Doua feluri de intristari

„Acum ma bucur, nu pentru ca v-ati intristat, ci pentru ca va-ti instristat spre pocainta. Caci v-ati intristat dupa Dumnezeu,...caci intristarea cea dupa Dumnezeu aduce pocainta spre mantuire, fara parere de rau; iar intristarea lumii aduce moarte.” ( 2 Cor. 7: 9-10)
 
Suntem tentati sa-l credem pe cel de langa noi atunci cand il vedem intristat, cand il vedem ca varsa lacrimi, cand marturiseste ca-i pare rau. Toate acestea, zicem noi si asa trebuie sa fie, sunt o confirmare a sinceritatii si a pocaintei. Sf. Ap. Pavel insa, ne atrage atentia in versetele citate mai sus, ca exista doua feluri de intristari: intristarea dupa voia lui Dumnezeu si intristarea lumii. In ambele situatii putem vedea lacrimi, putem auzi cuvinte frumoase, putem vedea cainta, deaceea ne este foarte greu sa le deosebim si de multe ori ne inselam, pentru ca ne oprim doar la starile exterioare si la cuvintele frumoase.
Cele doua tipuri de intristari, cea dupa voia lui Dumnezeu si cea a lumii, au multe asemanari la inceput, dar cu timpul se vor vedea deosebirile. De aceea trebuie sa fim veghetori pentru a nu lasa intristarea lumii – falsa pocainta – sa ia locul adevaratei pocainte, celei dupa voia lui Dumnezeu.
Intristarea dupa voia lui Dumnezeu il face pe cel intristat sa strige ca si psalmistul David, in Ps. 50: „Miluieste-ma Dumnezeule dupa mare mila Ta...ca faradelegea me o cunosc si pacatul meu este pururea inaintea mea...Tie unuia am gresit si rau inaintea Ta am facut... Inima curata zideste intru mine Dumnezeule si duh drept inoieste intru cele dinlauntru ale mele...”
Intristarea lumii. Il face pe om sa se rusineze de pacat, sa-i para rau, dar sa nu-l considere ca un act impotriva lui Dumnezeu. Judecati dvs. Versetul urmator: „ Indemnata fiind de mama sa, a zis: Da-mi aici pe tipsie, capul lui Ioan Botezatorul. Si regele s-a intristat, dar pentru juramant si pentru cei care sedeau cu el la masa, a poruncit sa i se dea ( Maieti cap. 14) Ce fel de intristare la cuprins pe Irod?! Cand Sf. Proroc Ilie vine la Ahab si ii aduce veste judecatii lui Dumnezeu, acesta se intristeaza, incepe sa planga. Isi rupe hainele. Isi imbraca trupul in sac, psteste. Intristarea lui insa nu a fost fupa voia lui Dumnezeu, pentru ca roadele au fost contrare voii lui Dumnezeu.
Intristarea dupa voia lui Dumnezeu – pocainta adevarata si sincera, aduce cu ea intodeauna o dorinta puternica de impacare cu Dumnezeu si cu semenii, cu Dumnezeu si cu fratii. Ea il face pe cel intristat sa strige: „Reda-mi bucuria mantuirii tale...da-mi duhul umilit; inima infranta si smerita...” (Ps. 50)
Intristarea lumii nu face asa, judecati dvs. Versetele din cartea V.T., 1 Regi cap. 15, v. 22-30. In aceste verste se vede foarte clar ca intristarea lumii, pocainta falsa, cauta sa menajeze eul nostru, gaseste motive si scuze pentru a acoperii sau minimaliza orice pacat. Lui Saul ii era frica de faptul ca oamenii nu-l vor mai cinsti, nu-i vor mai da intaietate si de aceea insista pe langa prorocul Elisei sa-i dea cinste in fata batranilor, pentru ca stfel pacatul lui sa treaca neobservat daca s-ar putea.
Astazi, suntem intr-o situatie care trebuie sa ne dea de gandit, tulburarea prin care trece lucrarea lui Dumnezeu, intreaga lume crestina, a adus intristare in sufletul fiecaruia dintre noi, fie ca aceasta intristare sa fie dupa voia lui Dumnezeu si sa aduca in sufletul fiecaruia dintre noi acea dorinta sincera de impacare. Sa nu ne multumim doar cu marturisirea pacatelor, daca nu facem fiecare dintre noi pasi sinceri in sensul impacarii si al unitatii, atunci cu certitudine putem spune ca intristarea noastra de ieri, de azi, este a lumii si nu dupa voia lui Dumnezeu.
Cand Saul il urmarea pe David cu gand ucigas, ajunge la un moment cand isi plange in fata lui David pacatul, regretand felul in care s-a purtat cu el ( 1 Regi 24, 17-20). Dar nu dupa multa vreme s-a intors la gandul de razbunare, plansul lui, intristarea lui, a fost fatarnica, pocainta lui a fost doar pentru o clipa, pentru interes – acela de al prinde pe David.
La fel si noi, putem spune orice, putem varsa rauri de lacrimi, putem face cele mai frumoase marturisiri, dar daca nu am renuntat la pacate si la aratarea cu degetul a ceea ce afost in trecut, pocainta noastra nu este mantuitoare. In sufletul sincer, adevarata intristare implica o mare durere, un duh zdrobir, o inima franta si o mare responsabilitate din partea celui cere se pocaieste.
Dumnezeu sa ne dea gandul cel bun!
Slavit sa fie Domnul!