BluePink BluePink
XHost
Gazduire site-uri web nelimitata ca spatiu si trafic lunar la doar 15 eur / an. Inregistrare domenii .ro .com .net .org .info .biz .com.ro .org.ro la preturi preferentiale. Pentru oferta detaliata accesati site-ul BluePink
Sinaxar » Luna octombrie » In 8 zile » Viata Cuvioasei Maicii noastre Pelaghia, care mai inainte a fost desfrinata

Viata Cuvioasei Maicii noastre Pelaghia, care mai inainte a fost desfrinata

Mare multumire sintem datori a da intodeauna Domnului nostru, ca nu voieste moartea pacatosilor, ci asteapta cu indelunga rabdare intoarcerea lor spre viata, pentru ca minunat lucru s-a facut in zilele noastre, de care eu, pacatosul Iacov, va scriu voua, sfintilor frati, ca ascultind si citind acestea, sa aveti parte de mult folos.
    
Prea Sfintitul Arhiepiscop al cetatii Antiohia, pentru oarecare trebuinte bisericesti, a chemat la sine, din cetatile din prejur, opt episcopi, intre care era si omul lui Dumnezeu, Sfintul Non, episcopul meu, care venise de la Iliopoli si ma luase pe mine cu dinsul. Acesta era un barbat minunat si un desavirsit calugar, care pentru viata cea imbunatatita fusese luat la episcopie, de la manastirea care se numeste Tavenisiot. Iar cind s-au adunat episcopii in biserica Sfintului Mucenic Iulian, au voit ca sa auda de la Non cuvint de invatatura si au sezut toti linga usile bisericii, iar Non a inceput a grai invatindu-i cele ce erau de folos pentru mintuirea ascultatorilor. Si minunindu-se toti de sfinta lui invatatura, iata ca, pe linga usile bisericii, aparu o femeie din cele necredincioase, care era vestita in toata Antiohia pentru desfriul ei.
    
Femeia era imbracata cu haine de mare pret, impodobita cu aur, cu pietre scumpe si cu margaritare, iar imprejurul ei mergeau multime de fecioare si de tineri, imbracati frumos si purtind bratari de aur. Si fata ei era atit de frumoasa, incit oamenii mireni nu se puteau satura cu vederea frumusetii ei. Aceasta mergind pe linga noi a umplut tot vazduhul de placuta mireasma aromata, iar episcopul, vazind-o mergind fara rusine, avind capul descoperit si pieptul gol, si-a inchis ochii si, suspinind in taina, si-a intors fata ca de la un mare pacat. Iar fericitul Non, privea cu tot dinadinsul spre dinsa, pina ce a trecut din dreptul privirii lor. Si dupa aceasta intorcindu-se catre episcopi, a zis: "Nu cumva iubiti voi frumusetea acestei femei?" Iar el neraspunzind, Non si-a plecat capul si, plingind, isi aduna in basmaluta lacrimile sale si isi uda pieptul cu ele. Apoi, suspinind din adincul inimii, iarasi i-a intrebat pe episcopi: "Oare nu v-ati indulcit cumva privind frumusetea ei?" Iar ei taceau. Atunci Non a zis: "Cu adevarat, eu am invatat mult de la dinsa, ca pe aceasta femeie Domnul o va pune la infricosata Sa judecata si o data cu dinsa vom fi judecati si noi. Pentru ca ce socotiti? Cite ceasuri a zabovit acea femeie in camara sa, spalindu-se, imbracindu-se si imbodobindu-se in multe feluri, uitindu-se in oglinda si avind toata grija ca sa se arate mai frumoasa decit toate femeile inaintea ochilor vremelnicilor sai curtezani?! Iar noi, avind in ceruri pe Mirele cel fara de moarte, nu ne ingrijim sa ne impodobim sufletul nostru ticalos care este cu totul necurat, gol si plin de rusine, nu ne sirguim sa-l spalam cu lacrimile pocaintei si sa-l imbracam cu podoaba faptelor bune, ca sa se arate placut ochilor lui Dumnezeu si sa nu fie rusinat si lepadat in vremea nuntii Mirelui".
    
Facind aceasta invatatura, fericitul Non m-a luat pe mine, pacatosul sau diacon, si am mers in chilia in care locuiam, linga biserica Sfintului Iulian. Si episcopul meu, intrind in camara sa, s-a aruncat cu fata la pamint si plingea, zicind: "Doamne Iisuse Hristoase, iarta-ma pe mine, pacatosul si nevrednicul, caci grija acelei femei pentru impodobirea trupului a intrecut toata grija mea pentru ticalosul meu suflet, pentru ca acea femeie, ca sa fie placuta curtezanilor ei celor pierzatori, a pus atita sirguinta spre a fi frumoasa, iar eu nu ma sirguiesc ca sa fiu placut Tie, Dumnezeul meu, ci petrec in lenevie si in neingrijire. Cu ce fata voi privi la Tine, sau cu ce cuvinte ma voi indrepta inaintea Ta? Vai mie, pacatosul! Pentru ca stind inaintea Sfintului Tau Altar, nu-ti aduc Tie podoabele sufletesti pe care Tu le ceri de la mine. Acea femeie s-a fagaduit oamenilor celor muritori, intru desertaciunea sa, ca sa se impodobeasca pentru placerea lor si aceasta face, ceea ce a fagaduit; iar eu m-am fagaduit sa-ti plac Tie, Dumnezeului meu, dar am mintit lenevindu-ma. Sarac sint, nerespectind poruncile Tale, deci n-am nadejde de faptele mele, ci intru a Ta milostivire, prin care nadajduiesc sa ma mintuiesc". Sfintul Non, graind asa, se tinguia mult si se ruga si pentru femeia aceea, zicind: "Doamne, sa nu pierzi zidirea miinilor Tale, sa nu slujeasca diavolilor niste frumuseti ca acestea, ci intoarce-o pe ea la Tine, ca sa se mareasca prin ea numele Tau cel sfint, pentru ca Tie toate Iti sint cu putinta". Trecind ziua aceea, Duminica noaptea dupa utrenie, sfintul Non, invatatorul meu, a zis catre mine: "Frate Iacove, asculta visul meu care mi s-a aratat in noaptea asta: Mi se parea ca stau intr-un colt al Sfintului Altar, savirsind slujba si, iata, mi s-a aratat o porumbita neagra, necurata si urita, care zbura imprejurul meu si nu puteam suferi murdaria ei, iar cind diaconul a zis: "citi sinteti chemati, iesiti", porumbita a zburat si n-am mai vazut-o pina nu s-a terminat liturghia. Iar dupa savirsirea liturghiei, cind noi ieseam din biserica, am vazut acea necurata porumbita zburind iarasi imprejurul meu si eu, intinzind mina, am prins-o si am aruncat-o in apa care era in pridvorul bisericii; si acolo acea porumbita s-a spalat de toata necuratenia, devenind curata si alba ca zapada si a zburat spre inaltimi, facindu-se nevazuta". Spunindu-mi acest vis, fericitul Non m-a luat si am mers in soborniceasca biserica impreuna cu ceilalti arhiepiscopi unde, sarutind pe arhiepiscop, au savirsit dumnezeiasca liturghie. Iar dupa savirsirea sfintei slujbe arhiepiscopul Antiohiei a poruncit fericitului Non sa graiasca invataturi pentru popor. Iar el a grait dupa intelepciunea lui Dumnezeu, invatind poporul; si cuvintele lui nu erau alcatuite cu mestesugul intelepciunii lumii acesteia, ci simple si intelese de toti si lucratoare, pentru ca Duhul Sfint vorbea prin gura lui. Si din cele vorbite se intrezarea infricosata judecata a pacatosilor si rasplatirea dreptilor. Si tot poporul era atit de umilit de cuvintele lui, incit pamintul era ud de lacrimile lor.
    
Apoi, dupa rinduiala milostivului Dumnezeu, s-a intimplat ca desfrinata aceea a intrat in biserica, ea care niciodata nu intrase in biserica si nici nu si-a adus niciodata aminte de pacatele sale. Acea desfrinata, auzind invatatura sfintului Non, a inteles frica de Dumnezeu si, gindind la pacatele sale si la munca vesnica pentru ele, a inceput a varsa piraie de lacrimi, amintindu-si de pacatele ei. Si avind inima zdrobita nu putea sa se opreasca din plins si a poruncit la doua slugi ale sale, zicindu-le: "Asteptati aici si cind va iesi acel sfint barbat care a grait invatatura lui Dumnezeu, sa mergeti dupa el si sa vedeti unde gazduieste si, intorcindu-va, sa-mi spuneti". Iar tinerii i-au indeplinit porunca si ii spusera ca acel om gazduieste linga biserica Sfintului Mucenic Iulian. Si ea, indata, a scris cu mina ei urmatoarea scrisoare catre fericitul Non: "Sfintului ucenic al lui Hristos, scriu eu, pacatoasa si ucenica diavolului, aceasta scrisoare: am auzit despre Dumnezeul tau ca a plecat din ceruri si S-a pogorit pe pamint, nu pentru cei drepti, ci ca sa-i mintuiasca pe cei pacatosi. Si atit de mult S-a smerit, incit a mincat si cu vamesii; El, spre Care heruvimii nu indraznesc a privi, a locuit cu pacatosii si a vorbit cu desfrinatele; deci, domnul meu, de esti adevarat rob a lui Hristos, precum aud de la crestini, nu ma lepada pe mine care voiesc a veni prin tine catre Mintuitorul lumii pentru a vedea sfinta Lui fata".
    
Trimitind sfintului o astfel de scrisoare, acesta a citit-o si i-a raspuns asa: "Orice plan vei avea tu, sa stii ca esti aratata lui Dumnezeu si tu si gindul tau si scopul tau, insa iti zic: sa nu ma ispitesti, caci eu pacatosul sint slujitorul lui Dumnezeu. De ai cu adevarat bunavointa sa crezi in Dumnezeul meu si daca doresti sa ma vezi, sint cu mine si ceilalti episcopi, deci vino si ma vei vedea inaintea lor, iar de voi fi singur, nu ma vei putea vedea". Citind acestea, pacatoasa s-a umplut de mare bucurie si a alergat la biserica Sfintului Iulian si a dat de stire Sfintului Non despre venirea ei. Iar el, ducind cu sine pe ceilalti episcopi, a poruncit femeii sa vina inaintea lui.
    
Femeia, intrind inaintea soborului sfintilor episcopi, s-a aruncat la pamint plingind si a sarutat picioarele Sfintului Non, zicind: "Ma rog tie, domnul meu, sa urmezi invatatorului tau, Domnului Iisus Hristos, arata-mi darul tau si fa-ma crestina, pentru ca eu sint marea pacatelor si adincul faradelegilor, deci, spala-ma pe mine prin Botez". Atunci toti episcopii si clericii care se aflau acolo aveau fetele scaldate in lacrimi vazind pe acea desfrinata ca vine cu atita pocainta si credinta sa se pocaiasca. Si abia a putut fericitul sa o ridice de la picioarele sale, apoi a zis catre dinsa: "Pravila bisericeasca porunceste a nu fi botezata o desfrinata fara garanti, ca sa nu se intoarca iarasi la viata ei desfrinata". Iar ea, auzind acest raspuns, iarasi s-a aruncat la picioarele lui si ca si pacatoasa din Evanghelie care a spalat picioarele lui Hristos, asa a facut si aceasta si a spalat picioarele lui Non si le-a sters cu parul capului sau, zicind: "Vei da seama lui Dumnezeu pentru sufletul meu, daca nu ma vei boteza pe mine astazi; din miinile tale sa ceara Dumnezeu sufletul meu si asupra ta sa cada faptele mele cele rele si de ma vei indeparta nebotezata vei fi pricinuitor vietii mele desfrinate si necurate. De nu ma vei face pe mine acum straina de faptele mele cele rele, ma voi lepada de Dumnezeul tau si ma voi inchina idolilor. De nu ma vei face pe mine astazi mireasa lui Hristos si de nu ma vei aduce la Dumnezeul tau, sa nu mai ai parte de El si de sfintii Lui".
    
Atunci toti au preamarit pe iubitorul de oameni Dumnezeu, auzind si vazind pe o desfrinata ca aceasta aprinzindu-se cu atita dumnezeiasca rivna. Apoi fericitul m-a trimis indata pe mine, smeritul Iacov, la arhiepiscop ca sa-i spun despre acest lucru, iar el, auzind, s-a bucurat foarte mult si a zis catre mine: "Mergi si spune-i episcopului tau asa: Cinstite parinte, pe tine te asteapta lucrul acesta, pentru ca stiu bine ca esti gura lui Dumnezeu care a zis: de vei scoate cinstit din nevrednic, ca gura mea vei fi". Si chemind pe Cuvioasa Romana, care era intiia diaconita bisericeasca, a trimis-o pe aceasta cu mine.
    
Venind, am aflat pe Pelaghia zacind inca la pamint, la picioarele fericitului Non, care abia a ridicat-o, zicindu-i: "Scoala-te, fiica, ca sa inveti cele ce-ti lipsesc pentru Botez". Iar ea s-a sculat si episcopul a zis catre dinsa: "Marturiseste-ti intii pacatele". Iar ea plingind a raspuns: "Daca-mi voi cerceta constiinta mea, nici un lucru bun nu voi afla si stiu ca pacatele mele sint mai multe decit nisipul marii si apa marii nu ajunge pentru spalarea faptelor mele celor necurate. Insa nadajduiesc spre Dumnezeul tau ca-mi va usura sarcina faradelegilor mele si va cauta cu milostivire spre mine". Apoi episcopul a intrebat-o: "Care iti este numele?" Iar ea a raspuns: "De catre paritii mei am fost numita Pelaghia, iar cetatenii Antiohiei mi-au pus numele Margareta, pentru podoabele mele cele frumoase si de mult pret cu care m-au infrumusetat pacatele mele".
    
Atunci episcopul a invatat-o credinta si a botezat-o in numele Tatalui si al Fiului si al Sfintului Duh, a uns-o cu Sfintul Mir si a impartasit-o cu preacuratul si de viata facatorul Trupul si Singele Domnului nostru Iisus Hristos pentru iertarea pacatelor. Iar Romana, diaconita, i-a fost maica duhovniceasca, primind-o din baia Botezului; apoi, luind-o din Biserica, a dus-o in Catechumenie, pentru ca si noi gazduiam acolo. Iar fericitul Non a zis catre ceilalti episcopi: "Veniti la ospat, fratilor, si sa ne bucuram cu ingerii lui Dumnezeu ca am gasit oaia cea pierduta, si sa gustam undelemn si vin cu veselie duhovniceasca". Apoi, venind toti, au mincat cu cea nou botezata; iar diavolul a inceput a striga in auzul tuturor si glasul lui se asemana cu un glas de om tinguindu-se si zicind: "Amar, amar, ce rabd eu de la birfitorul acesta bautor de vin! O, raule batrin! Oare nu ti-au ajuns tie cei treizeci de mii de sarazini pe care i-ai rapit de la mine si i-ai botezat? Nu ti-a ajuns tie cetatea Iliopolii care cindva era a mea si toti cei care vietuiau in ea se inchinau mie, iar tu i-ai luat de la mine si i-ai dus la Dumnezeul tau? Si acum mi-ai taiat si cea din urma nadejde. Ce voi face eu de acum, calugare inselator si cu narav rau? Nu vreau sa-ti mai rabd viclesugurile tale! Blestemata este ziua in care te-ai nascut tu, rau batrin, pentru ca piraiele lacrimilor tale mi-au risipit casa mea si au facut-o pustie". Si astfel plingind diavolul, striga inaintea usilor caselor in care eram si au auzit glasul lui toti cei care erau acolo. Si iarasi a zis diavolul catre cea din nou botezata: "Asta mi-ai facut, doamna Pelaghia? Si tu ai urmat lui Iuda care fiind in cinste apostoleasca a vindut pe Domnul sau. Asemenea si tu mi-ai facut". Atunci episcopul i-a poruncit roabei lui Dumnezeu, Pelaghia, ca sa se intareasca cu semnul crucii. Iar ea facind semnul crucii pe fata sa, a zis catre diavol: "Sa te goneasca pe tine Iisus Hristos, care m-a izbavit de tine". Si acestea zicindu-le, indata a fugit diavolul.
    
Apoi, dupa doua zile, in timp ce Pelaghia dormea cu cuvioasa Romana, maica sa cea duhovniceasca, venind diavolul a desteptat-o si a inceput a grai catre dinsa: "Scumpa mea doamna Margareta, ce rau ti-am facut eu? Nu te-am imbogatit eu cu aur si cu argint? Oare nu te-am impodobit eu cu pietre de mare pret, cu salbe si cu haine? Deci, rogu-ma tie, sa-mi spui cu ce te-am mihnit? Eu sint gata a indeplini porunca ta, numai tu sa nu ma lasi sa ma fac de ris". Insa ea, inarmindu-se cu semnul sfintei cruci, i-a zis: "Domnul meu Iisus Hristos, care m-a rapit pe mine din ghiarele tale si m-a facut mireasa a cerestii Sale imparatii, Acela sa te goneasca de la mine". Si diavolul indata a pierit, iar Pelaghia a desteptat-o indata pe Sfinta Romana, zicindu-i: "Roaga-te pentru mine, maica mea, caci ma necajeste pe mine diavolul". Iar maica a zis catre dinsa: "Fiica, sa nu te infricosezi de el, caci acum se teme el de tine si se cutremura de umbra ta".
    
A treia zi dupa botezul ei, Pelaghia a chemat pe una din slugile sale si i-a zis: "Mergi in casa mea si inscrie toate cite sint in lazile mele cu aur si apoi toate podoabele mele sa le aduci aici". Si ducindu-se slujnica a facut toate cele poruncite de Pelaghia. Iar fericita Pelaghia, chemind pe Sfintul episcop Non, i-a dat toate bogatiile in primire, zicindu-i: "Aceasta este averea cu care m-a imbogatit pe mine satana si, iata, o dau toata in sfintele tale miini, ca sa faci cu ea ce vei voi tu, caci mie mi se cade ca de acum sa caut bogatiile Domnului meu Iisus Hristos". Si fericitul episcop, chemind pe economul bisericii, i-a dat inaintea tuturor toata bogatia Pelaghiei, si i-a zis: "Te jur pe tine cu numele Sfintei si nedespartitei Treimi sa nu duci in episcopie nimic din aurul acesta, nici in Biserica lui Dumnezeu sa nu duci nimic si nici in casa ta sau a vreunuia din clerici sa nu duci nimic, ci tot ce este aici sa imparti orfanilor si neputinciosilor, caci asa se cuvine, ca cele ce sint rau adunate sa se imparta bine, iar bogatia strinsa prin pacat sa se faca bogatie a dreptatii. Si de vei calca acest juramint, anatema sa fie casa ta si partea ta sa fie cu cei ce ziceau: "Ia-L, ia-L, rastigneste-L pe El"". Iar roaba lui Dumnezeu, Pelaghia, nu si-a oprit nimic din averea aceea pentru hrana sa, caci era hranita de Cuvioasa Romana diaconita, de vreme ce se jurase ca sa nu guste din bogatiile pacatului. Apoi, chemind pe toate slugile si slujnicele sale, le-a eliberat, dind fiecaruia destul aur si argint si le-a spus: "Eu, fiilor, va eliberez din vremelnicele slujbe, iar voi sa va sirguiti sa va eliberati din robia acestei desarte lumi plina de pacate. Ca, precum in lumea aceasta am petrecut impreuna, asa sa ne invrednicim a fi impreuna si in viata cea fericita". Si acestea zicind catre dinsii, i-a eliberat.
    
In a opta zi, cind trebuia, dupa obiceiul celor din nou botezati, sa scoata hainele cele albe primite la botez, fiind Duminica, Pelaghia s-a sculat foarte de dimineata s-a dezbracat de hainele cele albe in care se imbracase la botez si s-a imbracat intr-o haina aspra de par. Si luind pe deasupra o haina veche a fericitului Non, a iesit in taina din cetatea Antiohiei si nimic nu s-a mai stiut de ea. Iar Romana, diaconita, se tinguia cu mihnire pentru dinsa. Dar Dumnezeu, care le stie pe toate, a descoperit fericitului Non ca Pelaghia s-a dus la Ierusalim si Non o mingiia pe Romana, zicindu-i: "Nu mai plinge, fiica, ci bucura-te, caci Pelaghia, la fel ca si Maria, calea cea buna si-a ales, de la care nu se va abate". Dupa putine zile arhiepiscopul ne-a eliberat si ne-am dus la locul nostru. Dupa trei ani am dorit sa merg la Ierusalim sa ma inchin Sfintei Invieri a Domnului nostru Iisus Hristos si m-am rugat episcopului meu, fericitul Non, sa-mi dea voie sa merg acolo. Iar el, dindu-mi voie, mi-a zis: "Frate Iacove, cind vei merge la sfintele locuri sa cauti un calugar care se numeste Pelaghie; acela este famen, dar foarte imbunatatit si locuieste acolo in ascuns si, aflindu-l, sa vorbesti cu dinsul, pentru ca mult te vei folosi de la el, caci este adevaratul rob a lui Hristos si calugar desavirsit". Iar acestea le spunea Non pentru roaba lui Dumnezeu Pelaghia, dar nu m-a lamurit despre dinsa cu de-amanuntul, pentru ca Pelaghia, ducindu-se la Ierusalim si-a zidit o chilie in muntele Eleonului, unde Domnul nostru se ruga odinioara si, acolo inchizindu-se, vietuia dupa Dumnezeu.
    
Deci, sculindu-ma, am mers la sfintele locuri si m-am inchinat Sfintei Invieri a Domnului nostru Iisus Hristos si cinstitei Cruci, iar a doua zi am inceput sa-l caut pe monahul cu numele Pelaghie, asa precum mi-a poruncit episcopul meu, si l-am aflat in chilia lui in muntele Eleonului. Chilia nu avea usa, ci era zidita in toate partile si numai o fereastra mica am vazut in perete si am batut in ea; deschizind-o roaba lui Dumnezeu si vazindu-ma, m-a recunoscut, insa nu mi-a spus toate despre sine, dar eu n-am mai cunoscut-o, caci cum puteam sa recunosc pe aceea care dintr-atita frumusete se vestejise ca o floare? Ochii ei se afundasera adinc in orbite, iar trasaturile fetei ei se schimbasera din cauza infrinarii peste masura de la toate. Si toti locuitorii Ierusalimului o luau drept famen si nimeni n-a inteles ca ea este femeie, nici eu insumi n-am stiut ceva de dinsa, de vreme ce episcopul meu mi-a spus ca este un famen calugar. Si am fost binecuvintat de dinsa ca de un barbat calugar. Iar ea mi-a zis: "Cu adevarat, frate, oare nu esti tu Iacov, diaconul fericitului episcop Non?" Iar eu m-am minunat ca mi-a spus pe nume si ca m-a cunoscut ca sint diaconul fericitului Non si i-am raspuns: "Asa este, parintelui meu". Iar ea mi-a zis: "Sa spui episcopului tau sa se roage pentru mine, caci cu adevarat este barbat sfint si apostol al lui Iisus Hristos". Si iarasi mi-a mai zis: "Si tie, fratele meu, ma rog ca sa te rogi pentru mine". Si acestea, zicindu-mi, a inchis ferestruica si a inceput a citi ceasul al treilea, iar eu, facindu-mi rugaciunea, m-am dus si mult m-am folosit de vederea eicea asemenea cu ingerii si de vorbele ei cele dulci. Apoi, plecind de la dinsa, am umblat prin manastire, cercetind pe frati si vorbind cu sfintii barbati si am avut mult folos si binecuvintari de la dinsii. Si prin toate manastirile se dusese vestea despre famenul Pelaghie si toti se foloseau de viata lui si de aceea am dorit sa merg iarasi la dinsul si sa ma mingii de vorba lui cea folositoare de suflet.
    
Dupa ce am venit iarasi la chilia lui si am batut in fereastra, am indraznit a-l chema pe nume, zicindu-i: "Deschide-mi, Avvo Pelaghie!". Iar el nu mi-a raspuns nimic. Eu am socotit ca face rugaciune sau ca se odihneste si am asteptat putin, apoi iarasi am batut, rugindu-l sa-mi deschida, dar iarasi n-a raspuns nimeni; si dupa putina vreme am batut din nou. Si am petrecut asa trei zile, sezind linga ferastruica, pentru ca am dorit mult sa-l vad, sa-i vad sfinta lui fata si sa capat binecuvintare de la el, dar nu s-a auzit nici un glas. Si am zis atunci in mine: ori s-a dus din chilia aceasta si nu mai este nimeni in ea, ori a murit. Si am indraznit a forta ferestruica si l-am vazut zacind mort la pamint si atunci m-am inspaimintat si am inceput a plinge, caci nu m-am invrednicit sa capat binecuvintarea lui cea de pe urma. Si, inchizind ferastruica, am alergat la Ierusalim si am spus sfintilor parinti care vietuiau acolo ca a murit Avva Pelaghie, famenul. Si indata vestea a strabatut tot Ierusalimul, cum ca Sfintul Pelaghie, monahul cel purtator de semne, a adormit intru Domnul. Apoi s-au adunat calugarii din toate manastirile si toata cetatea Ierusalimului si Ierihonului si cea din partile Iordanului, precum si multime mare de popor, pentru ingroparea sfintelor lui moaste. Si, spargind ferestruica, au facut o intrare cit sa poata intra un om, prin care au intrat niste barbati cucernici si au scos afara cinstitele moaste. Apoi a venit Patriarhul Ierusalimului cu mare multime de parinti si au inceput, dupa obicei, a unge trupul cu arome si atunci au vazut ca famenul era femeie si, inaltind glas cu lacrimi, au strigat, zicind: "Minunat esti intre sfinti, Dumnezeule, ca ai si pe pamint sfinti ascunsi, nu numai barbati, ci si femei". Si a voit ca sa tainuiasca aceasta de popor, dar n-a putut, de vreme ce Dumnezeu nu voia sa tainuiasca, ci sa arate si sa preamareasca pe roaba Sa.
    
S-a facut adunare multa de popor si au venit si calugaritele din manastirile lor, cu luminari si cu tamiie si luind in cintari de psalmi cinstitul si sfintul ei trup, cu cinste cuviincioasa, l-au dus in aceeasi chilie in care se nevoise si acolo l-au ingropat.
    
Aceasta este viata celei ce a fost desfrinata si astfel a fost intoarcerea femeii celei piedute, astfel au fost ostenelile si nevointele ei, prin care a placut lui Dumnezeu si prin care fie ca si noi sa cistigam mila in ziua judecatii Domnului nostru Iisus Hristos, caruia I se cuvine marirea cu Tatal si cu Sfintul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

 

Copyright © 2010 Calauza Ortodoxa