Patimirea Sfintilor Boris si Gleb, domni ai Rusiei, numiti din botez Roman si David
Fericit este barbatul care se teme de Domnul si poruncile Lui va pazi. Puternica va fi semintia lui pe pamint si neamul dreptilor se va binecuvinta, precum zice marele prooroc si imparat. Cu adevarat fericit a fost barbatul cel temator de Domnul, sfintul si intocmai cu Apostolii, marele nostru voievod Vladimir, care s-a numit din Sfintul Botez Vasile, fiul lui Svetoslav, care nu numai singur el s-a sirguit a placea lui Dumnezeu, ci si toata stapinirea sa, pamintul Rusiei, luminindu-l prin Sfintul Botez, l-a adus ca un dar cinstit si placut Domnului. Pentru aceasta si semintia lui, puternica pe pamint a facut-o Domnul si a binecuvintat neamul lui cel drept.
Acel mare voievod, fiind la batrinete si apropiindu-se de fericitul sfirsit in care avea sa se mute, ca de la imparatia cea vremelnica si paminteasca la imparatia cea fara de sfirsit si cereasca, si din viata cea cu multa osteneala, la odihna cea vesnica si la viata cea fericita, a chemat pe cei doisprezece fii ai sai, pe care ii avea nascuti cu mai multe femei, din vremea necredintei lui, si le-a impartit domnia sa, pamintul Rusiei, fiecaruia cite o mostenire, astfel: pe Viseslav l-a pus in marele Novograd, pe Izaslav in Polotca, pe Sviatopolc in Turov si pe Iaroslav in Rostov. Murind Viseslav a pus pe Iaroslav, in marele Novograd, iar pe Boris in Rostov, pe Gleb in Muron, pe Svetoslav in Drebleani, pe Vsevolod in Vladimir, pe Mstislav in Tmutoracani, pe Stanislav in Smolensca, pe Sudislav in Pscov si pe Bracislav in Lutca si in Volina.
Dupa douazeci si opt de ani de la Sfintul Botez, fericitul Vladimir a inceput a boli si atunci a venit la dinsul Boris, fiul lui cel mai iubit decit toti copiii. In acea vreme venise instiintarea voievodului Vladimir, ca pecenegii vin cu razboi asupra Rusiei, si Vladimir, fiind bolnav, s-a mihnit, de vreme ce nu putea sa iasa singur la razboi impotriva pecenegilor. Si chemind pe iubitul sau fiu, Boris, cel numit din Sfintul Botez Roman, i-a incredintat lui pe ostasii sai si l-a trimis peste Nipru impotriva pecenegilor. Boris, mergind degraba si pe pecenegi neaflindu-i, s-a intors inapoi si a stat la riul Altei. Si iata, i-a venit instiintare ca tatal lui, binecredinciosul si Sfintul mare voievod Vladimir, a murit la Berestov. Si Sviatopolc, fiind linga el, se sirguia ca sa tainuiasca moartea tatalui sau; pentru ca, trupul invelindu-l in covor si spargind pardoseala l-a lasat jos; apoi in taina l-a dus noaptea in cetate si l-a pus in biserica Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, Deseatina.
Fericitul domn Boris, auzind de acestea, a inceput a plinge dupa tatal sau, zicind: "Vai mie, tatal meu, lumina ochilor mei, stralucirea si raza fetei mele. Vai mie, cum ai apus lumina mea, nefiind eu la sfirsitul tau, ca singur sa ingrop cinstitul tau trup; si de ce nu m-am invrednicit sa sarut cinstitele tale carunteti!" Si multe alte cuvinte umilite graia in plingerea sa, iar Sviatopolc s-a asezat in Kiev pe scaunul parintesc cu putere de la sine, pentru ca nu i se cadea lui sa stapineasca in Kiev dupa tatal sau. Si s-a umplut inima lui de iubirea de stapinire cea faradelege si de inrautatita zavistie a lui Cain, zicind in sine: "Voi pierde pe toti fratii mei si voi ramine stapinitor in Rusia".
Deci, indata a trimis cu viclesug la fratele sau, Boris, zicindu-i: "Fratele meu iubit, voi sa am cu tine dragoste. Iata, pe linga dania tatalui, iti voi da inca mai multa stapinire" - iar aceasta o zicea cu viclesug, cautind cum ar pierde pe Boris. Deci, chemind pe kieveni, le impartea daruri multe, insa inima lor nu era cu el. Apoi, ducindu-se noaptea la Vistegorod, a chemat in taina la sine pe boierul Putsa si pe ceilalti boieri din Vistegorod: Teltul, Elovici si Leasco. Si le-a zis lor: "Spuneti-mi adevarul, aveti catre mine dragoste din toata inima?" Iar ei cu Putsa au zis: "Capetele noastre cu toti vestegoroditii le vom pune pentru tine".
Atunci ticalosul Sviatopolc a zis lui Putsa si prietenilor lui: "De vreme ce va fagaduiti, ca pentru mine sa va puneti capetele voastre, atunci mergeti in taina si ucideti pe Boris, fratele meu". Iar ei au fagaduit sa faca asa. Iar voievodul Boris statea atunci la riul Altei, si boierii din Kiev i-au zis: "Mergi in Kiev si sezi pe scaunul parintesc, caci si oastea parinteasca este cu tine". Fericitul Boris le-a raspuns: "Asupra fratelui meu mai mare nu voi merge, deoarece il am pe el ca pe un tata". Acestea auzindu-le boierii si ostasii, s-au dus pe la locurile lor; iar Sfintul Boris a ramas cu slugile sale si voia sa mearga la fratele sau, Sviatopolc, ca sa i se inchine, dindu-i cinste ca celui mai mare frate si mai intii voievod. Si a venit un vestitor la Sfintul Boris, spunindu-i ca Sviatopolc voieste sa-l ucida, si ca a trimis pentru aceea ucigasi. Iar sfintul nu credea pe acel vestitor, stiindu-se pe sine ca n-a gresit cu nimic impotriva fratelui sau, Sviatopolc, si nici nu nadajduise vreodata la o rautate ca aceea. Insa se tulbura cu gindul si era cuprins de mihnire in acea zi, dar nadajduia spre Dumnezeu. Ziua aceea era simbata si, intrind in cortul sau, se ruga cu lacrimi lui Hristos Dumnezeu si Preacuratei Maicii Sale.
A doua zi, Duminica, sculindu-se foarte de dimineata, a poruncit preotului ca sa cinte utrenia si insusi se ruga cu umilinta Domnului. Iar trimisii lui Sviatopolc, boierii din Vistegorod, sosisera inca de cu noapte si, stind aproape, auzeau pe fericitul Boris cintind utrenia. Si i-au vestit Sfintului Boris, ca acum s-au apropiat ucigasii lui Sviatopolc ca sa-l omoare, deci, a inceput si mai mult a se ruga, zicind: Doamne, cit s-au inmultit cei ce ma necajesc; multi se scoala asupra mea, si celelalte ale psalmului. Citind iarasi Psaltirea cu multa umilinta, zicea psalmul in care sint cuprinse cuvintele acestea: Spre Tine m-am aruncat din coapsele si din pintecele maicii mele. Tu esti Dumnezeul meu, nu Te departa de la mine, ca necazul este aproape si nu este cine sa-mi ajute. M-au inconjurat vitei multi, tauri grasi m-au cuprins; au deschis asupra mea gura lor, ca un leu ce rapeste si racneste. M-au inconjurat ciini multi, adunarea celor vicleni m-a cuprins. Iar Tu, Doamne, nu departa de la mine ajutorul Tau; ia aminte la sprijinirea mea. Izbaveste de sabie sufletul meu si din gheara ciinelui, viata mea, si celelalte.
Dupa savirsirea Utreniei, cautind spre icoana lui Hristos, cu lacrimi zicea "Doamne Iisuse Hristoase, Care Te-ai aratat cu acest chip pe pamint pentru mintuirea noastra si ai binevoit a Te pironi pe Cruce pentru pacatele noastre, invredniceste-ma si pe mine, ca pentru numele Tau cel sfint, sa rabd patimirea aceasta fara de vina, pe care nu o primesc de la potrivnici, ci chiar de la fratele meu si sa nu-i socotesti lui, Doamne, aceasta ca pacat".
Rugindu-se mult, s-a lasat in voia Domnului. Si iata, ucigasii cei ticalosi, ca niste fiare cumplite au navalit deodata cu arme, cu sulite si cu sabiile scoase. Sarind in cort insisi boierii cei ticalosi din Vistegorod: Putsa, Telet, Elovici si Leasco, au lovit pe Sfintul Boris cu sabiile, l-au impuns cu sulitele si, trintindu-l la pamint, il scaldau in singele sau. Iar unul din slugile lui, anume Gheorghe, de neam unguresc, foarte iubit si credincios Sfintului Boris, avind o grivna de aur pusa de el pe sine, a cazut pe trupul stapinului sau, zicind: "Nu te voi lasa iubitul meu stapin, ci unde se vestejeste frumusetea trupului tau, acolo sa-mi sfirsesc si eu viata mea".
Deci si pe acela l-au strapuns cu sulitele. Si, neputind ei sa scoata degraba gherdanul cel de aur, i-au taiat capul si l-au aruncat la o parte, si astfel au luat gherdanul. De aceea, mai pe urma n-au putut sa afle trupul lui Gheorghe intre alte trupuri, pentru ca atunci pe multi tineri ai lui Boris i-au ucis cu sabiile. Acest Gheorghe, ungurul, iubitul tinar al Sfintului Boris, era frate bun al cuviosului Moise ungurul care, pentru curatie, a patimit de la o femeie leseasca, precum se scrie pe larg in Patericul Pecerscai. Iar pe sfintul rabdator de chinuri, Boris, suflind inca putin, invaluindu-l ucigasii ticalosi in cort, l-au pus intr-o caruta si-l duceau cu ei. Pe cale i-au intimpinat cei doi trimisi ai lui Sviatopolc, care, vazind pe Sfintul Boris inca suflind, indata unul dintre dinsii, scotindu-si sabia sa, a infipt-o in inima lui. Si asa s-a sfirsit Sfintul Boris, in 24 de zile ale lunii iulie, la pomenirea Sfintei Mucenite Hristina, intr-o zi de Duminica, luind cununa muceniceasca de la Domnul. Iar cinstitul lui trup l-au dus ucigasii in Vistegorod si l-au ingropat in taina intr-o biserica de lemn a Sfintului Vasile.
Dupa uciderea Sfintului Boris, ticalosul Sviatopolc se gindea cum ar ucide si pe Gleb; pentru ca Boris si Gleb erau fiii unei mame, nascuti lui Vladimir de o bulgaroaica. Deci, a trimis Sviatopolc cu inselaciune la Gleb, voievodul Muronului, zicind: "Tatal tau boleste foarte si te cheama la el, vrind sa te vada. Deci, sa vii degraba cu putini insotitori." Fericitul Gleb, fiind foarte ascultator tatalui sau, a luat indata putini tovarasi si a mers degraba, sa poata vedea inca viu pe tatal sau, Sfintul Vladimir, pentru ca nu auzise de moartea lui. Si venind el la gura Volgai, fiind noaptea, s-a impiedicat calul cu dinsul, dind intr-o groapa, si i-a vatamat putin un picior, de aceea a sezut intr-un caic, a mers pe apa, pina la Smolensc. Iar cind a ajuns la locul ce se numea Smedin, a stat la mal.
Intr-acea vreme, i-a venit lui Iaroslav, voievodul marelui Novograd, instiintare din Kiev de la Predislava, sora lui, despre moartea lui Vladimir, tatal lor, si despre uciderea lui Boris de catre Sviatopolc. Si a trimis Iaroslav la Gleb, zicindu-i: "Sa nu te duci in Kiev la Sviatopolc, deoarece tatal nostru a murit, iar Sviatopolc a ucis pe Boris si voieste sa te ucida si pe tine". Acea scrisoare a lui Iaroslav a ajuns pe fericitul Gleb la Smedin si el, tinguindu-se foarte, a plins cu amar dupa tatal sau si dupa fratele sau cel ucis. Si pe cind plingea el inca in acel loc, au sosit in acel ceas ucigasii trimisi de Sviatopolc si, navalind deodata cu sabiile scoase, au inceput a sari in caicul lui Gleb. Slugile lui Gleb au slabit de frica, iar Sfintul Gleb, vazind pe ucigasi, si-a ridicat miinile spre cer si a inceput a se ruga cu lacrimi, zicind: Judeca, Doamne, pe cei ce-mi fac strimbatate, da razboi celor ce se ostesc asupra mea, apuca arma si pavaza si Te scoala in ajutorul meu; varsa sabie si inchide impotriva celor ce ma prigonesc si zi sufletului meu: Mintuirea ta sint Eu!
Iar mai-marele ucigasilor, ticalosul Gorasim, a poruncit ca sa ucida indata pe Gleb. Atunci bucatarul lui Gleb, cel cu numele Torcin, care era la spate, avind dusmanie asupra stapinului sau, si-a scos cutitul si, apucindu-l de cap pe Sfintul Gleb, a infipt cutitul in gitul lui, taindu-l. Si l-a dat mortii prin junghiere, ca pe un mielusel fara de prihana, lipsindu-l de viata aceasta mult dureroasa si de putina vreme, luni, in cinci zile ale lunii lui septembrie, la pome-nirea Sfintului Prooroc Zaharia, tatal Mergatorului inainte, cel ucis intre biserica si altar.
Sfintul Gleb a stat astfel inaintea lui Hristos Dumnezeu in cereasca imparatie, impreuna cu fratele sau Boris, implinindu-se de dinsii cuvintele psalmistului: "Iata ce este bun sau ce este frumos, fara numai a locui fratii impreuna, in viata cea nesfirsita si in slava sfintilor mucenici". Iar cumplitii ucigasi, dupa uciderea Sfintului Gleb, nu l-au invrednicit pe el de cuviincioasa si cinstita ingropare, ci au aruncat cinstitul lui trup la un loc pustiu, nu departe de mal, intre doi butuci, acoperindu-l cu putine vreascuri. Si nimeni din smoleni nu stia de trupul lui Gleb, voievodul cel ucis, unde este. Dar Dumnezeu, neparasind pe placutul Sau, arata oamenilor trupul mucenicului prin diferite minuni. Uneori se arata stilp de foc la acel loc, alteori luminari aprinse, iar alteori se auzeau cintari ingeresti, de cei ce treceau si de cei ce pasteau vitele pe acolo. Intr-o vara, vinatorii de fiare au aflat acel cinstit si sfint trup zacind intreg, pentru ca nici o fiara sau pasare nu se atinsese de el si nici vreo stricaciune nu era pe dinsul.
Spunind ei acestea in cetate, toti cetatenii si toata rinduiala duhovniceasca si mireneasca, mergind cu cruci, au luat trupul cel rabdator de chinuri, cunoscindu-l ca este al binecredinciosului Gleb, voievodul Muronului, feciorul lui Vladimir, care fusese ucis in acel loc, si l-au adus cu cinste in cetate si l-au pus in biserica; pentru ca Dumnezeu a aratat smolenilor pe placutul Sau, ca altadata oasele lui Iosif israelitilor.
Ticalosul Sviatopolc nu s-a indestulat cu singele celor doi frati, sfinti rabdatori de chinuri Boris si Gleb. Ci, dupa uciderea acelora, indata si-a intins mina cea ucigasa si asupra fratelui sau al treilea, Svetoslav, voievodul dreblenilor, care, instiintindu-se de rautatea lui Sviatopolc, a fugit la unguri; insa l-au ajuns ucigasii cei trimisi si l-au ucis in muntii unguresti. Apoi Iaroslav, voievodul marelui Novgorod, adunindu-si puterea sa ostaseasca, a mers asupra lui Sviatopolc, razbunind singele fratesc. Razboiul intre ei a tinut un timp lung de patru ani, pentru ca, uneori Iaroslav pe Sviatopolc il biruia si-l gonea, iar alteori Sviatopolc, cistigind ajutor de la lesi, biruia pe Iaroslav. Dar mai pe urma, Sviatopolc a fost biruit in acel loc, unde a ucis pe Sfintul Boris. Sviatopolc de cite ori era biruit si izgonit, fugea la pecenegi si, de acolo, iarasi venea cu putere asupra lui Iaroslav.
Atunci Iaroslav, mergind impotriva lui Sviatopolc, a stat la riul Altei, unde a fost ucis Sfintul Boris cu slugile sale si, ridicind miinile spre cer, s-a rugat lui Dumnezeu cu lacrimi, zicind: "Singele fratilor mei striga din pamintul acesta catre Tine, Stapine Doamne, Dumnezeul meu! Deci, ma rog Tie, Preaputernicule, Facatorule si Judecatorule prea drepte, izbaveste singele dreptilor acestora, precum ai izbavit singele lui Abel asupra lui Cain, punind pe el cutremur. Astfel sa pui cutremur si spre acest ticalos Sviatopolc, ca sa nu mai poata varsa si mai mult singe fratesc si crestinesc". Apoi a zis: "Fratii mei cei sfinti, Boris si Gleb, ajutati-ma pe mine asupra acestui mindru ucigas!"
Sfirsindu-si rugaciunea, a impreunat cetele ostasilor sai si s-a lovit cu puterea lui Sviatopolc, la rasarirea soarelui, si era vineri ziua aceea. Si s-au taiat atit de tare amindoua partile, incit n-a fost niciodata o taiere ca aceea in Rusia; caci, apucindu-se de miini, se taiau unii pe altii si singele curgea ca piraiele prin vai. Abia catre seara, Iaroslav a biruit si a sfarimat desavirsit puterea lui Sviatopolc, care a scapat cu putini tovarasi din acel razboi si a fugit in tara leseasca.
Mergind el in cale, a napadit asupra lui diavolul fricii si i-au slabit oasele lui atit de tare, incit nu putea sa sada pe cal; ci era purtat in pirghie si de frica nu putea sa petreaca la un loc, ci totdeauna striga: "Iata, gonesc dupa noi, fugiti!" Ei fugeau cu dinsul, strigind iarasi: "Iata, gonesc dupa noi, fugiti!" Si asa a fugit din loc in loc, purtindu-l pe el, pina ce a ajuns in pamintul lesesc, izgonit fiind de minia lui Dumnezeu. Aici a ajuns intr-o pustie, intre cehi si intre lesi, unde si-a aflat sfirsitul cel rau al vietii sale. Caci, fiind muncit de diavolul, a murit impreuna si cu trupul si cu sufletul; si a pierit in veci, mostenind gheena focului. Iar trupul acelui ticalos, ingropindu-l acolo tovarasii lui unde a murit, au gramadit deasupra lui o movila mare, care este si astazi, din care iese un miros greu, spre aratarea izbindirii lui Dumnezeu si spre certarea oamenilor celor rai.
Binecredinciosul si marele domn Iaroslav, dupa razboaiele ce le-a avut cu Sviatopolc, luind desavirsit domnia Kievului, si de razboi odihnindu-se, a inceput a intreba despre cinstitele moaste ale sfintilor rabdatori de chinuri, Boris si Gleb, fratii sai cei ucisi, unde si in ce loc se afla? Deci, i-au spus despre Sfintul Boris ca se afla pus in Vistegorod, in biserica Sfintului Vasile, iar despre Sfintul Gleb stiau toti ca a fost ucis nu departe de Smolensc, dar despre trupul lui, nu stia nimeni dintre kieveni unde era pus. In acea vreme a venit instiintare de la Smolensca lui Iaroslav, spunindu-i ca Dumnezeu a aratat cu semne si minuni trupul Sfintului Gleb, care a zacut mult in loc pustiu, iar acum este adus cu cinste in cetatea Smolensc.
Aflind acestea Iaroslav, indata a trimis preoti si diaconi la Smolensc si, luind de acolo pe Sfintul Gleb cu toata cinstea, l-au pus in corabie si l-au adus la Kiev pe apa Niprului. Binecredinciosul domn Iaroslav, a intimpinat moastele mucenicului cu mitropolitul, cu egumenii si cu toata rinduiala duhovniceasca si cu multime de popor. Si vedeau cu totii acel trup mucenicesc intreg, fara de nici o stricaciune, nici innegrindu-se, nici vatamindu-se de atita vreme; ci intocmai ca trupul unui om viu, din care iesind buna mireasma, toti se mirau de minunea aceea. Apoi, ducindu-l la Vistegorod in biserica cea din lemn a Sfintului Vasile, au sapat pamintul si l-au pus in racla de piatra, linga Sfintul Boris, fratele lui. Iar Dumnezeu a preamarit pe placutii Sai, pentru ca i-a invrednicit pe ei imparatiei Sale celei ceresti impreuna cu cetele sfintilor mucenici, si a dat sfintelor lor moaste darul de a tamadui toate neputintele. Multi bolnavi alergau cu credinta la mormintul lor si se tamaduiau de neputintele lor si se intorceau sanatosi, slavind pe Dumnezeu Cel preamarit intru sfinti.
Dupa o vreme, s-a intimplat, cu voia lui Dumnezeu, de s-a aprins biserica Sfintului Vasile, in care se aflau ingropate moastele cele facatoare de minuni ale Sfintilor Mucenici Boris si Gleb ai Rusiei, si n-au putut oamenii deloc sa stinga focul, pentru ca se aprinsese din virf. Ei au scos dintr-insa toate icoanele si vasele, pina la cele mai mici, si n-a ars nimic acolo din lucrurile bisericesti, decit numai biserica, raminind mormintele sfintilor in care erau puse trupurile lor fara biserica. Tuturor celor ce veneau si se inchinau cu credinta, li se dadeau tamaduiri si li se aratau semne, precum s-a aratat mai inainte la Smiadin deasupra trupului Sfintului Gleb. Caci, uneori se vedea un stilp de foc, alteori se vedeau luminari aprinse la mormintul sfintilor; iar alteori se auzeau cintari ingeresti si multi mergeau acolo ca la o priveliste.
Odata au venit varegii si, umblind cu nebagare de seama pe linga locul unde zaceau ingropate moastele facatoare de minuni ale sfintilor mucenici, unul din varegi a calcat cu picioarele peste mormintul mucenicesc, si deodata a iesit foc din mormint si i-a ars picioarele. El, neputind suferi, a racnit si a sarit din locul acela si a aratat tovarasilor sai picioarele sale arse. De atunci nu mai cuteza nimeni sa se apropie de locul acela, ci se inchinau cu frica.
Despre aceasta si despre alte minuni ce se faceau la mormintul sfintilor s-a instiintat voievodul Iaroslav si s-a bucurat cu sufletul; ca pe fratii lui care au patimit fara de vina ii preamareste Domnul, iar cele auzite le-a spus mitropolitului Ilarion. Mitropo-litul, multumind lui Dumnezeu ca in pamintul Rusiei preamareste Domnul pe acei noi facatori de minuni, a zis voievodului: "Sfat bun si bineplacut lui Dumnezeu iti dau, sa zidesti o biserica deasupra mormintului sfintilor facatori de minuni, si sa scoatem din pamint cinstitele lor moaste, ca mai cu osirdie sa alerge la ele poporul cel credincios si sa-si cistige cererile de la placutii lui Dumnezeu".
Sfatul mitropolitului a placut voievodului si indata a zidit in Vistegorod o biserica de lemn mare si frumoasa, deasupra mormintului Sfintilor Mucenici, avind cinci turle, si a zugravit-o toata inauntru cu icoane si a infrumusetat-o cu toata podoaba. Savirsindu-se biserica si inzestrind-o cu cele de trebuinta, a venit preasfintitul mitropolit Ilarion cu clerul si cu tot sfintitul sobor. Asemenea a venit si marele voievod Iaroslav cu toti boierii si cu multimea poporului si facind cintare de toata noaptea in acea biserica noua, au sfintit-o in ziua de douazeci si patru ale lunii iulie, in care zi a fost ucis, altadata Sfintul Boris.
Dupa savirsirea sfintirii, mitropolitul a poruncit, sa sape pamintul deasupra mormintului sfintilor. Si, sapind, iesea din mormint miresme cu miros placut si au scos din pamint raclele cu moastele sfintilor. Atunci mitropolitul si cu preotii, apropiindu-se cu frica si cu dragoste, au descoperit raclele sfintilor si au vazut o minune preaslavita. Trupurile erau intregi, nestricate si se vedeau fetele lor luminate, incit toti s-au minunat foarte mult. Si s-a umplut toata biserica de multa si placuta mireasma. Ei au pus moastele sfintilor in partea dreapta a bisericii si au asezat ca, in acea zi, in douazeci si patru ale lunii iulie sa se praznuiasca pomenirea Sfintilor Mucenici Roman si David.
Fiind ei inca in biserica la Sfinta Liturghie, un om schiop de amindoua picioarele a venit, tirindu-se in biserica cu osteneala, si se ruga ca sa-l lase sa se apropie de cinstitele si mucenicestile racle, caci era multa imbulzeala in popor. Si cind s-a apropiat si s-a atins, rugindu-se cu credinta, indata s-au intarit picioarele lui, cu darul lui Dumnezeu si cu rugaciunile sfintilor rabdatori de chinuri, si sculindu-se, umbla inaintea tuturor. Aceasta minune, vazind-o singur voievodul Iaroslav, mitropolitul si tot poporul au dat lauda lui Dumnezeu si sfintilor placuti Lui. Iar dupa Sfinta Liturghie, voievodul a luat pe toti la masa si au praznuit precum se cadea, impartind multe din averile sale in ziua aceea la saraci, sarmani si vaduve.
Dupa moartea marelui voievod Iaroslav, trecind multi ani, biserica cea zidita de dinsul se invechise. Atunci fiul lui, binecredinciosul domn Izaslav, tinind domnia cea mare a Kievului, a zidit o biserica noua de lemn in numele sfintilor, numai cu o turla. Sfirsindu-se biserica, domnii Rusiei, fiii lui Iaroslav, s-au adunat la mutarea cinstitelor moaste ale sfintilor rabdatori de chinuri, Roman si David, in Vistegorod: Izaslav al Kievului, Svetoslav al Cernigovului, Vsevolod al Pereaslavei. Asemenea a venit si mitropolitul Gheorghe cu episcopii Neofit al Cernigovului, Petru al Pereaslavei, Nichita al Bielogradei si Mihail al Irovului. Erau si egumeni: Cuviosul parintele nostru Teodosie al Pecerscai, Sofronie al Manastirii Sfintului Mihail, Ghermano al locasului Mintuitorului si toti ceilalti egumeni. Si au facut praznic luminat, luind cinstitele moaste, intii pe ale Sfintului Boris, punindu-le in racla noua si mergind inaintea lor cuviosii monahi cu luminari, dupa dinsii diaconii, apoi preotii, arhiereii, iar dupa ei mergeau domnii, ducind pe umerii lor sfintele moaste si asezindu-le in biserica cea noua.
Cind au deschis racla, s-a umplut biserica de buna mireasma preaminunata, ca de un fum subtire ce iesea din moaste. Vazind si mirosind acestea, toti au preamarit pe Dumnezeu, iar pe mitropo-litul Gheorghe l-a cuprins o spaima, pentru ca nu avea credinta catre sfinti si, cazind cu fata la pamint inaintea sfintelor moaste, isi cerea iertare si, sarutind pe Sfintul Boris, l-a pus in racla de piatra. Dupa aceasta, mergind, au luat moastele Sfintului Gleb cu racla de piatra si, punindu-le intr-o sanie, le-au adus la biserica. Iar cind era linga usa, racla statea nemiscata, si a poruncit poporului sa se roage, zicind: "Doamne miluieste!" Rugindu-se poporul, s-a miscat racla si a dus-o linga Sfintul Boris, caruia i-a sarutat capul, iar Sfintului Gleb mina, pe care, luind-o mitropolitul, binecuvinta pe domni si pe popor.
In vremea aceea, voievodul Kievului, Izaslav, avea o vatamare la grumaz si-l durea capul. Luind el mina mitropolitului cu care tinea mina Sfintului Gleb, o puse la grumaz unde avea vatamare, la cap si la ochi, si s-a tamaduit in ceasul acela, preamarind toti pe Dumnezeu si pe placutii Lui. Dupa Sfinta Liturghie au prinzit domnii impreuna cu arhiereii, facind milostenie saracilor. De atunci s-a asezat praznicul mutarii cinstitelor moaste ale sfintilor Boris si Gleb, rabdatorii de chinuri si facatorii de minuni voievozi ai Rusiei, in doua zile ale lunii mai, cind se face si pomenirea aducerii moastelor Sfintului Atanasie, arhiepiscopul Alexandriei.
Dupa putina vreme, Svetoslav al lui Iaroslav, care a fost mai intii voievod al Cernigovului, apoi al Kievului, dupa izgonirea lui Izaslav, a voit sa zideasca in Vistegorod o biserica frumoasa de piatra pentru pomenirea sfintilor mucenici Boris si Gleb, pe care intemeind-o si scotind-o deasupra pamintului, a murit. Dupa moartea lui Svetoslav, iarasi a luat scaunul domniei Kievului Izaslav si n-a luat in seama zidirea bisericii aceleia, deoarece Izaslav, dupa lunga vreme sfirsindu-se la razboi, a venit la domnia cea mare a Kievului al treilea frate al sau, Vsevolod Iaroslavici, voievodul Pereaslavei. Acesta, mai inaintea sfirsitului sau, a inceput a zidi biserica aceea pe care Svetoslav o incepuse, dar n-o ispravise.
Dupa Vsevolod, domnind in Kiev Mihail Izaslavici, care se chema Sviatopolc, era cuprins de multe razboaie in toti anii si nu savirsea acea biserica, pentru ca in vremea aceea paginii se intarisera si multe rele faceau crestinilor, care uitasera acea biseri-ca. Asemenea se uitasera si minunile sfintilor mucenici, desi se faceau multe. Deci, Oleg Svetoslavici, voievodul Cernigovului, pornindu-se de Dumnezeu, a sfirsit si a infrumusetat biserica cea de piatra in Vistegorod, pe care o incepuse mai inainte Svetoslav, tatal sau. Dar Mihail Svetopolc, domnul Kievului, vrajmasuind pe Oleg, nu voia sa mute moastele sfintilor mucenici in biserica cea noua de piatra. Dupa moartea voievodului Mihail Svetopolc, a stat in Kiev domn Vladimir al lui Vsevolod, care se numea Monomah.
Acela a voit sa mute moastele sfintilor de chinuri rabdatori, Boris si Gleb, si pentru aceasta a instiintat pe toti din pamintul Rusiei si s-au adunat la dinsul toti domnii, David si Oleg ai lui Svetoslav, domnii Cernigovului cu fiii sai, dregatorii, boierii, ceilalti domni cu boierii lor si multime de oameni din toata Rusia. Asemenea si Nichifor, mitropolitul Kievului, cu iubitorii de Dumnezeu episcopi: Teoctist al Cernigovului, Lazar al Pereaslavei, Mina al Polotchiei, Daniil al Irevchiei si cu fericitul Prohor, egumenul Pecerscai; Sava, egumenul locasului Mintuitorului, Silvestru al manastirii Sfintului Mihail, Petru al Clovschiei, Grigorie al manastirii Sfintului Andrei si cu ceilalti egumeni, si tot sfintitul sobor, incit nu incapea Vistegorodul pe stapinitorii cei adunati si pe popor.
In ziua intii a lunii mai s-a sfintit biserica si s-a facut ospat mare, si toti domnii si arhiereii au prinzit la Oleg, voievodul Cernigovului; iar pentru ospatarea saracilor si strainilor le-au pus mese trei zile. In ziua a doua a lunii mai, cind mai inainte se asezase praznicul mutarii cinstitelor moaste ale sfintilor domni, Boris si Gleb, dupa cintarea pravilei celei obisnuite a Utreniei, fiind Dumi-nica Sfintelor Mironosite, mitropolitul cu episcopii si cu toti preotii si diaconii, imbracindu-se in sfintitele vesminte si aprinzind luminari, au cadit raclele sfintilor si le-au pus pe fiecare in sanii, ce erau rinduite si impodobite pentru aceea. Raclele erau de piatra si le trageau singuri voievozii cu boierii, mergind inainte mitropolitul cu tot sfintitul sobor, dupa rinduiala sa.
Nu numai ca nu puteau sa traga moastele sfintilor, dar nici singuri sa paseasca de multimea norodului, care navaleau si-i strimtorau. Atunci a poruncit voievodul Vladimir Monomahul, ca sa arunce arginti poporului; si astfel a putut sa duca racla cu Sfintul Boris, pe care punind-o in mijlocul bisericii, au mers dupa Sfintul Gleb, si tot astfel l-au adus si l-au pus linga Sfintul Boris. Deci, s-a facut cearta intre domni, pentru ca Vladimir Monomahul voia ca moastele sfintilor sa fie in mijlocul bisericii si peste dinsii sa faca un cuvuclion de argint; iar David si Oleg voiau ca sa-l puna in camara in partea dreapta, unde insemnase tatal lor, Svetoslav Iaroslavici. Mitropolitul cu episcopii au zis: "Sa aruncati sorti pentru mai buna incredintare, ca unde vor voi sfintii mucenici, acolo sa-i punem!" Cuvintul acesta a placut tuturor si si-au pus sortii lor in altar, pe dumnezeiasca masa si s-a nimerit soarta lui David si a lui Oleg. Dupa aceea, au pus pe sfintii mucenici in camara ce era rinduita pentru aceasta, in partea dreapta, iar Vladimir Monomahul, a ferecat raclele sfintilor cu argint si icoanele sfintilor le-a inchipuit pe table, pe care le-a aurit. Asemenea, a mai pus linga racle sfesnice de argint suflate cu aur pentru luminari si toata camara au impodobit-o cu aur foarte mult, pentru ca acel binecredincios domn iubea podoaba cea frumoasa a bisericii, iar catre sfintii mucenici avea mare osirdie cu credinta.
Fiindca se faceau diferite minuni de acesti sfinti placuti lui Dumnezeu, se cade sa le pomenim unele aici. Era in Vistegorod un om, anume Miron gradinarul. Acela avea un copil cu un picior uscat si strimb si nu putea sa umble cu el, ci, facindu-si un picior de lemn, asa umbla. Acela, mergind totdeauna la pravila bisericeasca ziua si noaptea, in biserica Sfintilor Mucenici Boris si Gleb si, cazind la mormintele lor, cerea cu lacrimi tamaduire. Intr-o noapte i s-au aratat sfintii mucenici si i-au zis: "Pentru ce strigi la noi, omule?" Iar el le arata piciorul cel uscat si cerea tamaduire. Atunci, sfintii au facut de trei ori semnul Sfintei Cruci pe piciorul lui si, desteptindu-se tinarul acela din somn, si-a simtit piciorul ca era sanatos. De bucurie el sarea slavind pe Dumnezeu si spunea poporului cum Sfintii Mucenici Boris si Gleb l-au tamaduit prin aratarea lor. El le mai povestea si aceasta: "Am vazut umblind cu ei - adica cu sfintii - si pe Gheorghe, tinarul acela, care a cazut pe trupul Sfintului Boris, cind a fost ucis si strapuns cu sulita; acela se vedea purtind luminarea inaintea sfintilor".
Un orb, venind, cadea la mormintele sfintilor, le saruta raclele cu dragoste si isi lipea ochii sai, cerind tamaduire. Si indata a vazut, si toti au preamarit pe Dumnezeu si pe sfintii placutii Lui, Boris si Gleb. Era iarasi un schiop caruia ii era taiat piciorul din genunchi, si facind picior de lemn, umbla cu anevoie. Acela venind in Vistegorod, petrecea linga biserica sfintilor mucenici cu alti saraci, primind cele de trebuinta de la crestinii ce-i dadeau milostenie. Intr-acea vreme era in Vistegorod un gradinar mare, care, dupa obiceiul mirenesc, se chema Jdan, iar din Sfintul Botez, Nicolae. Acela, avea obiceiul ca in toti anii sa praznuiasca pome-nirea arhiereului lui Hristos, Nicolae, hranind saracii si strainii.
Odata, savirsindu-se in casa acelui barbat praznuirea intru cinstea Sfintului Nicolae, au mers acolo saracii si a mers si schiopul acela, asteptind ca sa ia ceva. El sedea inaintea casei, dar, din intimplare, nu i-au dat sa manince, nici sa bea, ci a ramas flamind si insetat. Apoi, deodata a devenit uimit si a vazut o vedenie ca aceasta: I se parea ca sade linga biserica Sfintilor Mucenici Boris si Gleb si i-a vazut pe amindoi iesind din altar si venind catre el; iar el, spaimintindu-se, a cazut cu fata la pamint. Atunci sfintii l-au apucat de mina si l-au pus sa stea in mijloc, si au inceput a se ruga pentru tamaduirea lui. Deci, mai intii l-au insemnat cu semnul Sfinte Cruci; dupa aceea, ungindu-i cu untdelemn piciorul cel vatamat, i-au tras genunchiul.
Toate acestea le vedea ca in vis, neputinciosul acela, caci era cu fata la pamint in curtea lui Nicolae ca si cum ar fi dormit. Oamenii, vazindu-l astfel cazut, il intorceau pe-o parte si pe alta, iar el zacea ca un mort, incit numai sufletul si inima lui se zbateau intr-insul, socotind toti ca un duh necurat l-a lovit pe el. Drept aceea, luindu-l, l-au dus in biserica Sfintilor rabdatori de chinuri si l-au asezat linga usa bisericii. Acolo, stind multi oameni imprejur, au vazut un lucru de mirare: Din genunchiul schiopului aceluia, a inceput a se arata un picior mic ca de pruncusor, si care crestea cite putin, pina ce s-a facut ca si celalalt. Aceasta s-a facut intr-un ceas. Venindu-si in sine omul care a fost mai inainte schiop, a inceput a umbla cu amindoua picioarele, bucurindu-se, sarind si laudind pe Dumnezeu, preamarind pe tamaduitorii sai, sfintii rabdatori de chinuri si spunind inaintea tuturor despre aratarea acelora. Vazind aceasta toate popoarele, au inaltat mari laude lui Dumnezeu, zicind ca proorocul: Cine va grai puterile Domnului si cine va face auzite toate laudele Lui. Si iarasi: Minunat este Dumnezeu intru sfintii Sai.
In cetatea Dorotobujii, o femeie lucra in casa, in ziua arhiereului lui Hristos, Nicolae, si i s-au aratat ei sfintii rabdatori de chinuri, Boris si Gleb, infricosind-o cu groaza si zicindu-i: "Pentru ce lucrezi in ziua Sfintului Ierarh Nicolae? Sau nu stii ca Domnul nu va suferi necinstea placutilor Sai?" Aceasta zicindu-i, au risipit casa aceea, iar femeia de frica s-a facut ca moarta. Dupa aceea, abia si-a revenit in sine si a zacut bolnava o luna intreaga, iar din acea boala i s-a uscat mina. Desi s-a sculat din boala, insa mina ei cea uscata nu s-a tamaduit, si astfel a petrecut trei ani. Auzind ea de un om care avusese miinile si picioarele zgircite, ca a primit tamaduire de la Sfintii Mucenici Boris si Gleb, a mers in Vistegorod in ziua dinaintea praznicului Adormirii Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si a spus despre sine preotului Lazar, care era intii al clericilor bisericii sfintilor mucenici, iar el i-a poruncit sa petreaca toata noaptea in biserica. A doua zi, mergind clerul cu cruci, impreuna cu tot poporul la cealalta biserica, care era a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, s-a apropiat femeia de preotul Lazar si i-a spus visul sau, zicind: In aceasta noapte, sezind eu in biserica si adormind, au venit la mine doi tineri frumosi si mi-au zis: "Cine te-a pus aici?" Iar eu le-am raspuns: "Lazar, preotul, mi-a poruncit, zicindu-mi: "Sezi aici, doar te va tamadui Dumnezeu cu rugaciunile Sfintilor Mucenici!"" Si indata cel mai mare dintre ei scotindu-si inelul din mina sa, mi l-a dat, zicindu-mi: "Pune-l in mina, fa-ti cruce si ti se va tamadui mina!"
Acestea auzindu-le parintele Lazar, a poruncit femeii ca, in aceeasi biserica a sfintilor mucenici, sa fie la Sfinta Liturghie, deoarece voia ca, dupa Sfinta Liturghie, sa faca pentru dinsa rugaciune si sa unga mina ei uscata cu untdelemn sfintit. Si rugindu-se a se cinta cintarea cea intreit sfinta, inainte de citirea Apostolului, s-a inceput a se cinta prochimenul: Mareste suflete al meu pe Domnul... Atunci indata mina cea uscata a acelei femei s-a facut sanatoasa si a inceput femeia, cu mare glas, a slavi pe Dumnezeu si pe sfintii facatori de minuni placuti lui, Roman si David, si toti cu mirare inaltau slava lui Dumnezeu.
Un orb, alergind la biserica Sfintului Mare Mucenic Gheorghe, cerea vedere ochilor lui. Facind el astfel mai multa vreme, intr-o noapte, pe cind dormea, i s-a aratat Sfintul Mare Mucenic Gheorghe, zicindu-i: "Pentru ce strigi catre mine, omule? De ai trebuinta de vedere, eu iti voi spune unde o poti cistiga! Sa mergi la Sfintii Mucenici Boris si Gleb si aceia iti vor da vedere; pentru ca acelora li s-a dat de la Dumnezeu darul ca sa tamaduiasca toate bolile in acest pamint al Rusiei".
Desteptindu-se orbul din somn s-a dus in Vistegorod, fiind purtat de mina. Acolo a petrecut citeva zile linga biserica sfintilor mucenici si, cazind la mormintele lor, se ruga. Si a fost ascultata rugaciunea lui, pentru ca i s-au deschis ochii si, vazind, slavea pe Dumnezeu si pe placutii Lui, spunind la oameni aratarea sfintilor mucenici ce i s-a facut, ca, venind la dinsul amindoi, au facut semnul Sfintei Cruci de trei ori pe ochii lui si asa a vazut.
Odata, doi barbati nevinovati au fost piriti la marele voievod al Kievului, Mihail Izaslavici Sviatopolc, iar voievodul, crezind clevetirea si necercetind cele cu adevarat pentru dinsii, a poruncit ca pe amindoi barbatii piriti, ferecindu-i cu lanturi de fier, sa-i arunce in temnita din Vistegorod. El, indeletnicindu-se cu multe lucruri ale ocirmuirii sale, a uitat de acei barbati aruncati in temnita, care au petrecut acolo mult timp, fiind parasiti si uitati de toti si neavind de nicaieri nadejde de eliberare. Atunci ei, stiind ca Sfintii Mucenici Boris si Gleb sint grabnici ajutatori celor din primejdii, si-au pus nadejdea intr-insii dupa Dumnezeu, chemindu-i in rugaciunile lor, si in toate Duminicile dadeau strajerului bani, ca sa cumpere prescuri si luminari si sa le duca la biserica sfintilor mucenici.
Trecind multa vreme, si aceia fiind tot in mare mihnire si intristare, intr-o noapte li s-au aratat in vis Sfintii Mucenici Boris si Gleb si le-au sfarimat legaturile lor. Desteptindu-se acei barbati din somn, unul dintre dinsii era la locul lui in temnita, insa fara legaturi, iar celalalt s-a aflat afara din temnita zacind, si legaturile lui rupte, asemenea si obezile prietenului lui zaceau frinte linga dinsul, iar temnita incuiata cu tarie si pecetluita. Sculindu-se inspaimintat barbatul acela, a desteptat pe strajerul temnitei care, cu mare frica, se mira si-l intreba: "Cum ai iesit din temnita, fiind usile bine incuiate si pecetluite?" Iar el a raspuns: "Lasati-ma mai intii in biserica la Utrenie, sa ma inchin sfintilor facatori de minuni Boris si Gleb, sa sarut sfintele lor racle, iar dupa aceea, voi spune ceea ce s-a facut".
Mergind el in biserica cu strajerul, a cazut inaintea raclelor sfintilor, inaltind slava lui Dumnezeu si multumind minunatilor sai izbavitori, sfintilor rabdatori de chinuri, Roman si David. Apoi, sculindu-se, a inceput inaintea tuturor a spune de eliberarea sa, asa: "Dormind noi in temnita, am vazut in vedenie cum, deodata, s-a luat acoperamintul temnitei si priveam pe Sfintii Mucenici Boris si Gleb, venind la noi si zicindu-ne: "Pentru ce petreceti aici?" Si le-am raspuns: "Asa este voia voievodului; insa fara de vina sintem piriti". Si au zis sfintii: "Iata, noi am venit sa va eliberam din temnita, de vreme ce strigati catre noi". Si au zis numai catre mine: "Tu indata sa mergi in biserica noastra si sa spui cele ce vezi acum, iar pe acest tovaras al tau, avind credinta mai putina, il lasam inca in temnita, insa il dezlegam din legaturi. Iar pentru pedepsirea necredintei lui si spre incredintarea celorlalti, ii dam pentru o vreme orbire ochilor. Acum, noi ne ducem in pamintul ceresc si, dupa trei zile, vom veni iar aici si-l vom face ca sa vada. Dupa aceea sa va duceti amindoi la voievod si sa-i ziceti: "Pentru ce faci asa rau nesocotind adevarul si muncesti pe oameni fara de vina? De nu te vei indrepta, multe rautati te vor impresura!"
Asa graind catre noi sfintii, s-au facut nevazuti. Iar eu, zicea cel ce era afara din inchisoare, dupa o vedenie ca aceea desteptindu-ma din somn, nu stiu cum m-am aflat zacind afara din temnita, iar legaturile mele si ale tovarasului meu erau sfarimate; iar de voiti ca mai cu adevarat sa stiti si sa va incredintati de cele spuse de mine, sa veniti la temnita. Si au mers toti cei ce au fost in biserica cu dinsul si au vazut usile temnitei incuiate si pecetile intregi, iar legaturile zacind sfarimate afara, si, minunindu-se, au preamarit pe Dumnezeu. Dupa aceea, indata s-a dat stire celor mai mari ai cetatii si, venind aici, au deschis temnita si au aflat pe inchisul celalalt sezind fara de legaturi, insa orb de ochi, si i-au eliberat din temnita pe amindoi.
Cind i-au eliberat pe ei era joi si, mergind la biserica sfintilor mucenici, nu au plecat de acolo pina dimineata, multumind pentru eliberare si cerind vedere celui orb. In ziua Duminicii, acel orb cazind la mormintele sfintilor, se ruga cu mare strigare, incit se suparau clericii si ziceau: "Sa duceti pe orbul acesta de aici, ca nu este cu putinta a cinta de strigarea lui". Insa acela petrecea rugindu-se si striga catre sfinti: "Miluiti-ma, sfintilor de minuni facatori, luminati-mi ochii mei, precum v-ati fagaduit!"
Apoi, intorcindu-se catre popor, a grait cu glas, zicind: "Strigati "Doamne, miluieste!" si vedeti mila lui Dumnezeu si minunea sfintilor mucenici, ca iata, eu vad". Si s-au facut ochii lui sanatosi, ca si cum niciodata nu avusese orbire si durere. Atunci toti cu glasuri inalte au preamarit pe Dumnezeu si pe sfintii Rusiei, cei de chinuri rabdatori si de minuni facatori. Dupa aceea au mers la voievodul Mihail Sviatopolc si cu de-amanuntul au spus toate cele vazute si facute lor.
Voievodul, minunindu-se si inspaimintindu-se de acea preaslavita minune, s-a indreptat din acea vreme si nu mai credea iute clevetirile, nici nu dadea pedeapsa fara cercetare si fara de intrebare cu dovada pentru adevar. Adeseori, el mergea in biserica sfintilor mucenici si cu dragoste se inchina la cinstitele lor moaste.
In slavita cetate a Vladimirului din Suzdal cea din Rusia mare, domnind Vsevolod Iurevici, nepotul lui Vladimir Monomahul, s-au sculat asupra lui doi nepoti ai lui, Mstislav si Iaropolc Rostislavici, care venisera din marele Novograd, fiind chemati in taina de Rostoveni, ca sa domneasca peste ei. Aceia, ridicindu-se cu razboi, au mers asupra lui Vsevolod, unchiul lor, in cetatea Vladimirului, vrind sa-l izgoneasca din patria lui si sa dobindeasca stapinire mai mare. Si, facindu-se razboi mare din amindoua partile, au fost biruiti rostislavii de Vsevolod, care i-a si prins vii si i-a dus in cetatea Vladimirului, linga care, punind pazitori, i-a lasat sa umble in voia lor. Iar vladimirenii, vazind pe acei voievozi prinsi, dar neinchisi in temnita, ci umblind dupa voia lor, au facut gilceava si au venit la curtea domnului lor, Vsevolod, cu arme, strigind si zicind: "Pentru ce, voievodule, nu tii pe vrajmasii nostri in legaturi, ci ii lasi liberi? Ori sa-i pedepsesti cu moarte, ori sa-i orbesti, ori sa ni-i dai noua". Iar voievodul, fiind milostiv, nu voia sa faca rau voievozilor celor prinsi in razboi, dar din pricina poporului, a poruncit sa-i puna in temnita, ca sa se potoleasca tulburarea.
Trecind putina vreme, vladimirenii iarasi strigau si ziceau catre marele voievod, Vsevolod: "Da-ne noua pe rostislavi, ca voim sa-i orbim pe ei". Iar marele voievod Vsevolod s-a mihnit, insa nu putea sa opreasca tulburarea poporului care, mergind, a darimat temnita si, apucind pe Mstislav si pe Iaropolc, i-a orbit pe ei si i-a eliberat. Si astfel, ticalosii Mstislav si Iaropolc Rostislavici, care voiau sa aiba mai mare slava si stapinire, s-au facut smeriti si orbi. Deci, asa fiind ei, s-au dus la Smolensc si au venit la Smiadan, in biserica Sfintilor Mucenici Boris si Gleb. In acea vreme era praznicul uciderii Sfintului Gleb, in cinci zile ale lunii septembrie, si acolo s-au rugat lui Dumnezeu cu dinadinsul si cu mare osirdie, iar pe sfintii mucenici ca pe rudeniile lor, ii chemau in ajutor ca sa li se usureze durerile ochilor, pentru ca le putrezeau ranile lor. Si, rugindu-se ei, mai intii li s-a usurat durerea, apoi mai presus de nadejde, li s-a daruit vederea ochilor.
Si, vazind luminos, au inceput a slavi si a multumi lui Dumnezeu inaintea tuturor si Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si Sfintilor Roman si David, facatorii de minuni ai Rusiei, si s-au dus intr-ale lor, bucurindu-se. Iar mila Domnului, care s-a facut cu ei prin rugaciunile sfintilor mucenici, au propovaduit-o pretutindeni cu milostivire.
Un batrin oarecare din vremile cele mai de demult, anume Martin, care era in cetatea Turov si care mai inainte a fost bucatar la episcopii Turovului: Simeon, Ignatie, Ioachim si Gheorghe, pe care eliberindu-l episcopul Gheorghe din slujba aceea pentru batrinete, a luat chipul monahicesc si petrecea in manastirea episcopiei la biserica Sfintilor Mucenici Boris si Gleb, vietuind singur in chilie. Acela bolea adeseori de surpatura, pentru ca pintecele lui se lasa in boase si, cind i se intimpla lui aceasta, atunci zacea batrinul vaitindu-se de durere, neputind sa se scoale si sa slujeasca trupului sau. Odata, bolind de acea neputinta si zacind in chilie, slabea de sete, pentru ca nimeni nu-l cerceta - in acea vreme era apa mare imprejurul acelei manastiri -, iar a treia zi au intrat la el Sfintii Mucenici Boris si Gleb, intocmai dupa asemanarea lor, precum sint inchipuiti pe icoane si i-au zis: "Ce te doare, batrinule?" Iar el le-a spus neputinta sa. Ei i-au zis: "Voiesti apa?" Batrinul a raspuns: "O, domnii mei, de mult imi este sete". Si luind unul dintre dinsii vasul cu apa, iar celalalt, umplind un paharut, a adapat pe batrinul.
Batrinul le-a zis: "Ai cui sinteti voi, fiilor?" Ei i-au raspuns: "Sintem fratii lui Iaroslav". Si socotind batrinul ca sint rudenie voievodului Gheorghe Iaroslav, le-a zis: "Dumnezeu sa va tina multi ani, domnii mei. Luati singuri piine si mincati, caci eu nu pot sa va slujesc". Iar ei i-au zis: "Fie tie piinea, caci noi ne ducem, iar tu sa nu mai bolesti de acum, ci sa te odihnesti". Si indata s-au facut nevazuti, iar batrinul s-a facut sanatos si a cunoscut cercetarea Sfintilor Mucenici Boris si Gleb si, sculindu-se, a preamarit pe Dumnezeu si pe placutii Lui. De atunci niciodata n-a mai bolit de acea neputinta, ci a petrecut multa vreme sanatos si spunea despre tamaduirea daruita lui de sfintii mucenici, care i s-au aratat lui.
Binecredinciosul domn Alexandru, care se numea Nevski, domnind in marele Novograd, avea razboi cu nemtii. Si cind a mers cu oastea sa la riul Neva, unul din voievozii lui, anume Filip, barbat temator de Dumnezeu, avind incredintata lui paza de noapte, a vazut pe apa, inspre rasarit, o corabie si in mijlocul ei pe Sfintii Mucenici Boris si Gleb, stind in haine rosii, iar vislasii sedeau imbracati ca si cu o negura. Si a zis Sfintul Boris Sfintului Gleb: "Frate, Gleb, sa mergem degraba ca sa ajutam rudeniei noastre, voievodul Alexandru, asupra turbatilor nemti".
Aceasta vedenie a spus-o voievodului aceluia stapinul sau. In aceeasi zi, domnul Alexandru, cu ajutorul Sfintilor Mucenici Boris si Gleb, a biruit si a calcat puterea nemteasca si pe craiul lor singur l-a ranit la fata cu sabia, si s-a intors in marele Novograd cu bucurie.
In acelasi chip, mult timp dupa aceea, cind Dimitrie, marele voievod al Moscovei, avuse razboi cu Mamae, imparatul tatar, Toma Haltibie, pazitorul de noapte, a vazut o vedenie ca aceasta, descoperita lui de Dumnezeu: Se vedea la inaltime un nor ales, si iata, ieseau, ca niste cete foarte mari, dinspre rasarit: iar dinspre miazazi veneau doi tineri luminosi, avind in miinile lor luminari si sabii ascutite. Acestia erau Sfintii Mucenici Boris si Gleb, si au zis polcovnicilor tatari: "Cine v-a poruncit voua ca sa pierdeti patria noastra, cea daruita noua de Domnul?" Si a inceput a taia pe potrivnici, incit nici unul dintre dinsii n-a ramas intreg.
A doua zi, strajerul acela a spus marelui domn vedenia sa, iar domnul, ridicind ochii spre cer si inaltindu-si miinile, a inceput a se ruga cu lacrimi, zicind: "Doamne, iubitorule de oameni, pentru rugaciunile Sfintilor Mucenici Boris si Gleb, ajuta-mi mie, ca lui Moise asupra lui Amalic, ca lui David asupra lui Goliat, ca lui Iaroslav asupra lui Sviatopolc si ca stramosului meu, marele domn Alexandru, asupra craiului nemtesc, asa da-mi mie ajutor asupra lui Mamae. Si in acea zi, Dimitrie, marele voievod al Moscovei, cu ajutorul rugaciunilor sfintilor rabdatori de chinuri, Boris si Gleb, a biruit pe Mamae, imparatul tatar, precum despre aceea se afla pe larg in istorie. Aceasta si alte multe minuni au facut Sfintii Mucenici Boris si Gleb, facatorii de minuni ai Rusiei, care din Sfintul Botez s-au numit Roman si David. Ei si acum fac minuni celor ce ii cheama pe dinsii cu credinta, pentru slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Celui impreuna slavit cu Tatal si cu Sfintul Duh, acum si in vecii vecilor. Amin.