Viata Cuvioasei Taisia

In partile Egiptului era o femeie cu obiceiuri rele, necurata si fara rusine. Femeia aceea avea o fiica pe care o chema Taisia, pe care a invatat-o aceleasi obiceiuri rele cu care se indeletnicea si ea. Ducind-o pe fiica ei intr-o casa de desfrinare, a dat-o in slujba Satanei, ca sa duca la pieire multe suflete omenesti, inselindu-le, cu frumusetea pe care o avea, caci Taisia era foarte frumoasa si se vestise pretudindeni despre frumusetea fetei sale, incit multi, poftind-o, ii aduceau multe averi, aur si argint si haine scumpe si luxoase. Inselind cu atita desertaciune pe indragostitii ei, ii aducea acolo si multi isi pierdeau averea pentru dinsa si ajungeau la saracie, iar altii, batindu-se pentru dinsa, au umplut pragurile casei ei de singele lor. Cuviosul parinte Pafnutie, auzind de acestea, s-a imbracat in haine mirenesti si, luind un galben, a mers la locul unde petrecea Taisia si, vazind-o, i-a dat sa inteleaga ca vrea sa mearga la dinsa. Iar ea, luind galbenul, i-a zis: "Intra in camara mea".
    
Atunci el intrind, a vazut un pat frumos asternut pe care s-a asezat si a zis catre Taisia: "Oare ai alta camara tainuita, ca sa ne inchidem in ea, ca sa nu ne stie nimeni?" Iar Taisia i-a zis: "Este, dar daca te rusinezi de oameni si aici ne putem ascunde de dinsii, caci usile sint incuiate si nimeni nu va putea intra aici, nici nu ne va sti nimeni pe noi, iar daca te temi de Dumnezeu, apoi nu este loc care sa poata fi tainuit dinaintea Lui, macar de te-ai ascunde si sub pamint, caci si acolo te vede Dumnezeu". Auzind Pafnutie aceste cuvinte de la dinsa, i-a zis: "Au, doara si tu stii de Dumnezeu?" Iar ea a raspuns: "Stiu si despre Dumnezeu si am auzit si despre imparatia dreptilor si munca pacatosilor". Atunci staretul i-a zis: "Daca stii pe Dumnezeu, imparatia Sa si muncile pacatosilor, atunci de ce prihanesti pe oameni si pierzi atitea suflete? Caci nu numai pentru ale tale pacate, ci si pentru ale acelora pe care i-ai prihanit ai sa fii intrebata de Dumnezeu si osindita in gheena focului".
    
Taisia, auzind acestea, s-a aruncat l-a picioarele staretului, cu plingere, zicind: "Eu mai stiu si aceasta, ca pentru cei ce gresesc este pocainta si iertare de greseli si nadajduiesc ca prin rugaciunile tale sa ma izbavesc de greseli si sa cistig mila Domnului. Deci, ma rog tie, asteapta-ma putin, numai trei ceasuri si dupa aceasta voi merge unde imi vei porunci si voi face ceea ce-mi vei zice". Iar staretul, aratindu-i locul la care avea sa o astepte, s-a dus. Apoi ea, adunindu-si toata averea agonisita cu pacatele ei, a carei valoare era cam de vreo patruzeci de litre de aur, a dus-o in mijlocul cetatii si aprinzind un foc si-a pus toate lucrurile si le-a ars inaintea intregului popor, strigind: "Veniti toti cei care ati pacatuit cu mine si vedeti cum ard toate lucrurile pe care mi le-ati dat voi". Si, arzindu-si averea, s-a dus la locul unde o astepta Pafnutie. Acolo primind-o staretul, a dus-o la o manastire de fecioare si a asezat-o pe Taisia intr-o chilie mica. Taisia a fos inchisa in acea chilie, pironindu-i-se usa si i-a fost lasata numai o ferestruica mica prin care i se dadea putina piine si apa. Apoi Taisia l-a intrebat pe Sfintul Pafnutie: "Cum ma sfatuiesti, parinte, sa ma rog lui Dumnezeu?" Iar staretul i-a raspuns: "Tu nu esti vrednica ca sa chemi numele Domnului, nici sa-ti ridici miinile tale spre ceruri, de vreme ce buzele tale sint pline de necuratie si miinile tale sint intinate, ci, numai cautind adeseori spre rasarit, sa zici: "Dumnezeule, cela ce m-ai zidit, miluieste-ma".
    
A petrecut Taisia in acea inchisoare vreme de trei ani rugindu-se lui Dumnezeu asa precum o invatase Pafnutie si o data pe zi gusta putina piine si apa. Dupa trei ani, milostivindu-se de dinsa, Pafnutie s-a dus la marele Antonie, voind sa afle daca Dumnezeu a iertat-o pe Taisia sau nu. Si mergind la Antonie, staretul i-a povestit lui totul despre Taisia, iar Antonie a chemat pe ucenicii sai si le-a poruncit sa se inchida fiecare in camara sa si sa se roage lui Dumnezeu toata noaptea ca sa i se descopere vreunuia dintre ei ceea ce voia pentru Taisia, care se pocaieste pentru greselile ei. Si ucenicii au indeplinit porunca parintelui lor si au milostivit pe Dumnezeu, incit le-a descoperit ceea ce trebuiau sa faca pentru Taisia. Aceasta descoperire i-a fost facuta lui Pavel, care era numit de ceilalti prost. Acestui Pavel, pe cind statea noaptea la rugaciune, i s-a aratat o vedenie si a vazut cerurile deschizindu-se si acolo a vazut un pat stralucit de marire, cu asternuturi scumpe, pe care il pazeau trei fecioare frumoase si pe patul acela era asezata o cununa. Vazind aceasta, Pavel a zis: "Nu este gatit altuia patul acesta si cununa, decit numai pentru parintele meu Antonie". Si a venit catre dinsul un glas, zicindu-i: "Nu parintelui Antonie ii sint pregatite acestea, ci pentru Taisia, care a fost o desfrinata". Si Pavel, venindu-si in fire, se gindea la acea vedenie, iar a doua zi a spus fericitilor parinti Antonie si Pafnutie, iar acestia, auzind, au preamarit pe Dumnezeu, care primeste pe cei ce se pocaiesc cu adevarat.
    
Pafnutie s-a pregatit si s-a dus la manastirea de fecioare unde era inchisa Taisia si, deschizind usa, a vrut s-o scoata de acolo. Iar Taisia se ruga de dinsul, zicind: "Lasa-ma aici, parinte, ca sa petrec pina la moarte, pentru ca multe sint pacatele mele si inca trebuie sa mai pling pentru ele". Iar staretul i-a zis: "Acum iubitorul de oameni, Dumnezeu, a primit pocainta ta si ti-a iertat tie pacatele". Si a scos-o pe Taisia din inchisoare. Iar fericita a zis: "Sa ma crezi, parinte, ca de cind am intrat in aceasta inchisoare, am pus inaintea ochilor mei cei ginditori toate pacatele mele si, tinind seama de ele, am plins neincetat. Si inca nu s-au dus de la ochii mei toate faptele mele cele rele si stindu-mi si acum inaintea ochilor, ma inspaiminta ca voi fi osindita pentru ele".
    
Dupa iesirea din inchisoare, fericita Taisia a petrecut cincisprezece zile si dupa aceasta a cazut intr-o boala in care a zacut trei zile si dupa aceasta si-a dat sufletul si cu pace s-a odihnit, cu darul lui Dumnezeu. Si s-a mutat din patul durerii in patul pe care l-a vazut sfintul Pavel cel prost, in ceruri, pat care era pregatit pentru ea, unde se lauda cu cuviosii intru marire si se bucura intru asternutul sau de veci. Asa ne-a intrecut pacatoasa si desfrinata intru imparatia lui Dumnezeu. O! de nu ne-am lipsi si noi, cu rugaciunile ei, de aceeasi Imparatie. Amin.
    
    
Tot in aceasta zi se mai face si pomenirea Sfintei fecioare Pelaghia, care a trait in vremea imparatului Numerian, in Antiohia Siriei si cind era sa fie prinsa si chinuita pentru Hristos, rugindu-se lui Dumnezeu, cu tot dinadinsul, in miinile Lui si-a dat duhul ei.