Crucea - altar si binecuvantare
"Cei ce sunt ai lui Hristos si-au rastignit firea pamanteasca impreuna cu patimile si poftele ei" spune Sf. Ap. Pavel (Galateni 5, 24), lasand sa intelegem ca, atat timp cat ramanem la umbra Crucii, ramanaem la "umbra Celui Atotputernic" (Psalm 91, 1)
Vrajmasul diavol, intodeauna cauta sa ne smulga de la poala Crucii, sa ne ia Crucea, astfel incat sa traim fara Cruce. Ispitirea Domnului Iisus (cf. Luca 4, 1-13) a fost tot o incercare a vrajmasului de a-I lua Crucea, de a-L indeparta de Cruce, pentru ca intuia ca pe Cruce i se va zdrobi capul. De aici putem intelege de ce vrea vrajmasul sa ne ia Crucea, sa ne indeparteze de ea.
Cel ce se smereste intelege sa-si duca crucea cu rabdare si cu dragoste, nici sa o ia inainte ca un erou, dar nici sa ramana,in urma descurajat, tragand-o dupa el. Celui smerit, crucea i se face usoara. Nu tot asa se intampla insa cu cei care cauta sa-si scurteze crucea, umbland dupa o cruce mai comoda: cu cat isi scurteaza crucea, cu atat iso scurteaza sansa mantuirii.
Cine crede ca exista o alta cale, fara cruce, se inseala amarnic, caci, daca pe calea lata poti sa ocolesti crucea, pe calea ingusta trebuie sa o iei asupra ta. Nu putem inainta pe calea ingusta fara a implini cuvintele Mantuitorului: "daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa vina dopa Mine" ( Matei 16, 14)
Crucea este postul sufletului, este altar curatitor unde se albesc sufletele noastre de murdaria pacatelor. Multi oameni nu cunosc binecuvantarile ce pot veni prin ea si, prin urmare micsoreaza importanta crucii, deznadajduind sau chiar batjocorind crucea. acestia, cand dau de necazuri si suferinte, se ingrozesc, se revolta, striga, blesteama ziua in care s-au nascut, hulesc numele lui Dumnezeu, cad in deznadejde, ajungand pana la sinucidere. Oameni invatati, doctori, profesori si alti intelectuali se sinucid, pentru ca nu inteleg crucea si nu-L cunosc pe Dumnezeu.
Noi suferim pentru ca meritam, dar Domnul Iisus cu ce a gresit? Ce este crucea noastra in comparatie cu Crucea Lui?
Sa primim crucea ca pe o binecuvantare din partea lui Dumnezeu, privind mereu in Sus, plini de nadejdea bucuriei ce urmeaza crucii!