Despre casatorie

Talcuirea Slujbei Sf. Cununii de Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae

Enuntarea mai explicita a tuturor scopurilor casatoriei crestine, inaltata prin har, se face in insasi randuiala Tainei prin care harul dumnezeiesc se impartaseste celor ce se casatoresc, in vederea realizarii lor.

Savarsitorul Tainei este in Biserica ortodoxa preotul, pentru ca prin el vine in fata celor ce se casatoresc si in mijlocul lor in mod invizibil insusi Hristos, Care pecetluieste legatura naturala pe care ei o realizeaza prin consimtirea intre ei si care ii mentine pe acestia uniti in El; si pentru ca prin preot casatoria celor doi se insereaza ca celula vie a Bisericii, umpluta de harul lui Hristos din ea. A considera casatoria incheiata numai prin consimtirea sotilor, ca in catolicism, unde preotul e numai martor, inseamna a o vedea numai la nivelul ei de legatura naturala. Inca Sfantul Ignatie Teoforul, in Epistola catre Policarp (inceputul sec. 11), a spus: "Cei ce se casatoresc sa nu efectueze legatura lor decat cu aprobarea episcopului". Binecuvantarea casatoriei prin preot e atestata de canonul 7 de la Neocezareea.

Primitorii sunt doi credinciosi ai Bisericii, de sex diferit, necasatoriti, din care nici unul nu a fost casatorit bisericeste mai mult de trei ori si care nu au intre ei o rudenie mai apropiata de gradul cinci. Casatoriile mixte intre ortodocsi si eterodocsi sunt permise cu conditia ca pruncii sa fie crescuti in credinta ortodoxa, iar Taina sa se savarseasca ortodox. Casatoria nu e admisa dupa hirotonie diaconilor si preotilor, iar la treapta arhieriei nu e admis cel ce a fost casatorit vreodata, afara de cazul cand sotia a murit, sau s-a retras in monahism.

In ce priveste randuiala savarsirii Tainei, ea are o introducere in logodna, adica in fagaduinta ce si-o dau viitorii soti de a se uni in casatorie, fagaduinta binecuvantata si ea de preot. Ea se producea si se mai produce si azi uneori cu oarecare timp inainte de cununie, ca cei doi tineri sa se pregateasca pentru ea, dar si pentru a se angaja reciproc inainte de a fi gata pentru cununie. Dar intrucat Biserica considera pe cei logoditi ca fiind obligati unul fata de altul ca si prin casatorie, astazi de cele mai multe ori logodna se savarseste imediat inainte de cununie. Logodna se savarseste prin schimbarea inelelor intre viitorii soti, dupa ce preotul i-a insemnat cu ele in semnul crucii, spunand la barbat cuvintele: "Logodeste-se robul lui Dumnezeu (N), cu roaba lui Dumnezeu (N), in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh". Acelasi lucru il face si la femeie, indicand-o si pe ea pe nume, ca sa se arate egalitatea personala a lor si libertatea fiecaruia in savarsirea acestui act. Dar la fiecare se aminteste si numele celuilalt si cu fiecare inel e insemnat la frunte fiecare din ei, ca sa se arate ca prin inele ei sunt legati unul de altul pe toata viata in numele Sfintei Treimi, tinandu-se seama si de semnificatia puterii spirituale a crucii pentru intarirea unitatii lor.
Inca de la inceputul randuielii logodnei, barbatul si femeia, sau nunii in numele lor, tin cate o lumanare aprinsa, aratand ca vor umbla in lumina lui Hristos si a voii Lui, facand prin aceasta din casatoria lor o casatorie plina de un sens superior.
Daca logodna a inceput-o preotul cu "Binecuvantat este Dumnezeul nostru..", ca pe o ierurgie, cununia o incepe cu "Binecuvantata este Imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh", ca la orice Taina, prin care se da harul, caci de abia acum incep obligatiile convietuirii, care au nevoie de ajutorul harului. Si de abia acum cei doi se incadreaza ca o unitate a iubirii si roditoare de prunci in Imparatia lui Dumnezeu, sau in Biserica, menita sa creasca. In prima rugaciune preotul cere lui Hristos ca El insusi sa vie de fata ca la nunta de la Cana si sa dea celor ce se cununa "viata pasnica, lungime de zile, minte intreaga, dragostea unuia fata de altul, sa-i mentina in lungime de zile, dar de prunci, cununa cea nevestejita a slavei..., sa pazeasca patul lor neispitit", belsug din roadele pamantului, "ca sa dea si celor lipsiti". Deci toate lucrurile pozitive de care are nevoie iubirea celor doi, dar mai presus de toate dragostea intre ei si ferirea de ispita infidelitatii, al carui gand se poate furisa in unul sau altul. Dar nu se uita nici de obligatia darniciei fata de cei lipsiti. Casatoria nu e o monada preocupata cu zgarcenie numai de ea insasi.
In a doua rugaciune, dupa ce se aminteste ca Dumnezeu a creat pe om ca "imparat al zidirii" si, socotind ca nu este bine sa fie singur, i-a dat femeia ca sa fie un trup nedespartit cu ea, preotul cere lui Dumnezeu mai mult pazirea de tot felul de primejdii a celor ce se cununa. In legatura cu aceasta, cere lui Dumnezeu sa le dea bucuria pe care a avut-o Imparateasa Elena cand a aflat crucea si sa-si aduca aminte de cei doi, precum si-a adus aminte de cei 40 de mucenici, trirnitandu-le cununi din cer. Se face deci aluzie la greutatile care pot surveni in familie si la crucea pe care ele o reprezinta si pe care ei trebuie sa o poarte cu rabdare, ca sa ia cununa din cer. Se arata prin aceasta si acest inteles al cununilor cu care vor fi incununati cei doi, care reprezinta si necesitatea unui efort plin de fermitate in viata de familie. Si iarasi preotul cere de la Dumnezeu pentru ei "prunci buni", "o intocmire de gand a sufletelor si a trupurilor", sporire spre tot lucrul bun. Casatoria fericita implica armonia sufletelor si a trupurilor, care amandoua depind de "unitatea de gand" a celor doi. In rugaciunea a treia, preotul cere: "Si acum, Insuti Stapane, trimite mana Ta din sfantul Tau locas si uneste pe robul Tau (N), si pe roaba Ta (N), pentru ca de la Tine se uneste barbatul cu femeia. Uneste-i pe dansii intru unirea gandului (omonoia), incununeazai intr-un trup, daruieste-le lor roada pantecelui, castigare de prunci buni". Unirea lor trupeasca izvoraste dintr-o unitate de gand, dintr-un acord al inimilor, care concura spre aceasta unire. Ea e "simfonia" de care vorbea mai inainte P. Florensky. Fiecare din cei doi se pastreaza ca persoana, caci fiecare gandeste si voieste si simte, dar gandeste, voieste si simte in acord cu celalalt, pentru acela, in convergenta cu acela. Nici un gand contrar celuilalt nu-si face loc in legatura lor. Prin aceasta, unirea lor e ca o cununa de marire si de cinste. Dar numai pentru ca accepta eventualitatea zamislirii pruncilor, spiritualizandu-se si prin aceasta asumare de responsabilitate comuna.
In felul acesta unirea trupeasca dintre barbat si femeie devine, dintr-un act de concupiscenta pacatoasa, cum e in afara de casatorie, un act voit de Dumnezeu si binecuvantat de El.
Dupa a treia rugaciune, preotul asaza cununa pe capul barbatului, dupa ce a atins cu ea fruntea fiecaruia si a facut semnul crucii pe fata barbatului, rostind cuvintele: "Cununa-se robul lui Dumnezeu (N), cu roaba lui Dumnezeu (N), in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin". Apoi asaza in acelasi fel cununa pe capul miresei. Acesta e actul central al Tainei, act prin care ea se realizeaza de fapt.
Atingand cu fiecare cununa fruntea fiecaruia din cei doi si amintind pe amandoi la asezarea cununii fiecaruia, arata ca cununa fiecaruia este intr-un fel si a celuilalt; fiecare isi poarta cununa sa intrucat e unit cu celalalt, intrucat ea e unita cu a celuilalt. In iubirea intre ei sta cununa si marirea fiecaruia.
Cununa e semnul maririi si al cinstei, o spune preotul indata dupa incununare. "Doamne, Dumnezeul nostru, cu marire si cu cinste incununeaza-i pe dansii". Marirea e legata de cinste si invers. Marirea si cinstea lor e vazuta de Dumnezeu si de oameni. Ea consta in fidelitatea si in iubirea dintre cei doi, in jertfelnicia unuia pentru altul, in exercitiul raspunderii unuia fata de altul, in asumarea straduintelor necesare vietii de familie. In implinirea tuturor acestora consta realizarea unei perechi fericite, atata cat e cu putinta pe pamant. Creatia intreaga castiga de la armonia acestei perechi pe drumul ei spre armonizarea voita de Dumnezeu.
Cununa este in acelasi timp o coroana, semn al cinstei si al demnitatii. Coroana o poarta imparatul; imparat este si Hristos si arhiereul. Ea e semnul unei seriozitati, al unei maturitati si al unei raspunderi ce se incredinteaza cuiva pentru apararea, ocrotirea si calauzirea celorlalti. Prin incoronare se arata ca cei doi au iesit de sub grija parintilor, au primit raspunderea pentru propria lor viata, raspunderea unuia pentru altul, raspunderea comuna pentru familia lor si pentru copiii lor viitori, ca cetate a lor. Omul nu e intreg pana ce nu a ajuns apt sa primeasca aceasta raspundere pentru sine si pentru altii. Daca omul a fost adus la existenta de Dumnezeu ca "Imparat al creatiei", el isi realizeaza aceasta demnitate, care-i o demnitate de raspundere, in mod special si concret prin asumarea responsabilitatilor legate de viata de familie, in care sunt implicate si responsabilitati pentru viata sociala si pentru viata lumii in general.
"Sfantul Ioan Gura de Aur vede in cununa simbolul ascezei conjugale, pentru a atinge castitatea, integritatea finite". Cununile se dau de fapt mucenicilor pentru rabdarea lor in credinta. Sotii au de rabdat si ei asaltul multor ispite in viata conjugala; trebuie sa rabde multe greutati, ca sa ia cununa iubirii depline. Marirea ce o da cununa este impreunata si cu suportarea unei asceze, a unei infranari si rabdari si cu implinirea plina de eforturi a unor responsabilitati. De aceea se face cu cununa semnul crucii pe fata celor pe al caror cap e asezata.

Dupa citirea Apostolului si a Evangheliei, preotul cere intr-o rugaciune iarasi "pazirea cinstita a nuntii lor" si "pazirea nespurcata a patului", desigur de o libidinozitate oarba si iresponsabila si de un gand de infidelitate, care amandoua ii coboara pe amandoi de la respectul reciproc ca persoane si de la comuniunea ca persoane. Cu cat e dragostea mai deplina, mai adanca, cu atat e mai casta. De aceea preotul cere in continuare lui Dumnezeu ajutor ca "sa fie legatura lor fara de pacat". Numai asa iubirea lor este deplina. Patul nespurcat, ca legatura neprihanita sau casta, consta in spiritualizarea celor casatoriti, in spiritualizarea legaturii lor trupesti prin toata iubirea, respectul si raspunderea de a se rabda si ajuta reciproc si de a progresa in ele, castigand prin aceasta si respectul celorlalti oameni si al maririi de la Dumnezeu.
Li se da. apoi sa bea dintr-un pahar comun, aratandu-se ca se vor indulci din dulceata comuna a dragostei si a bucuriei.
Preotul ii conduce apoi legati de mana in jurul tetrapodului de trei ori, ceea ce inseamna neintreruperea legaturii si iubirii lor. "Drumul vietii conjugale nu mai e un simplu itinerariu; el este plasat pe axa etemitatii; de acum mersul lor comun este asemenea axei nemiscate a unei roti care se invarteste", a miscarii stabile a sufletelor in Dumnezeu. Nimic nu va intrerupe iubirea si fidelitatea lor, nimic nu se va intercala in ea, nimic nu o va scoate din statornicia ei. In timpul acestui drum, se canta imnul de bucurie al lui Isaia pentru zamislirea Fiului lui Dumnezeu in pantecele Fecioarei. Acum s-a pus temeiul unor noi oameni, chipuri ale lui Hristos cel intrupat. Cei ce se vor naste din aceasta casatorie vor fi si ei membri ai Imparatiei eterne a lui Dumnezeu. Cerul insusi se bucura pentru aceasta sporire a Imparatiei lui Dumnezeu. In timpul inconjurarii se mai cere sfintilor mucenici ca prin rugaciunile lor sa se mantuiasca sufletele celor ce se cununa, printr-o rabdare care imita rabdarea lor. Bucuria nasterii de prunci, bucuria iubirii intre soti nu e lipsita de infranari, de suportari de dureri si de stradanii. Sunt aceleasi imne care se canta si la Botez si la Hirotonie pentru aceleasi motive: pentru nasterea de noi membri ai Imparatiei lui Dumnezeu, pentru cresterea lor viitoare, care nu e lipsita de eforturile infranarii, ale rabdarii si ale stradaniilor.
Luand cununile de pe capul celor incununati, preotul vorbeste iarasi de marirea lor, caci ei vor purta in chip nevazut toata viata cununile lor de vor trai in iubire adevarata, in curatia fidelitatii si in raspundere si respect reciproc. Cu aceste cununi ei vor merge chiar in Imparatia cerurilor: "Dumnezeule... primeste cununile lor in Imparatia Ta, pazindu-i nespurcati si fara prihana si neispititi".

In otpustul randuielii Nuntii sunt pomeniti imparatii Constantin si Elena si mucenicul Procopie. Cei cununati sunt ridicati la o cinste imparateasca si la conlucrare pentru credinta, asemenea imparatilor Constantin si Elena, si la rabdarea greutatilor asemenea mucenicilor. Bucuria de cele bune, inaltarea la dragostea curata si desavarsita e impreunata cu lupta pentru cele bune, cu greutatile infranarii si ale rabdarii. Greutatile se amesteca cu dulceata unirii trupesti si sufletesti, avand un rol in spiritualizarea ei.

Crestinismul este realist. Nu se avanta in promisiuni de fericire neumbrita de greutati, caci viata e imbinata din amandoua laturile. Dar fericirea are totusi castigul final. Cine asteapta numai fericire de la casatorie, numai placeri, nu o va putea suporta lung timp.
Rezumand, se poate spune ca harul dumnezeiesc e cerut pentru cei ce se casatoresc ca sa poata frana tendinta spre satisfacerea exclusiva a poftei trupesti, care coboara pe fiecare din cei doi la starea de obiect al egoismului patimas al celuilalt, ca sa poata frana orice altfel de egoism si infidetitate a unui sot in raporturile cu celalalt; e cerut pentru intarirea rabdarii fiecaruia fata de insuficientele celuilalt si a vointei de ajutorare a lui, ca sa faca adanca iubirea lor in Hristos, care nu e posibila fara infranarea egoismului fiecaruia; in sfarsit e cerut pentru nasterea de prunci, care echivaleaza si ea cu infranarea egoismului de toate felurile si cu inaintarea spre comuniunea deplina. Toate acestea dau o castitate legaturii casatoriei, o cinste si o noblete fiecaruia din soti, o deschidere reala a unuia spre altul, spre Dumnezeu, spre semeni; prin toate acestea ei isi castiga mantuirea. Toate acestea si le promit si ei unul altuia si pentru toate se roaga si ei si rudeniile lor impreuna cu preotul, in timpul slujbei. Sau intr-o alta formulare si mai rezumativa: harul acestei Taine se da pentru dragostea totala si deci neprihanita intre cei ce se casatoresc, pentru ajutorul si rabdarea reciproca, pentru suportarea si biruirea cu rabdare a tuturor greutatilor. Viata in doi e complexa, avand parte si de bucurii procurate de dragostea si de daruirea reciproca, care are in ea o anumita infinitate, dar si de greutati si de neputinte legate paradoxal cu indefinitul tainic al persoanelor umane.

(Din Dogmatica - vol III – Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae )

Recomand cu caldura:
Viata de familie
Autor: Cuv. Paisie Aghioratul
http://www.scribd.com/doc/4034310/Cuviosul-Paisie-Aghioritul-Viata-de-familie

Sfaturi catre miri
de Sf. Ioan Gura de Aur

Din seara nuntii in care o vei primi pe mireasa ta in camera de mire, primeste-o ca pe o statuie si chiar de atunci sa invete sa fie cumpatata, blanda si sa traiasca cinstit; de la inceput chiar, de cum paseste pragul casei tale, sa calce in picioare dragostea de bani. Sa o inveti sa fie inteleapta, sa o inveti sa nu-si atarne aurarii de urechi, nici imprejurul gatului, nici pe peretii casei; sa nu doreasca haine tesute cu fir de aur si nici obiecte de lux. Podoaba ei sa fie stralucitoare, dar stralucirea sa nu fie o insulta. Acestea toate sa fie lasate celor nechibzuiti; tu insa impodobeste-ti casa cu multa cuviinta, mirosind mai degraba de infranare decat de parfumuri. Doua lucruri vor rezulta de aici. Intai nu se va mahni mireasa, cand, dupa terminarea nuntii, se vor trimite inapoi fiecaruia hainele tesute cu fir de aur si vasele cele de argint; al doilea, mirele nu se va mai ingriji de pierderea si de paza celor adunate.
Dupa aceasta, dupa ce se va fi terminat toata desfatarea zilei de nunta, ia-ti mireasa ta, formeaza-o bine, intinzand pentru multa vreme simtul de pudoare si nu cauta sa stingi acest simt degraba. Caci chiar daca fata ar fi lipsita de acest simt, totusi stie sa taca pana la o vreme, sfiindu-se de barbat si surprinsa de noile imprejurari in care intra. Asa dar sa nu strici repede acest simt de pudoare, dupa cum fac barbatii cei desfranati, ci prelungeste-l pentru multa vreme, caci de mare folos iti va fi acesta. Niciodata nu te va carti si nici nu te va mustra pentru cele ce ai hotarit.
Prin urmare legiuieste totul in acea vreme, in care simtul pudorii, ca un frau pus sufletului, nu te lasa sa te mustre sau sa carteasca de cele ce faci. Cand oare este un timp mai potrivit de a forma femeea ca acela in care se sfieste de barbat, se teme si se rusineaza? Atunci pune-i cuvintele intelepciunii, caci le primeste sufletul ei; aseaza-i cea mai frumoasa dispozitie sufleteasca, adica simtul pudoarei.
Dar daca voiesti iti pot da si un exemplu cum trebue sa vorbesti cu ea. Daca Pavel nu s-a sfiit de a spune : "Nu va lipsiti unul pe altul de indatoririle conjugale" (I Coririteni, VII, 5) si rostea cuvintele catre femei maritate, dar rnai bine zis nu catre femei maritate, ci catre suflete duhovnicesti, cu atat mai mult eu nu ma voi feri de a o spune.
Ce trebue dar sa-i vorbeasca ei mirele ? Cu multa dragoste sa-i spuna : "Eu, copila, te-am luat tovarasa de vieata si te-am adus ca sa-mi fii partasa in treburile cele mai de cinste si mai de nevoie, anume facerea de copii si purtarea de grija a casei. Ce te rog dar pe tine ?" - Dar inainte de a intreba aceasta, vorbeste-i de dragoste, caci nimic nu ajuta atata pentru a convinge pe ascultator ca sa primeasca cele spuse decat stiind ca i se vorbeste cu multa dragoste. Cum ii va arata insa dragostea ? Daca ii va spune: "Am avut putinta sa ma casatoresc si cu altele si mai bogate si de neam mai stralucit, totusi nu le-am ales pe acelea ci pe tine, am indragit caracterul tau, blandetea ta, intelepciunea ta". Cu aceste cuvinte pregateste indata calea cuvintelor cu privire la o vieata inteleapta, si blameaza, pe ocolite, bogatia. Caci daca fara nicio pregatire vei vorbi contra bogatiei va fi suparator ; dar daca te folosesti de un prjlej potrivit, le reusesti pe toate. Atunci i se va parea ei ca faci acest lucru spre a o apara si nu-i vei parea ei ca un om aspru, neplacut si chitibusar. Cand insa vei lua prilej de vorba chiar din cele ale ei, se va bucura. Asa dar ii vei spune - caci este nevoie sa reiai vorba inceputa - "Am avut putinta sa iau sotie bogata si avuta, dar n'am voit. Pentru care pricina oare ? Nu la intamplare si nici in zadar, ci am fost invatat eu bine ca bogatia nu este nicio avere, ci lucru de dispretuit, care se afla si la talhari si la femeile desfranate si la jefuitorii de morminte. Pentru aceasta, lasandu-le pe toate celelalte, am venit catre virtutea sufletului tau, pe care o prefer fata de tot aurul, deoarece o fata tanara, priceputa si libera, care se ingrijeste de evlavie pretuieste tot atat de mult cat toata lumea. Pentru aceasta m'am indragostit de tine, si te iubesc si te pun mai presus de sufletul meu. Viata prezenta nu este nimic; doresc si ma rog si fac totul ca astfel sa ne invrednicim sa petrecem viata prezenta incat si acolo, in viata viitoare, sa traim tot impreuna cu multa slobozenie. Timpul de aici de pe pamant este scurt si trecator; dar daca ne vom invrednici sa petrecem viata de aici bine placand lui Dumnezeu, vom fi totdeauna, cu mai multa placere, si cu Hristos si noi doi impreuna. Eu dintre toate am preferat dragostea ta si nimic nu mi-i atat de greu si de suparacios decat ca sa ma cert vreodata cu tine. Chiar daca ar trebui sa pierd totul, chiar daca as ajunge cel mai sarac dintre oameni, chiar daca as suferi cele mai grele primejdii, chiar, daca as patimi ori si ce, mie toate imi vor fi cu putinta de suferit si usoare, atata timp cat noi ne vom intelege unul cu altul. Copiii chiar atunci imi vor fi dragi, cand tu te vei purta dragastoasa fata de mine. Va trebui dar ca si tu sa faci la fel". - Ada apoi si cuvintele Sf. Scripturi in sprijinul tau, deoarece Insusi Dumnezeu vrea ca dragostea sa fie intre voi. Asculta ce zice scriptura: "Pentru aceasta va lasa omul pe tatal sau si pe marna sa si se va lipi de femeea lui". (Efeseni, 31). - "Sa nu fie intre noi, continua tu cuvantul tau, niciun prilej de micime sufleteasca. Piara banii, multimea slugilor, cinstea dela cei straini; eu in locul acestora toate prefer dragostea ta”. Aceste cuvinte oare nu vor fi mai dorite de femeie decat aurul si decat bogatiile ? Sa nu te temi ca fiind iubita se va obraznici cu tine ; nu, ci dimpotriva, marturiseste ca o iubesti, in adevar femeile desfranate, care sunt langa un barbat, iar mane cu altul, negresit ca s'ar obraznici cand ar auzi astfel de cuvinte; dar o femeie libera, o fata nobila, niciodata nu se va obraznici auzind aceste cuvinte, ci cu atat mai mult se va pleca. Arata ca iti place mult sa stai impreuna cu ea, si de dragul ei vrei sa fii mai bine acasa decat in oras. Prefer-o tuturor prietenilor si chiar copiilor ce ti-a dat; iar pe copii iubeste-i tot de dragul ei. Daca face ceva bun, lauda-o si admir-o ; daca greseste ceva, lucru ce se intampla celor tinere, sfatueste-o si atrage-i luarea aminte. Defaima necontenit banii si luxul si da-i a intelege ca podoaba unei femei este aceea care vine dela modestie si dela cinste; invat-o continuu cele de folos.
Rugaciunile voastre sa fie in comun ; fiecare sa mearga la biserica, iar acasa barbatul sa intrebe pe femee si femeea pe barbat asupra celor spuse sau citite acolo. Daca cineva este sarac sa ia ca exemplu pe barbatii sfinti, pe Pavel, Petru, cari au fost mai slaviti decat imparatii si bogatii, cu toate ca si-au petrecut viata in foame si sete. Invata-o ca nimic nu este mai infricosator in cele ale vietii decat numai a nu trai dupa voia lui Dumnezeu.
Daca vrei sa dai mese si ospete nu chema pe nici un om fara caracter, pe nici un om necuviincios; si daca vei gasi pe vreun sarac sfant, putand ca sa binecuvinteze casa voastra, putand cu pasirea picioarelor sale sa aduca toata binecuvantarea lui Dumnezeu, pe acela chiama-I.
Sa spun inca si alta ? Nimeni dintre voi sa nu se grabeasca sa se insoare cu una mai bogata decat ei, ci mai bine cu una cu mult mai saraca. Caci fiind mai bogata, nu va aduce atata prilej de placere cu banii ei, cata ura si insulta, prin faptul ca ea va cere mai mult decat a adus, va pretinde lux, va da drumul la cuvinte suparatoare si la sudalmi. Caci poate va zice: "inca n'am cheltuit nimic din ale tale, sant imbracata inca cu lucrurile mele, din acelea pe care parintii mei mi le-au daruit". Ce spui, femee ? Inca ale tale porti ? Care lucru este mai dureros oare decat acest cuvant ? Trupul nu mai este inca al tau, iar banii sunt ai tai ? Dupa casatorie nu mai sunteti doua trupuri, ci sunteti un singur trup, iar averile doua si nu una ? O, pofta a banilor! Ati ajuns amandoi un om, o fiinta si inca spui: "ale mele"? De diavol a fost introdus acest cuvant blestemat si spurcat. Dumnezeu a facut comune pe toate cele ce sunt mai necesare decat banii, iar banii nu sunt comuni ? Nu este cu putinta sa spui: "Lumina mea, soarele meu, apa mea". Toate cele mai de pret ne sunt comune, iar banii nu sunt comuni ? Sa piara de mii de ori banii, dar mai vartos nu banii, ci vointa care nu stie sa se foloseasca de bani, ci ii prefera in locul tuturora.
Invata acestea impreuna cu altele, dar cu multa dragoste, pentru ca sfatuirea virtutii, in ea insasi, este trista. Si mai cu seama fata de o copila simpla si tanara, cand ii vorbesti de un trai intelept si cinstit, fa-o cu multa dragoste. Si mai ales indeparteaza din sufletul ei : "al meu" si "al tau". Daca va spune : "Cele ale mele", spune-i: "Pe care le numesti ale tale, caci nu stiu ; eu nu am nimic al meu; cum dar spui : cele ale mele, cand toate sunt ale tale ?" Daruieste-i ei acest cuvant. Nu vezi ca acest lucru il facem cu copiii ? Cand un copil smulge ceva din cele ce tine in mana, si vrea sa ia si celalalt lucru, i-l dam si zicem: "Da, si acesta este al tau si acela".
Aceasta sa facem si cu femeea, caci judecata ei este mai copilaroasa. Daca va zice : "Cele ale mele", spune: "Toate sunt ale tale, si eu sunt al tau". Nu este cuvant de lingusire, ci de multa pricepere. Astfel vei putea indeparta mania ei si sa-i stingi intristarea. Spune-i deci astfel: "Si eu sunt al tau, copila. Acest lucru m'a sfatuit Pavel zicand: "Barbatul nu este stapanul corpului sau, ci femeea" (I Corinteni, 7, 4). Daca eu nu am stapanire asupra corpului meu, ci tu, atunci cu atat mai mult ai stapanire si asupra banilor". Vorbind acestea ai linisti-o, ai stins flacara, ai rusinat pe diavol, ai facut-o roaba, dar mai degraba sclava cumparata cu bani; cu cuvintele acestea ai legat-o. Astfel, din cele ce tu graesti, invat-o sa nu zica niciodata: "al meu" "al tau".
Niciodata sa nu-i vorbesti la intamplare, ci cu mangaiere, cu cinste si cu multa dragoste. Cinsteste-o pe ea si nu va avea trebuinta sa fie cinstita de altii, nu va avea trebuinta sa fie slavita de altii, caci se bucura de cinstea si slava, care vine de la tine. Prefer-o inaintea tuturora, din pricina tuturor insusirilor ei si pentru frumusete si pentru pricepere, si laud-o. Astfel vei convinge-o sa nu dea atentie la nici un strain, ci va rade de toti ceilalti. Invat-o frica de Dumnezeu si vor curge toate ca dintr'un izvor, iar casa ta va fi plina de mii de bunatati. Daca vom cauta cele nepieritoare, atunci vom dobandi si pe cele pieritoare, caci spune Scriptura: "Cautati mai intaiu imparatia lui Dnmnezeu si toate celelalte se vor adauga voua". (Matei, 6, 33).