Sa nu uitam de Dumnezeu!
" Intrand intr-un sat, L-au intampinat zece leprosi care stateau departe, si care au ridicat glasul si au zis: Iisuse, Invatatorule, fie-Ti mila de noi! Si vazandu-i, El le-a zis: Duceti-va li va aratati preotilor. Dar, pe cand ei se duceau, s-au curatit. Iar unul dintre ei, vazand ca s-a vindecat, s-a intors cu glas mare slavind pe Dumnezeu. Si a cazut cu fata la pamant la picioarele lui Iisus, multumindu-I. Si acela era samarinean. Si raspunzand, Iisus a zis: Au nu zece s-au curatit? Dar cei noua unde sunt? Nu s-a gasit sa se intoarca sa dea slava lui Dumnezeu decat numai acesta, care este de alt neam? Si i-a zis: Scoala-te si du-te; credinta ta te-a mantuit." - Luca 17, 12-19 -
Multi dintre noi, cei ce socotim ca suntem crestini, ne asemanam cu cei zece leprosi, despre care ne vorbeste Sf. Ev. Luca. Ca si ei, de cate ori ne aflam in suferinta, de cate ori induram grele patimiri trupesti sau sufletesti, ne indreptam gandul catre Dumnezeu, il rugam cu lacrimi fierbinti sa ne izbaveasca de toata primejdia si nevoia, credem cu tarie in puterea si indurarea Lui. Cati dintre noi, patimind pentru gresalele noastre, nu-L rugam pe Dumnezeu sa ne mantuiasca, legandu-ne sa nu mai pacatuim? Cati dintre noi n-am trecut, in viata noastra, prin grele incercari, in care singura nadejde ne-a fost numai Dumnezeu?
Si cand mila Domnului S-a pogorat asupra noastra, cand suferintele noastre au trecut ca o ploaie de vara, cand Dumnezeu ne-a facut sa simtim atotputernicia Sa - n-am fost noi oare, asemenea celor noua leprosi, care - izbaviti de Hristos fiind - nici nu s-au intors sa-I multumesca? Cei mai multi dintre noi nu ne-am invrednicit nici macar o ruga de multumire sa inaltam. Si aproape toti cei ce ne-am impartasit candva din marea bunatate a lui Dumnezeu, am uitat cu repeziciune fagaduintele facute: am urmat sa vietuim in pacat si in gresala.
Sa ne gandim la indureratele cuvinte pe care le rosteste Hristos, in clipa in care, din cei zece vindecati, unul singur s-a intors sa dea slava lui Dumnezeu: " Dar cei noua unde sunt?" Oare nu se intreaba mereu, Domnul, cand vede nerecunostinta noastra: "Unde sunt aceia peste care am revarsat mila si indurarea Mea?" Purtandu-ne asemeni celor noua leprosi din Sfanta Scriptura, noi singuri de indepartam de Dumnezeu; noi singuri inchidem poarta cerului si a Dumnezeiestii indurari.
Se cuvine, deci, sa incercam a ne purta, oricand si oriunde, asa cum s-a purtat cel de al zecelea, aducandu-ne aminte de Dumnezeu, nu numai in suferinta, ci si atunci cand bucuria mantuiri ne umple inimile. Sa multumim vesnic Domnului pentru marea sa bunatate. Sa-i multumim prin cuvantul smerit al rugaciunii, dar mai cu seama sa-i multumeasca prin cuvantul nepieritor al faptelor bune.
Numai atunci vom putea nadajdui pururea in ajutorul si mila Sa. Numai atunci Dumnezeu ne va putea spune cu dragoste, fiecaruia dintre noi: "Credinta ta te-a mantuit".