O alta cursa a vrajmasului - Casele de amanet

Aproape in toate orasele ne "lovim" ochii de reclame luminoase ce ne instiinteaza ca acolo ne putem "indulci" saracia luind bani imprumut. Bani, asupra carora patronii acestor case de amanet, pun camata si dobinzi pentru a-si rotunjii capitalul, averea, in chip murdar si mirsav. Aceasta practica este incompatibila cu constiinta crestina si totusi zeci si sute de mii de oameni trec pragul acestor curse al vrajmasului diavol. Odata patunsi intr-o astfel de casa de amanet, multi oameni au ramas datori toata viata, si-au distrus familia sau au ramas pe drumuri.
Cartea Leveticul, din Vechiul Testament condamna o astfel de practica: "Daca saraceste fratele tau si nu mai poate munci linga tine, sa-l sprijini....Sa nu iei de la el nici dobinda nici camata, sa te temi de Dumnezeul tau... Sa nu-i imprumuti merindele tale cu camata"...(Leveticul 25, 25-37) Legea lui Dumnezeu le dadea saracilor dreptul la o parte a produselor pamintului. Dacã cineva era flamind, avea dreptul sa intre in ogorul, livada sau via aproapelui sau si sa ia din cereale sau din fructe pentru a-si potoli foamea. Pe temeiul acestor rinduieli, ucenicii Domnului, cind au trecut in Sabat printre lanurile de griu, au smuls spice si au mincat. Tot ce se putea aduna in urma recoltarii holdelor, livezilor si viilor era al sãracilor. „Cind iti vei secera ogorul si vei uita un snop pe cimp", spunea Moise, „sa nu te intorci sa-l iei ... Cind iti vei scutura maslinii, sa nu culegi a doua oara roadele ramase pe ramuri ... Cind iti vei culege via, sa nu culegi a doua oara ciorchinele care ramin in urma ta; ele sa fie ale strainului, ale orfanului si ale vaduvei. Adu-ti aminte ca ai fost rob in tara Egiptului" (Deut. 24,19-22; Lev. 19, 9-10).
Desi in cartea Deuteronom cap. 22, v. 20, se ingaduie totusi a se lua dobinda de la cel strain, Noul Testament opreste cu desavirsire o astfel de practica: "Celui ce-ti cere da-i si nu intoarce spatele celui ce vrea sa imprumute de la tine"(Matei 5, 42), "Voi insa iubiti pe vrajmasii vostri, faceti bine si dati imprumut fara sa nadajduiti ceva in schimb si rasplata voastra va fi mare" (Luca 6, 35). Iata de ce casele de amanet nu sunt pentru crestini. Ele sunt in stapinirea domnului veacului acestuia, iar cei ce deschid astfel de afaceri sunt stapiniti la rindul lor de obsesia banului si a cistigului nemuncit.
Daca cel rau nu reuseste sa-l aplece pe om la picioarele lui prin alte mijloace, atunci, prin casele de amanet, prin camatari, reuseste de cele mai multe ori. Multi oameni ce apeleaza la casele de amanet, motiveaza lucrul acesta dind vina pe saracie, insa se cade a sti ca imprumutul cu dobinda nu te scapa de saracie ci te adinceste si mai mult in ea.
Crestinul trebuie sa fuga de o astfel de ispita iluzionista chiar daca e sarac. Mai bine suferim greutatile ce vin in urma saraciei decit sa ne pierdem sufletul deznadajduind ca nu vom putea plati datoria, dobinda banilor imprumutati.
"Cel ce se imprumuta isi pierde libertatea" - zice Sf. Vasile cel Mare.
Doamne da-ne puterea sa ne incredem in Tine si sa apelam la Tine in nevoile noastre, sa nu deznadajduim atunci cind ducem lipsa!
Inchei cu un cuvant al Sfantului Antioh, despre camata: "Oamenii lumii acesteia niciodata nu se lasa de sfada, daca nu-ss iau lucrurile cu un cistig. Ca iau camata ca pret al adevarului, ca si cind incepatura de rautate si de asupreala este dreptul lor. Deci, pentru aceasta, cei ce iau camata, necurati si aspri se numesc si sunt uriti inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor. Drept aceea, la crestini, gindul si chiverniseala din camata este lucru cu totul de lepadat si de defaimare, precum a zis Proorocul despre cetatea cea nedreapta, din mijlocul careia nu lipseste camata si viclesugul. Iar despre cel drept a zis: "Argintul sai in camata nu l-a dat." Si iarasi: "De camata si de strambatate va izbavi sufletele lor." Iar la Proverbe zice: "Sa nu-ti inmulsesti bogatia ta din camata si din dobinda, ci sa miluiesti pe cel sarac ca sa te mintuiesti." Stiu si eu pe unii ca si-au pagubit capetele si sufletele dupa dobinda cea din camata. Iar Legea porunceste, zicind: "Celui de o credinta cu tine, sa nu-i dai din camata argintului si a bucatelor." Si iarasi: "Lucrurile tale sa nu le dai in camata." Iar Eclesiastul, pentru cei ce se imbogatesc din camata si din strimbatate, a zis asa: "Este o nedreptate pe care am vazut-o sub soare, bogatie adunata din camatarii, care piere rau in gilcevi, si nu se va curati sufletul acela de pacat si toate zilele lui sunt in intuneric si in minie multa." Iar Apostolul a zis, catre Timotei, scriind: "Pe cei bogati sa-i inveti sa nu nadajduiasca in bogatia lor, ci in Dumnezeu, Cel ce ne da noua toate din destul, ca sa ne bucuram de ele, indemnindu-i a se imbogati prin fapte bune, sa fie milostivi si prin aceasta a se stringe noua comoara in ceruri."
Deci, supunindu-va fratilor, dumnezeiestii Scripturi, departati-va de cumplita luare de camata ss de pofta aceea urita de Dumnezeu, ca injugata este camata cu viclesugul. Sa rivnim mai bine rivnei celei bune a fericitului Zaheu, zicind impreuna cu dinsul: "Iata, jumatate din avutia mea, Doamne, o dau saracilor si, de am napastuit pe cineva, intorc impatrit", ca si noi sa auzim de la Stapinul, Mintuitorul, Cel ce stie cele ascunse ale noastre: "Astazi s-a facut mintuire casei acesteia." Caruia se cuvine slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.