Rugaciunea inimii

“Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, Miluieste-ma pe mine, pacatosul!”

Aceasta rugaciune cunoscuta in Ortodoxie ca Rugaciunea inimii sau Rugaciunea lui Iisus este unul din cele mai importante mijloace de a ne curati inimile si de a ne apropia de Dumnezeu. Ea cuprinde in sine o intreaga teologie si ne aseaza in cea mai potrivita relatie cu Dumnezeu.

Cand spunem:

“Doamne…”
inseama ca-L recunoastem pe Iius Hristos ca Imparat al Universului si Stapan al nostru.
“Iisuse…”
inseama ca-L recunoastem pe Dumnezeu Intrupat, ca pe Unul care a luat natura noastra omeneasca pentru a ne da natura Sa Dumnezeiasca.
“Hristoase…”
inseamna ca-L recunoastem ca Mantuitor, ca pe Unsul si ca pe Mesia care a venit in lume ca sa ne scape din starea de pacat si de “dusmania” cu Dumnezeu.
“Fiul lui Dumnezeu…”
inseamna ca recunoastem Dumnezeirea Lui  in relatia treimica: Dumnezeu Tatal-Fiul-si Duhul Sfant.
“ai mila de mine…”
inseamna ca ne apropiem de El cu umilinta, apeland nu la drepturile noastre, ci la indurarea Lui. Ne apropiem de El cu teama, cu credinta si cu dragoste, dar si cu speranta, pentru ca El este un Dumnezeu indurator si iubitor de oameni.
“pacatosul…”
Este cuvantul prin care identificam si marturisim starea noastra de pacat, este atitudinea de pocainta si umilinta, este recunoasterea ca nu ne apropiem de El prin meritele noastre, ci pentru ca avem o infinita nevoie de ajutor.
Sfintii ne recomanda sa avem intotdeauna aceasta rugaciune in strafundul inimii noastre, si sa o aducem adesea la suprafata prin rostirea ei cat mai frecventa. Dar in acelasi timp, cuvintele ei nu trebuie rostite in mod mecanic, ci cu o participare a intregii noastre finite.
Astfel rugaciunea nu mai este “o activitate” exterioara, ci noi insine devenim rugaciune. Sfantul Teofan Zavoratul ne spune ca in adevarata rugaciune mintea se coboara in inima, in loc sa hoinareasca aiurea. Ea cuprinde in sine o intreaga teologie si ne aseaza in cea mai potrivita relatie cu Dumnezeu. Cand spunem inseama ca-L recunoastem pe Iius Hristos ca Imparat al Universului si Stapan al nostru, inseama ca-L recunoastem pe Dumnezeu Intrupat, ca pe Unul care a luat natura noastra omeneasca pentru a ne da natura Sa Dumnezeiasca.  Inseamna ca-L recunoastem ca Mantuitor, ca pe Unsul si ca pe Mesia care a venit in lume ca sa ne scape din starea de pacat si de “dusmania” cu Dumnezeu.  Inseamna ca recunoastem Dumnezeirea Lui  in relatia treimica: Dumnezeu Tatal-Fiul-si Duhul Sfant.   Inseamna ca ne apropiem de El cu umilinta, apeland nu la drepturile noastre, ci la indurarea Lui. Ne apropiem de El cu teama, cu credinta si cu dragoste, dar si cu speranta, pentru ca El este un Dumnezeu indurator si iubitor de oameni.     

Sfantul Ioan Carpatinul, in Filocalie, spune ca atunci cand chemam
numele lui Iisus in rugaciune si zicem: ”Miluieste-ma pe mine, pacatosul”, la fiecare cerere raspunde glasul tainic al lui Dumnezeu: ”Fiule, iertate sunt pacatele tale”.
Atunci cand rostim rugaciunea, nu ne deosebim cu nimic de sfinti, mucenici, si cuviosi caci dupa cum spunea Sfantul Ioan Gura de Aur, “rugaciunea, cand e rostita de noi, cei plini de pacate, ne curata numaidecat”.
Sfantul Ioan Scararul scrie:”Cand ti se intuneca sufletul de ganduri necurate, biruieste-l pe potrivnic cu numele lui Iisus, chemandu-l cat mai des”.
Rugaciunea neincetata inseamna chemarea numelui lui Iisus Hristos intotdeauna, ori de sezi, ori de mananci, ori de faci orice alt lucru; in orice loc si in orice vreme sa chemi numele lui Iisus Hristos.
Repetarea deasa a rugaciunii va aduce negresit deprinderea, si se va face una cu firea, va atrage cu timpul mintea si inima intr-o stare cuviincioasa.
O arma mai puternica si mai plina de izbanda impotriva gandurilor rele nu vei gasi nici in cer, nici pe pamant.
“Nu aveti pentru ca nu cereti.”( Iacob, 4-2)
“Orice veti cere de la Tatal in numele Meu, va va da.”
“Fara Mine nu puteti face nimic.”( Ioan, 15-5)

“Nevoia de rugaciune a omului credincios este dincolo de orice indoiala. Cu cat este mai puternica credinta, cu atat este mai puternica si nevoia sa de rugaciune. Pe de alta parte, credinta unui om este sustinuta de credinta altor oameni. Cel  ce se roaga ii are pe ceilalti in inma lui. Astfel rugaciunea devine un factor de insanatosire si intarire sufleteasca personala, dar si o insanatosire si intarire a unitatii dintre noi intr-un plan mai profund, dumnezeiesc.”                                                                           

D. Staniloae