Adaptare la poezia "A venit un om la Domnul" - de Costache Ioanid
Poezia:
A venit un om la Domnul.
A venit cu jale grea.
— Omule de colb si spume,
cu ce foc vii tu din lume?
— Doamne, m-a adus anume
frica de pedeapsa Ta.
A venit un om la Domnul.
A venit cu pas voios.
— Omule cu brâie pline,
cu ce gând vii tu la Mine?
— Doamne, vin cã e mai bine,
vin cã e mai de folos.
A venit un om la Domnul.
A venit din putregai.
— Om departe de cãintã,
cum vii astãzi la credintã?
— Doamne, din recunostintã
pentru-atâtea câte-mi dai!
Si-a venit un om cu lacrimi...
Si Isus a tresãrit...
— Omule, de ce-ai venit?
— Doamne, într-o zi din viatã,
Te-am privit pe cruce-n fatã.
Si-acum cânt de dimineatã
Si-s nebun de fericit!
(de Costache Ioanid)
Adaptarea:
Pe cararea ingusta, mai ramasesera putine suflete.
- Eu, zice unul din ele, am auzit de pedeapsa Lui aspra. Un Glas mi-a spus tainic: "Tu, care parasesti pe Domnul, care uiti numele Meu cel Sfant, care pui o masa norocului si umplii un pahar in cinstea soartei, te soresc sabiei, si iti vei pleca genunchiul ca sa fii injunghiat, caci Te-am chemat si n-ai raspuns."
Atunci, mi-am dat seama ca mustrarea Domnului usuca marea si preface raurile in pustie; El misca muntii din loc, fara ca ei sa prinda de veste ca El i-a rasturnat in mania Lui. El zguduie pamantul din temelia lui, El porunceste soarelui si soarele nu se mai ridica. El pune pecetea asupra stelelor. Dumnezeu nu-si infraneaza mania Sa si sub El se inconvoaie toti slujitorii mandriei(...)
Si eu, atunci... cum o sa-I raspund si ce cuvinte sa aleg? Chiar daca as avea dreptate, nu-I voi raspunde, ci ma voi ruga Judecatorului, de aceea ii aduc o inchinare cu evlavie si cu frica, fiindca Dumnezeu este un foc mistuitor.
- Iar eu, prinse a spuse alt suflet, am facut lucruri mari: mi-am zidit case, mi-am sadit vii, mi-am facut gradini si livezi de pomi. Mi-am facut iazuri ca sa ud dumbrava unde cresc copacii. Am avut cirezi de boi si turme de oi... M-am culcat bogat si cand m-am trezit am vazut cum Domnul mi-a trimis lipsa de paine in toata locuinta mea. Si mi-am dat seama ca toate au avut taria cenusii si s-au prefacut in noroi. Numai asa m-am intors la Adevaratul Belsug de Pace si Adevar.
- Dar ce cantec duios se aude, se intrebara toti uimiti? Isi intoarsera privirile inapoi si aflara venind din urma, un calator cu lacrimi in ochi, smerit, ce doar cantarea fericita ii adapa buzele. Versurile ei erau: " Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica".
(...)
Inaintea lor, alerga cu bratele deschise, Stapanul. Inca din departare, le spunea:
- Copiii Mei, v-am asteptat! Apoi S-a indreptat spre ultimul calator, l-a mangaiat si I-a spus:
- Opreste-ti plansul, opreste-ti lacrimile din ochi caci imi aduc aminte cu gingasie de tine: Tresar in fata dragostei tale sincere pentru Mine!
continuare cu o poezie de Traian Dorz:
- Tu ma iubesti, copilul Meu
Mai mult ca orisicare?
Poti tu veni fara-ndoieli
Pe calea Crucii, oare?
- Da, Doamne, stii ca te iubesc
Dar nu-ndeajuns de tare!
Iubitul Meu, tu ma iubesti
Mai mult ca orice-avere?
Poti tu sa lasi a lumii tron
Sa iei a mea durere?
- Da, Doamne, stii ca te iubesc
Dar inca se mai cere!
Iubitul Meu, azi Ma iubesti
Mai mult ca ieri, pe Mine?
Cresti oare tu iubirea Mea
Tot mai frumoasa-n tine?
Da, Doamne, stii ca te iubesc
Dar vreau mai mult, stii bine!
Vreau mai mult, stii bine!
Amin.