Iubire... iz de nemurie

 “Aceasta este porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decit aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui sa si-l puna pentru prietenii sai.”– Ioan 15, 12 -13 –
Domnul Iisus a spus ucenicilor aceste cuvinte minunate, si nu dupa multa vreme El si-a dat viata, nu doar pentru un om, ci pentru toata omenirea, pentru ca ” Fiul Omului n-a venit sa I se slujeasca, ci ca sa slujeasca El si sa-Si dea sufletul rascumparare pentru multi”( Matei 20, 28 )
Iubirea e izvor de putere, izvor de curaj. Domnul Iisus, stia ce-L asteapta si stia ce-i asteapta si pe ucenici si stie ce ne asteapta pe fiecare.
“Si erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea inaintea lor. Si ei erau uimiti si cei ce mergeau dupa El se temeau. Si luind la Sine, iarasi, pe cei doisprezece, a inceput sa le spuna ce aveau sa I se intimple: Ca, iata, ne suim la Ierusalim si Fiul Omului va fi predat arhiereilor si carturarilor; si-L vor osindi la moarte si-L vor da in mina paginilor Si-L vor batjocori si-L vor scuipa si-L vor biciui si-L vor omori, dar dupa trei zile va invia” ( Marcu 10, 32 – 34 )
Citi dintre noi in fata unui astfel de orizont, descris de Domnul Iisus, raminem statornici si plini de iubire?
“Fiti dar urmatori ai lui Dumnezeu, ca niste fii iubiti, Si umblati intru iubire, precum si Hristos ne-a iubit pe noi si S-a dat pe Sine pentru noi, prinos si jertfa lui Dumnezeu, intru miros cu buna mireasma “ ( Efeseni 5, 1 – 2) “In aceasta am cunoscut iubirea: ca El Si-a pus sufletul Sau pentru noi, si noi datori suntem sa ne punem sufletele pentru frati.” ( I Ioan 3 , 16 )
Putem ramine statornici in iubire numai daca ne apropiem de Dumnezeu cu o inima sincera. “ Si aceasta ma rog, ca iubirea voastra sa prisoseasca tot mai mult si mai mult, intru cunostinta si intru orice pricepere” ( Filipeni 1, 9 ); ”Apropiati-va de Dumnezeu si Se va apropia si El de voi. Curatiti-va miinile, pacatosilor, si sfintiti-va inimile, voi cei indoielnici” ( Iacov 4 , 8 ); “Caci dragostea de Dumnezeu aceasta este: Sa pazim poruncile Lui; si poruncile Lui nu sunt grele” ( I Ioan 5, 3 )
Dumnezeu este iubire si prin gura Sf. Ap. Ioan ne spune: “Iubitilor, sa ne iubim unul pe altul, pentru ca dragostea este de la Dumnezeu si oricine iubeste este nascut din Dumnezeu si cunoaste pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire. “ ( I Ioan 4, 7 – 8 )
In lume exista diverse iubiri, oamenii isi leaga inima de una sau de alta, insa adevarata iubire se descopera doar atunci cind il cunosti pe Dumnezeu. Adevarata iubire este rod al Duhului Sfint ( cf. Galateni 5, 22), rod care te face sa te simti implinit, pentru ca iubirea inseamna jertfa, iar jertfa inseamna renuntarea la egoismul tau. Adevarata iubire nu se consuma niciodata, ramine aceias oricind si pentru oricine.
“ Nu iubiti lumea, nici cele ce sunt in lume. Daca cineva iubeste lumea, iubirea Tatalui nu este intru el; Pentru ca tot ce este in lume, adica pofta trupului si pofta ochilor si trufia vietii, nu sunt de la Tatal, ci sunt din lume. Si lumea trece si pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu ramine in veac” ( I Ioan 2, 15 – 17 )
Iubirea lumii si iubirea lui Hristos, sunt doua notiuni diametral opuse, nu se pot reconcilia niciodata. De ce? Pentru ca, lumaea intreaga zace sub puterea celui rau( cf. I Ioan 5, 19 ), pentru ca s-a amestecat si s-a identificat cu cel rau astfel incit “raul” si „lumea” au ajuns sinonime. De aceea Sf. Ioan spune: “Daca cineva iubeste lumea, iubirea Tatalui nu este intru el”. Iubirea pe care o imbie lumea, este una mincinoasa, perfida. Statisticile ne vorbesc in cifre ingrozitor de mari, de avorturi, de casnicii distruse, de copii abandonati, de parinti chinuiti de singuratate in azilele de batrini, acesta este rodul, iubirii otravite de duhul acestei lumi. Noi, ca si copii ai lui Dumnezeu sa refuzam aceasta iubire perversa, care nu mai are nimic sfint si sa ne inarmam cu rabdarea si cu dragostea Domnului Iisus. Sa nu ne sperie sfirsitul groaznic, pe Cruce, al Domnului Iisus. Sa iesim din lume, din intunericul neiubirii de Dumnezeu, pentru ca numai asa vom putea gusta bucuria adevaratei iubiri, o iubire greu de exprimat in cuvinte. Fericitul Augustin, spunea: “Iubneste si fa ce vrei! Daca pastrezi tacerea, sa fie din iubire; daca strigi sa fie din iubire; daca indrepti, indreapta din iubire; daca ierti, iarta din iubire. Radacina interioara sa fie cea a iubirii, din aceasta radacina nu poate iesi decat bine.”
Sa iubim tot ce este dumnezeic, tot ce este vesnic, sa iubim intelepciune Lui, dreptatea Lui, adevarul Lui, iubirea Lui, si toate celelalte vor veni de la sine.
Asa au facut inaintatii nostri. Iata de exempul cum a inteles fr. Traian Dorz, sa raspunda iubirii lumii:
„...Atunci i-a zis iubire lumii:
ce dulce ti-e cintarea ,
- eu de mi-ai cinta, te-as face-un zeu
si toti ti s-ar pleca mereu
dar el tacu si mai din greu.
Hristos i-a zis atuncea: Vino
si cinta doar de jertfa Mea
vei plinge-acum, vei singera
dar ceru-n veci te va cinta
- el I s-a dat cu tot ce-avea"
Doar prin Hristos omul ajunge biruitor in lupta impotriva pacatului si a ispitirilor diavolesti. Aceasta o spune si Sf.Ap. Pavel:” Toate le pot intru Hristos, Cel care ma intareste.”( Filipeni 4, 13 ). Daca am ajuns sa facem si noi acest pas de predare in mina lui Dumnezeu, “sa nu ne miram fratilor, daca lumea ne uraste”(cf.I Ioan 3,13 – 14 ).
Inchei cu un mic comentariu a Arhim. Justin Popovici, despre iubire:
“Iubirea are iz de nemurie, caci are mireasma lui Dumnezeu.
Doar traind iubirea evanghelica crestinul ajunge “pentru Dumnezeu buna mireasma a lui Hristos”....Doar iubirea a invins moartea, doar iubirea izbaveste de moarte. Iubire, cum te vom numii, daca nu Hristos? Iubirea: aceasta putere care ne indumnezeieste, care ne face dumnezei. Vrei in aceasta lume, sa simti ca esti nemuritor? Iubeste pe fratele tau. Iubeste-i pe oameni ca pe frati: in aceasta sta bucuria cea adevarati a vietii....Iubirea este intiia si cea mai mare dintre virtuti”( Comentarii la Noul Testament – Epistolele Sf. Ioan teologul – ed. Bizantina – Buc. 1998 ).
Tu zici “Sunt crestin” si te multumesti cu asta?
Zilele acestea am citit cateva meditatii ale Sf. Teofan Zavoratul, m-au pus insa pe ganduri urmatoarele randuri:
“ Tu zici “Sunt crestin” si te multumesti cu asta. Aceasta e prima amagire – sa-ti insusesti darurile si fagaduinta crestinismului, insa fara nici o grija pentru a inradacia in tine adevaratul crestinism; sau sa-ti adaugi ceea ce nu poti dobindi decit prin virtutea si vrednicia cea din launtru. Arata-ti singur ca e o amagire sa nadajduiesti intr-o simpla denumire, ca Dumnezeu poate ridica fiii lui Avram si dintr-o piatra si ca poate lua fagaduinta de la tine oricand, atata vreme cit cele de trebuinta pentru a avea parte de ea nu sunt indeplinite degraba. Mai ales, cauta sa intelegi ce inseamna a fii crestin, uneste-te cu acest ideal si vei vedea cit tine aceasta proptea a orbirii tale.”
Cred in Dumnezeu si sunt crestin ortodox. Asa spun majoritatea rominilor pe care ii intilnesti pe strada. Acum 18 ani, ma uitam la un televizor amarit, alb negru, cum tineretul rominiei, striga in Piata Universitatii din Bucuresti si in fata catedralei din Timisoara;  Exista Dumnezeu”, “Dumnezeu este cu noi”. Atunci in viata mea s-a intimplat ceva, mi-am dat seama ca nu-i deajuns sa spun, cred in Dumnezeu si sunt crestin ortodox. In viata mea a avut loc o schimbare, in viata multora din tinerii de atunci nu s-a schimbat nimic.
Intilnesti astazi oameni care sunt ingrijorati doar de bucata de paine si de confortul familiei, care isi pierd zilele in dulceaga rutina a bucuriei de a exista. Nu le pasa de durerile altora, nu-i framanta sufletul cu intrebari dezmortitoare. Cred in Dumnezeu si sunt crestin ortodox. Trist, dar acestia sunt crestinii zilelor noastre; oameni care au devenit crestini doar pentru ca cineva ia dus la biserica si ia botezat, iar nu prin asumarea constienta a invataturii ortodoxe in viata personala. Cea mai inspaimintatoare primejdie pentru toti crestinii ortodocsi – apostazia – incepe sa-si arate primele roade. Apostazia aceasta seamana intr-un fel cu cea a primelor secole crestine, asa cum apare ea in Istoria Bisericii si in Vietile Sfintilor, dar si in perioada din nainte de revolutie, pentru ca te desparte tot de Hristos, tot de mintuire, tot de Biserica, dar este mult mai periculoasa astazi. De ce? Apostazia zilelor noastre a imbracat forme noi, „binevoitoare”, „diplomatice”, „umaniste” „drepturile omului”, etc. Cei care au avut de sufeit in perioada din nainte de revolutie, spun despre comunism: era tiranic, oprimant si lucrul aceste era vizibil si-ti dadea posibilitatea de a identifica dusmanul si de a te apara, de a te impotrivii, de a rezista. Dovada sunt martirii inchisorilor comuniste. Astazi nu mai este asa. In numele democratiei, apostazia, este prezenta peste tot, ne pindeste ca un fur, la scoala ( a se vedea incercarea de scoatere a Sfintelor Icoane din sala de curs), la locul de munca si chiar prin casnicii nostrii, parinti frati si surori. Nu iarta pe nimeni. Absolut toti suntem in vizorul ei.
Adevaratul crestin ortodox al zilelor noastre este hartuit din toate directiile. Astazi nu se mai striga “ Exista Dumnezeu”, “Dumnezeu este cu noi”, se striga altceva. Oare pentru ce s-a intrupat, rastignit si inviat Domnul Iisus? Pentru confortul nostru, pentru marirea salariilor pe care sa le cheltuim pe lucruri trecatoare?! Orice drept maritor crestin ortodox stie ca nu.
Ceea ce este si mai trist, este ca omul zilellor noastre nu mai sesizeaza ca a pacatuit in fata lui Dumnezeu, ca a calcat poruncile Bisericii si ale Mintuitorului Hristos, savarseste pacatul si apoi, nepasator se bucura mai departe de viata fara framintari si mustrari de constiinta.
Parintele Paisie Aghioritul numea lumea de astazi “Generatia nepasarii”, zicind ca “nepasarea fata de Dumnezeu aduce nepasarea fata de toate celelalte”
Intr-adevar datorita nepasarii astazi asistam la multiple lepadari; lepadari de dragoste pentru semenii nostrii, lepadari de curaj, lepadari de dreptate, lepadari de adevar, lepadari de credinta, lepadari de Biserica. Sfantul parinte Ignatie Briancianinov spune: “ In vremurile din urma oamenii vor cadea din duh in trup, din vietuirea cea duhovniceasca in vietuirea cea trupeasca. Vor uita cu desavarsire de cer si de vesnicie. Se vor ocupa intru totul de organizarea treburilor pamantesti, vor cauta sa-si faca o societate si un trai perfetc pe lume. Vor cauta sa aduca raiul pe pamint. Si-n lumea asta vor uita cu desavarsire de Dumnezeu Isi vor satisface poftele in cea mai mare parte a lor...”
Daca asistam astazi la atatea lepadari, acestea nu se datoreaza numai lor, celor ce s-au lepadat, ci in mare masura, cred, si acelora care pusi sa fie calauza, au iubit gresit pe Dumnezeu si nu au dat exemplu de traire cu Hristos. Cineva imi spunea ca a ascultat o caseta cu predica unui fost preot ce a trecut la bapristi si ca in aceea predica respectivul marturisea ca pina nu a trecut la baptisti, fuma, injura si facuse multe grozavii. Cine era de vina pentru toate acestea? Binenteles, Ortodoxia. Poate ca am pacatuit, dar mi-am zis: “Bine ca a plecat”. Ortodoxia noastra, cu adevarat, astazi este supusa unui tir teribil care loveste in ea
Deci a spune doar “Cred in Dumnezeu si sunt crestin ortodox” nu-i deajuns. A fi crestin ortodox inseamna a gandi potrivit cu invatatura dreapta, a respecta Cuvantul lui Dumnezeu si al lauda pe Dumnezeu potrivit invataturii sanatoase. A fi crestin ortodox, inseamna a fi cautator de Hristos si de frati.
“Dar nu este usoara aceasta slujba. Greutatile ei ni le arata si istoria lui Iosif. Iosif a cautat pe fratii sai, dar ce s-a intamplat cand i-a aflat? Fratii l-au intampinat de departe cu batjocuri, strigand:”Iata vine visatorul” (Facerea 37,19) Asa se intiampla – si se va intimpla – si cu noi. Pe cautatorii de frati, lumea si oamenii cei lumesti ii intimpina cu batjocuri. Cind te apropii de oamenii cei lumestii cu chemarile mintuirii, de departe te intimpina cu batjocuri ca acestea: Iata vine „pocaitul”!....iata vine iar ”sfintul acela” …” ( din cartea “Ce este Oastea Domnului” de Parintele Iosif Trifa )
Dragul meu, poate ca nu am reusit sa ma fac inteles, poate ca ti se va parea ca am fost partinitor, dar nu uita: Nu-i deajuns sa spunem;” Cred in Dumnezeu si sunt crestin ortodox.”, dar in acelas timp sa mergem la Biserica doar la Pasti si la Craciun.
“Uita-te in jurul tau si cintareste ceea ce vezi, dar nu te grabii, chiar daca va trebui sa “ratezi” o zi de distractie...... Prea multi dintre noi am zidit cite un dumnezeu pe care il purtam cu noi oriunde mergem. Un fals dumnezeu care este gata sa ne ierte tot ce facem, caruia nu trebuie sa te rogi niciodata, care nu-ti cere sa postesti, care iti accepta cu stoicism toate patimile si toate mizeriile tale....” ( Monahul Neofit – Rugaciuni catre tineri)
Doamne invata-ne sa ne rugam!
“Si pe cind Se ruga Iisus intr-un loc, cind a incetat, unul dintre ucenicii Lui I-a zis: Doamne, invata-ne sa ne rugam, cum a invatat si Ioan pe ucenicii lui. “ ( Luca 11, 1)
Asemeni acestui ucenic si noi trebuie sa dorim sa invatam sa ne rugam in asa fel incit rugaciunea noastra sa fie ascultata si primita de Dumnezeu.
Trist este ca desi s-au tiparit milioane de carti de rugaciune multe dintre ele stau prafuite prin biblioteci, altele desi sunt rasfoite zilnic nu aduc si raspunsul si pacea si binecuvintarea lui Dumnezeu.
Cu rugaciunea catre Dumnezeu se intemeiaza o familie, se increstineaza un copil si trist este ca rugaciunile acestea sunt apoi uitate, pentru ca multi inca nu cunosc adevaratul inteles al rugaciunii, adevaratul scop al ei.
A te rezema prin rugaciune la pieptul Domnului este o binecuvintare. “Pieptul Domnului e cunostinta de Dumnezeu. Cine se reazima de el, va fi teolog” (Evagrie Ponticul) Iar Clement Alexandrinul spune despre rugaciune ca este “convorbire cu Dumnezeu”
Inca de la creatie sa, omul a fost pus in dialog cu Dumnezeu, dar pacatul neascultarii a slabit acest dialog, a facut ca omul sa se ascunda, sa fuga de intilnirea cu Dumnezeu.
Si astazi multi oameni fac la fel, fug de intilnirea cu Dumnezeu pentru ca vrajmasul ca si atunci, i-a facut sa creada ca rugaciunea il umileste pe om, cind de fapt prin ea Dumnezeu ii acorda omului o mare cinste, aratindu-se ascultator la ceea ce ii cere el.
Cit de minunat spune Sf. Ciprian al Cartaginei despre rugaciune:
„Cind ne rugam, trebuie sa veghem si sa luam parte cu tot sufletul la rugaciune. Sa se desparteze orice gind trupesc si lumesc iar sufletul sa nu de gindeasca la nimic altceva decit la ceea ce se roaga iar inima sa fie inchisa in fata Satanei si sa fie deschisa numai lui Dumnezeu...Recreati, renascuti duhovniceste prin bunatatea lui Dumnezeu, sa imitam ceea ce vom fi in rai”
Unde este umilinta de care vorbesc oamenii? Ce este mai minunat decit partasia cu cerul, cu pregustarea inca din viata aceasta a frumusetii din rai?!
Cine ii deschide inima lui Dumnezeu si o inchide fata de cel rau se umileste, se face de ris?... Cine crede asa este vrednic de plins ...
Vrajmasul a reusit sa strecoare aceasta mentalitate gresita la multi oameni si aceasta pentru ca Persoana Duhului sfint este marele apsent in viata multora din crestinii de astazi. Si datorita neprezentei Duhului Sfint in viata noastra nu putem intelege importanta si puterea rugaciunii.
Cum putem cunoaste prezenta Duhului Sfint in viata noastra?!...ne-o spune arhm. Sofronie, ucenicul cuviosului Siluam Athonitul:” Duhul Sfint vine atunci cind suntem receptivi. Nu constringe. Se apropie atit de blind, incit putem chiar sa nu-L bagam in seama. Daca L-am cunoaste pe Duhul Sfint, ne-am cerceta pe noi insine in lumina invataturii Evangheliei spre a detecta orice alta prezenta care L-ar putea impideica sa intre in sufletul nostru...”
Cercetarea aceasta trebuie facuta cu sinceritate pentru ca rugaciunea, practicarea ei, constitue barometul credintei. Acolo unde Duhul Sfint lipseste, rugaciunea devine banala si rece..
Doamne invata-ne sa ne rugam cum se cuvine, Te rugam, asculta rugaciunea noastra si prin Duhul Tau Cel Sfint invata-ne calea in care sa mergem, invata-ne ce trebuie sa spunem si cum trebuie sa vorbim Curateste-ne de toate gindurile tainice, de toata rautatea ascunsa in noi si da-ne raspuns bun la scaunul Tau de judecata. Doamne, in mare mila ta si necuprinsa Ta dragoste de oameni, asculta rugaciunile noastre!.