CRUCEA - altarul de jertfa al Mantuitorului
Crucea este cel mai important semn si simbol al crestinatatii, avand o semnificatie duhovniceasca aparte. Astfel unirea celor doua linii( orizontala-pamantul, verticala-cerul) semnifica refacerea legaturii omului cu Dumnezeu.
Caci Dumnezeu asa a iubit lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica ( In.3,14-16). Crucea aminteste despre suferintele si moartea Domnului Iisus Hristos, ea semnificand depasirea mortii si invierea ca triumf al vietii asupra mortii.
Crucea, folosita ca obiect de tortura pentru Mantuitorul, a devenit altarul Lui de jertfa: El a purtat pacatele noastre, in trupul Sau, pe lemn, pentru ca noi, murind fata de pacate, sa vietuim dreptatii( I Pt.2,24). A fost sfintita prin rastignirea pe ea a Fiului lui Dumnezeu, motiv pentru care este cinstita de catre toti crestinii si este numita SFANTA CRUCE.Prin cinstirea ei, este cinstit Mantuitorul, intrucat Iisus Hristos Cel rastignit este nedespartit de ea. In acest sens, Sfantul Apostol Pavel spune: am judecat sa nu stiu intre voi altceva, decat pe Iisus Hristos, si pe Acesta rastignit( I Cor.2,2).
Cinstirea Crucii in Biserica Ortodoxa este legata permanent de Inviere, asa cum spune cantarea bisericeasca: CRUCII TALE NE INCHINAM, HRISTOASE, SI SFANTA INVIEREA TA O LAUDAM SI O SLAVIM( din Sfanta Liturghie).
SEMNIFICATIILE DUHOVNICESTI ALE CRUCII
Identificata de la inceput cu semnul Fiului Omului ( Mt.24,30) si cu stindardul Bisericii ( Is.5,26), crucea este calea de urmare a lui Iisus Celui rastignit ( Mc.8,34). Astfel, in sens duhov., are doua intelesuri: PURTAREA CRUCII si SEMNUL CRUCII facut cu cele trei degete.
Iubirea lui Dumnezeu pentru oamenii s-a relevat in intruparea si in jertfa lui Hristos pe cruce, iar iubirea omului fata de Dumnezeu se arata si se implineste in purtarea crucii de catre fiecare, pe urmele Lui, pe Calea Lui, care este o cale a Crucii.Taria credintei se releva in toata viata credinciosului, dar in mod deosebit atunci cand el este in suferinta: cand sunt slab, atunci sunt tare ( II Cor.12,10). Pentru ca i-a iubit pe oameni, Hristos a iubit si Crucea si S-a sfintit pe Sine pentru ei (In.17,19). Sfintii Apostoli si mucenicii si-au luat crucea( Mc.8 ,34) si au purtat-o ca pe ceva inaltator, ca pe un prilej de bucurie si de lauda: Iar mie, sa nu-mi fie a ma lauda, decat numai in crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este rastignita pentru mine, si eu pentru lume! (Gal.6,14).
SEMNUL CRUCII
Este insotit de rostirea numelui Persoanelor Sfintei Treimi.
Prin aceasta numire, crestinul cheama puterea lui Dumnezeu in viata sa. Interventia lui Dumnezeu in viata oamenilor are loc insa numai in masura in care ei accepta si isi insusesc starea interioara de jertfa, de sacrificiu de sine pentru ceilalti oameni, deci in masura in care se leapada de sine, isi iau Crucea si Ii urmeaza Lui. Anumite gesturi rituale din cultul particular si public sunt insotite de semnul Sfintei Cruci: binecuvantarea preotului, ingenuncherile, metaniile.
Crucea apare in mai multe locuri:
ca semn al binecuvantarii( Fc.48,17-20),
ca semn al vindecarii( Num.21,8-9),
ca semn datator de putere (Ies. 17,8-16),
ca sem al izbavirii de la moarte ( Iez.9,4-6).
PUTEREA SFINTEI CRUCI
Crucea este semnul biruintei asupra vrajmasului: Doamne, arma asupra diavolului, Crucea Ta ne-ai dat-o noua; ca se ingrozeste si se cutremura, nesuferind a cauta spre puterea ei; ca mortii i-ai sculat si moartea ai surpat-o, pentru aceasta ne inchinam ingroparii si invierii Tale ( Molitvelnic). In ajunul bataliei cu Maxentiu, in anul 312 imparatul Constantin cel Mare I s-a aratat pe cer o cruce deasupra careia era scris: In acest semn vei invinge. In acest mod, Dumnezeu l-a descoperit acestuia puterea crucii.
Orice lucru se sfinteste prin insemnarea cu Semnul Sfintei Cruci si prin invocareaDuhului Sfant de catre preot. Asadar, crucea este sfintitoare datorita sfinteniei jertfei Mantuitorului si faptului ca El a daruit-o oamenilor cu putere de sfintire.
Crucea este nelipsita de la orice slujba a Bisericii, sub diferite forme: binecuvantarea data de preot insotita de semnul Sfintei Cruci, crucea de pe Sfanta Masa cu care se binecuvinteaza etc.
Prin acceptarea de buna voie a rastignirii pe ea, Mantuitorul Iisus Hristos a schimbat semnificatia crucii, ea devenind din obiect de tortura altar de jertfa si simbol al iubirii. Iubirea lui Dumnezeu se arata prin puterea de jertfa pe care El i-o da omului. Domnul Iisus Hristos a poruncit ca jertfa Lui sa fie pomenita: aceasta sa faceti spre pomenirea Mea ( Lc. 22, 19). In planul lui Dumnezeu de mantuire a lumii, sacrificiul Domnului a fost conditie pentru preaslavirea Sa: trebuia ca Hristos sa patimeasca acestea si sa intre in slava Sa ( Lc. 24,26).
Prin cruce ne despartim cei credinciosi de cei necredinciosi si ne cunoastem. Prin urmare, acest lemn pe care Hristos S-a adus jertfa trebuie cinstit pentru ca s-a sfintit prin atingerea cu Trupul si Sangele Lui. Ne inchinam deci semnului cinstitei si de viata facatoarei cruci, chiar daca este facut din alta materie. Noi ne cinstim materia, ci semnul, ca simbol al lui Hristos. Prin urmare trebuie sa ne inchinam semnului lui Hristos. Acolo unde va fi semnul, acolo va fi si El.( Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica)
ARGUMENTE BIBLICE
Cuvantul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mantuim, este puterea lui Dumnezeu(I Cor.1,18).
Caci multi, despre care v-am vorbit adeseori, se poarta ca dusmani ai crucii lui Hristos. Sfarsitul acestora este pierirea.( Filip.3, 18-19)
Cum putem noi sa fugim de cruce, vazand ca Hristos este rastignit pe Ea?
Cum sa ne para grele chinurile vazand pe Stapanul nostru ca le iubeste, le cere si le socoteste de mare marire?
Si de vreme ce este asa, inmulteste-ne Doamne ostenelile, ispitele si durerile, dar sa ne inmultesti impreuna si sa prisosesti si puterea, ca sa putem rabda toate cate ni s-ar intampla(din Acatistul Sfintei Cruci).
LOCUL CRUCII IN SFANTA TREIME
Nedespartita Cruce de Iisus. Tu, soarta pretutindeni langa El, Ca pe pamant si-n Ceruri esti la fel, Partasa slavei celei mai de sus. Sfant madular al unicei Treimi, Hristos te-a luat in sfat pe-aceeasi treapta Si ca pe-un sceptru al vesnicei Treimi Te tine-acolo-n mana Lui cea dreapta.
Trebuie sa regasim sensul Crucii ca biruinta asupra mortii spirituale, biruinta a iubirii.