Lacrima fara Sfarsit

Picaturi din ce in ce mai mari se izbeau de haina ei... In cateva clipe, era uda. Oare de ce mai grabea pasul, cand deja era una cu ploaia?
Se opri din mersu-i grabit si-si trase rasuflarea: sufletu-i era obosit! Ganduri negre o framantau si zbuciumul puse stapanire pe fiinta ei: isi adusese aminte de moartea mamei ei. Se simtea singura si parasita. Nu mai avea pe nimeni sa-i ostoiasca dorul, doar doua copile care erau departe... Privirea i se pierdu in acea departare, parca dorind sa cuprinda locul unde salasluiau fiicele ei. Lacrimi i se preligeau pe obraji, imbratisandu-se cu picaturile de ploaie, ce cadeau intr-una, parca fara sfarsit. Si picurii de ploaie erau la fel de tristi...
Femeia, isi facu mainile-i uscate, caus - pentru a strange cativa picuri de apa.
Un picur, prinse a zice:
- Suntem lacrimi! Lacrimi pentru oameni...
- Dar cine plange asa de adanc si de mult? intreba femeia.
- Numai Unul este Cel ce plange asa. Numai El poate plange pentru toti oamenii. El este numit Lacrima fara Sfarsit, Oceanul fara Margini.
Femeia se crezu ca intr-o poveste asemanatoare cu cea spusa de mama ei pana sa moara. Si acum ii razbatea glasul mamei in suflet: "Copila mea, nu uita sa privesti in Sus!..."
Dar durerea ii macina trupul iar privirea ii amortise spre pamant. Trecu pe langa case, unde lumina juca bland la ferestre si unde singuratatea si tristetea erau inlocuite cu rasetele  copiilor. In departare, era casa ei, toata invaluita in durere. Se apropie si intra, lasand portita sa scartaie in urma ei... si un ecou a pustiu rasuna in curtea intunecata, aducandu-i aminte ca e la fel de singura. Ce bine era atunci cand mama ei, traia! Acum, singura alinare ii sunt lacrimile. Numai pentru mama ei putea plange asa d emult sia sa de dureros.
In mintea ei, licari deodata, o scanteie: "Si afara plange Cineva, pentru toata lumea, pentru toti oamenii..." Daca ea, care si-a pierdut mama, plange cu asa durere, Acel Cineva, care plange pentru toti oamenii, cata dragoste are pentru ei? Oare si Acest Cineva, plange pentru ca i-a pierdut?
Intrebari fara raspuns ii nelinistii mintea si in cateva clipe se afla afara. Nici o schimbare! Picaturile de ploaie erau la fel de multe si la fel de grele. Privi ploaia si apoi privi in sus, la Cer. Auzii un glas: "Stapanul nostru este Dumnezeu. El plange pentru toti oamenii, pentru ca v-ati pierdut! El striga cu o noua strigare sa va intoarceti la Calea ce Dreapta!"
(...)
Femeia ramase cu privirea in Sus, iar pe obraji i se prelingeau lacrimile Cerului. La un moment dat, in curtea parasita se zarea pe pamantul ud, o femeie in genunchi. Lacrimile Cerului cadeau peste ea, spaland-o tainic de orice pacat, iar ea daruia in schimb Cerului, lacrimile ei.
Si nu se mai simtea simgura.
Si nu se mai simtea parasita.
Caci in acea zi, era adusa ca dar Cerului, de catre toti ingerii Luminii.