Ceresti cuvantari

Odoare de pret, ceresti cuvantari, eterne lumini negraite,
cat inca sunteti ƒRnaltati peste zari a dragostei voastre clipite.

Curat, mai curat, s-aduceti prinos de pace si liniste-adanca
in toti ce va cauta-a-le fi de folos ca apa tasnind dintr-o stanca.

Caci azi in dogorea ce lume-a cuprins doar susurul vostru puternic
mai poate s-adape intregul intins cat timpul mai este prielnic.

Sa nu incetati, ceresti cuvantari, mai sus sa zburati totdeauna,
mai grabnic deschideti spre ceruri carari ca toti sa-si castige cununa.

Lasati din a voastra mireasma un pic in toti ce va stiu pretuirea
sa nu-i mai atraga in lume nimic din tot ce le-mbie privirea.

Cuvantul Etern sa le fie pe veci in inimi tacere graita
cu El sa vorbeasca in noptile reci cand gandul ii duce-n ispita.

Luptati sa pastrati al vostru fior asa cum era inceputul
si ziua si noaptea s-aprindeti un dor sa arda de sapte ori lutul.

Iesind lamuriti din focul ceresc  cu fata-mbracata-n lumina
sa rupem pecetea a tot ce-i firesc, sa fim izbaviti de-orice vina.

Si cat mai traim pe-ntinsul de lut al dragostei foc sa ne poarte.
pe frunte simti-vom cerescul sarut la trecerea-n Viata din moarte.