Acatistul Sfantului Teodosie de la Brazi - 22 Septembrie -
Troparul (glas 1) Podobie: Prea laudatilor mucenici...
Aratatu-te-ai, Ierarhe Teodosie, sfesnic pururea luminos si mare aparator al Bisericii lui Hristos. Stralucit-ai, prin slujire si mucenicie, ca o jertfa preacurata, aducandu-te Stapanului tuturor; slavim pomenirea ta, rugand pe Dumnezeu sa daruiasca sufletelor noastre pace si mare mila.
Condacele si Icoasele:
Condacul 1:
Vrednicului pastor al turmei lui Hristos, ravnitorului Ierarh Teodosie, care prin mucenicie s-a aratat aparator al Bisericii stramosesti, lauda de multumire ii aducem noi, nevrednicii; ca acesta s-a aratat odor preastralucit intre ierarhii Moldovei si pururi rugator catre Dumnezeu pentru cei ce, cu credinta si cu dragoste, ii canta: Bucura-te, Sfinte Ierarhe Teodosie, Mucenice al lui Hristos!
Icosul 1:
Din pruncie te-a harazit Dumnezeu a fi vas ales al harului Sau, caci binecredinciosii tai parinti ti-au umplut inima si sufletul de iubire sfanta si de invatatura cea adevarata a Bisericii. Intrarmat fiind cu daruri alese, ti-ai inchinat viata implinirii virtutilor crestinesti, pentru care iti aducem aceasta cuvenita cantare:
Bucura-te, cel ce din bratele maicii tale pomul vietii a inflorit intru tine;
Bucura-te, ca din copilarie ai inceput calatoria catre Dumnezeu;
Bucura-te, ca din casa parinteasca te-ai aratat ca un vas sfintit;
Bucura-te, ca din pruncie sufletul tau a fost locas al Sfantului Duh;
Bucura-te, cel ce ai fost ca o stalpare de finic inaintea Domnului;
Bucura-te, ca ingerul pazitor ti-a aratat calea cea buna de urmat;
Bucura-te, ca dragostea de Dumnezeu a impodobit viata ta;
Bucura-te, ca ai cautat comoara cea adevarata pe care ai gasit-o in Biserica Domnului;
Bucura-te, ca fiu al luminii te-a aratat pe tine vietuirea ta;
Bucura-te, ca pe calea cea buna, credinta in Dumnezeu te-a calauzit;
Bucura-te, ca multa staruinta ai aratat pentru imbunatatirea vietii tale;
Bucura-te, ca ai inmultit talantul ca sluga cea binecredincioasa;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Teodosie, Mucenice al lui Hristos!
Condacul 2:
Ascultand glasul chemarii celei de Sus, ai luat Crucea si ai urmat lui Hristos, indreptandu-ti pasii catre viata calugareasca de la Manastirea Brazi din Vrancea natala, unde, prin osardie si nevointa, te-ai facut bineplacut lui Dumnezeu, Caruia neincetat I-ai cantat: Aliluia!
Icosul 2:
Din tineretile tale, ravnitor al virtutilor si iubitor de nevointe te-ai aratat. Pentru aceasta, viata ta cea placuta lui Dumnezeu a fost cunoscuta de toti monahii ca o scara dumnezeiasca ce duce catre ceruri. Primit-ai, cu smerenie si evlavie, chipul cel ingeresc al calugariei, pentru care noi, credinciosii, iti impletim cununa de laude, cantand asa:
Bucura-te, ca ai socotit desertaciuni toate cele omenesti;
Bucura-te, ca navalirile patimilor le-ai potolit;
Bucura-te, ca toate cele pamantesti ca o panza de paianjen le-ai socotit;
Bucura-te, ca ispitele nu te-au putut opri din calea spre sfintenie;
Bucura-te, cel ce pe piatra credintei ti-ai asezat tineretea ta;
Bucura-te, ca, prin viata neintinata, ai urcat pe scara virtutilor;
Bucura-te, ca ai cautat cu multa ravna a ajunge la firea cea dintai;
Bucura-te, ca ai fost ca o vita roditoare in via Domnului;
Bucura-te, ca, prin viata curata, ai dobandit frumusetile cele nepieritoare;
Bucura-te, ca te-ai facut salas curat al Sfantului Duh, dumnezeiasca dragoste arzand intru tine;
Bucura-te, ca ai fugit de viforul ispitelor celor vatamatoare de suflet;
Bucura-te, cel ce cu darul lui Dumnezeu ai biruit hotarele firii;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Teodosie, Mucenice al lui Hristos!
Condacul 3:
Ca o flacara arzatoare a stralucit viata ta in obstea ce te-a primit, minunate Parinte Teodosie, luminand si intarind pe cei din jurul tau. Darul Duhului Sfant te-a manat ca pe o pasare in pustie, unde ti-ai adapat sufletul din izvoarele cele nepieritoare ale vietii sihastresti, urcand treptele sfinteniei si cantand neincetat lui Hristos Dumnezeu. Aliluia!
Icosul 3:
Curata pornire launtrica avand, ai cautat inaltarea sufletului, prin saracie de buna voie, curatie, deplina ascultare si neincetate rugaciuni. Si, ajungand la frumusetea nepatimirii, vrednicule ostas al lui Hristos, ai sporit roada Duhului Sfant intru tine, pentru care iti aducem aceasta cantare:
Bucura-te, ca ai intrat in ceata celor ce cu osardie il cauta pe Domnul;
Bucura-te, ca ingerescul chip ti-a fost pavaza impotriva ispitelor;
Bucura-te, ca ai trecut de la trairea in trup la trairea in duh;
Bucura-te, cel ce, intrand in linistea sihastriei, ai impodobit graiul inimii cu frumusetea rugaciunii;
Bucura-te, ca, zavorand usa ispitelor, zburdarile trupului ai vestejit;
Bucura-te, cel ce, prin curata viata calugareasca, ai devenit inger in trup;
Bucura-te, ca de poftele lumesti ai fugit, facandu-te ucenic ales al Domnului;
Bucura-te, ca, in manastire vietuind, desfatarea bunatatilor duhovnicesti ai dobandit;
Bucura-te, ca, traind intru sfintenie, cale la ceruri ti-ai pregatit;
Bucura-te, ca, prin post si rugaciune, ai dobandit bunatatile cele vesnice;
Bucura-te, ca, traire curata avand, vesmantul cel luminos al mantuirii l-ai impodobit;
Bucura-te, ca viata ta scara cereasca s-a aratat;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Teodosie, Mucenice al lui Hristos!
Condacul 4:
Incununandu-ti viata sihastreasca cu daruri dumnezeiesti, imparatul doririlor te-a chemat la vrednicia arhieriei, alegandu-te pastor al turmei celei cuvantatoare din Tinutul Radautilor. Si intru aceasta slujire, ca un carbune dumnezeiesc, ai luminat sufletele celor credinciosi, povatuindu-i la lumina cea neinserata si invatandu-i a canta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 4:
Ca un soare duhovnicesc te-ai aratat pastoritilor tai, Fericite Teodosie, si, prin pioase rugaciuni la mormantul marelui Voievod Stefan cel Sfant de la Putna, ai tinut aprinsa candela credintei si dragostea de tara. Pentru aceasta, te intampinam cu aleasa cinstire, zicand:
Bucura-te, vrednicule urmas al Apostolilor, cel ce toate cu intelepciune le-ai chivernisit;
Bucura-te, ca, prin darul arhieriei, ai primit mirul cel ceresc in inima ta;
Bucura-te, pastorule cel bun, care ai intrat prin usa in staulul oilor;
Bucura-te, ca, prin osteneli, chipul Marelui Arhiereu intru tine s-a implinit;
Bucura-te, ca sufletele cele ofilite le-ai udat cu apa Sfantului Duh;
Bucura-te, ca te-ai aratat turmei tale ca un spic cu insutita roada;
Bucura-te, ca ostenelile tale au fost ca o bogata parga adusa Domnului;
Bucura-te, cel ce cu painea cea cereasca pe cei credinciosi ai hranit;
Bucura-te, ca ai fost indrumator si povatuitor luminat pastoritilor tai;
Bucura-te, ca ai socotit turma lui Hristos ca o vistierie data in grija ta;
Bucura-te, ca povatuitor prea iscusit al calugarilor ai fost;
Bucura-te, ca nevointele tale s-au aratat podoaba de mult pret a Bisericii;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Teodosie, Mucenice al lui Hristos!
Condacul 5:
Viata ta, placuta lui Dumnezeu, s-a facut cunoscuta tuturor, Ierarhe Teodosie; si, fiind ascultator de Hristos, ai fost chemat sa luminezi cu invataturile tale si pe cei din Episcopia Romanului, unde ca o stea preastralucita ai vestit cu tarie pe Soarele Dreptatii, Caruia impreuna cu tine ii cantam. Aliluia!
Icosul 5:
Povatuind cu multa dragoste turma cea incredintata tie de catre Dumnezeu, ca intr-o scoala duhovniceasca, ai umplut de mireasma dumnezeiasca sufletele pastoritilor tai, calauzindu-i catre limanul Imparatiei cerurilor, pentru care iti cantam:
Bucura-te, cel ce cu darul intelepciunii ai aratat luminata lucrarea arhieriei tale;
Bucura-te, ca pe credinciosi i-ai hranit cu dreapta invatatura a lui Hristos;
Bucura-te, cel ce din izvorul cel limpede al harului pe multi i-ai adapat;
Bucura-te, ca ai stralucit ca un sfesnic minunat in Biserica lui Hristos;
Bucura-te, ca ai condus turma ta spre dumnezeiestile limanuri;
Bucura-te, ca Evanghelia Domnului cu multa ravna o ai propovaduit;
Bucura-te, ca sufletele cele pustiite roditoare le-ai facut;
Bucura-te, cel ce cu multa cinste ai stat in ceata arhiereilor;
Bucura-te, ca la pasunea cea aleasa ai adus pe credinciosii tai;
Bucura-te, ca ai pastorit turma ta intru cuviosie si dreptate;
Bucura-te, ca te-ai aratat bun carmaci al Episcopiei Romanului;
Bucura-te, ca, prin arhiereasca ta slujire, ti-ai facut mai stralucitoare haina sufletului;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Teodosie, Mucenice al fui Hristos!
Condacul 6:
Ravna pentru Hristos si puterea cuvintelor tale te-au facut sa urci pe treapta cea inalta a arhipastoriei, invrednicindu-te pe pamant de cinstea de Parinte al intregii Biserici ! Moldave, iar in ceruri de lumina cea negraita a slavei lui Dumnezeu, Caruia ii canti neincetat. Aliluia!
Icosul 6:
Mai Marele pastorilor te-a chemat, Ierarhe Teodosie, la scaunul de slujire a Bisericii Moldovei greu incercata de navalirile barbare. Iar tu, Parinte, intrarmat fiind cu puterea lui Hristos, nu te-ai inspaimantat de primejdii, pentru care, primeste cantarea aceasta:
Bucura-te, ca in vasul tau cel pamantesc a fost turnat mirul cel ceresc;
Bucura-te, ca, slujind oamenilor, ai slujit lui Dumnezeu;
Bucura-te, aparator si zid impotriva navalitorilor celor fara de lege;
Bucura-te, platosa si scutul neclintit impotriva dusmanilor adevarului;
Bucura-te, soare datator de lumina si caldura lui Hristos;
Bucura-te, ca Dumnezeu te-a rasplatit pentru ravna ta;
Bucura-te, cel ce caile cele strambe ale oamenilor le-ai indreptat;
Bucura-te, slujitor adevarat, ca pamantul de cer l-ai apropiat;
Bucura-te, stea stralucitoare pe bolta Bisericii lui Hristos;
Bucura-te, dar dumnezeiesc al poporului nostru binecredincios;
Bucura-te, fluierul cel pastoresc al dreptmaritorilor crestini;
Bucura-te, omule al lui Dumnezeu si alauta Duhului;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Teodosie, Mucenice al lui Hristos!
Condacul 7:
Ca zorile diminetii te-ai aratat Bisericii Moldave, cinstite Ierarhe, hranind cu paine cereasca pe credinciosii tai; si, asemenea aparatorilor credintei, strabatand tinutul Moldovei, i-ai imbarbatat cu rugaciune si cuvant la marturisirea lui Hristos, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 7:
Ca un pastor vrednic de lauda al turmei lui Hristos, Ierarhe Teodosie, dupa dumnezeiasca judecata, ai alungat de la turma ta pe lupii cei rapitori, cu arma dreptei credinte. Pentru aceasta, ravna ta apostoleasca a fost rasplatita in ceruri de Hristos Dumnezeu, iar noi, pe pamant, iti aducem aceasta cantare:
Bucura-te, luptatorule impotriva nedreptatii;
Bucura-te, aparatorule al Ortodoxiei;
Bucura-te, strajerul neadormit la poarta Bisericii;
Bucura-te, aparatorule al celor nedreptatiti;
Bucura-te, cunoscatorule al inimilor;
Bucura-te, propovaduitorul si aparatorul dreptei credinte;
Bucura-te, ocrotitorul credinciosilor tai;
Bucura-te, arhiereule luminat al Bisericii lui Hristos;
Bucura-te, lucratorule in ogorul Domnului;
Bucura-te, aducatorule de roada duhovniceasca;
Bucura-te, camara virtutilor si lauda ierarhilor;
Bucura-te, ca Hristos te-a preamarit in ceruri;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Teodosie, Mucenice al lui Hristos!
Condacul 8:
Desi ai fost izgonit de vrajmasi, pe nedrept, din scaunul arhipastoresc, Ierarhe Teodosie, pacea si linistea sufletului tau le-ai pazit, caci, retragandu-te la Manastirea Brazi din Tara Vrancei unde te-ai nascut, ai petrecut in privegheri si rugaciuni pentru poporul tau cel binecredincios, cantand neincetat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 8:
Ca o ploaie linistita ce cade pe pamant insetat s-a aratat venirea ta in Manastirea Brazi, pe care o ai zidit din nou, minunate Ierarhe Teodosie, innoind duhovniceste obstea monahilor si pe credinciosii care au alergat la tine cu smerenie. Bucurandu-ne de aleasa ta lucrare, iti aducem cantarea aceasta:
Bucura-te, ca ai aparat comoara Ortodoxiei in Tara de Jos a Moldovei;
Bucura-te, ca ai calauzit ceata monahilor pe caile desavarsirii;
Bucura-te, ca ai randuit aleasa viata calugareasca in manastirile pe care le-ai ctitorit;
Bucura-te, cel ce ca un fiu al dumnezeiestii lumini ai deschis calea spre cele vesnice;
Bucura-te, cel ce ai fost conducatorul sihastrilor si nebiruitul intai-luptator;
Bucura-te, ca ai fost ca un maslin roditor pentru multi calugari si credinciosi;
Bucura-te, slujitorule al tuturor celor necajiti;
Bucura-te, ravnitorule pentru altarele Domnului;
Bucura-te, ca cetele monahilor le-ai facut ca o vie roditoare;
Bucura-te, ca ai randuit neincetata priveghere in asezamintele tale calugaresti;
Bucura-te, ca pe fiii tai duhovnicesti i-ai povatuit sa cugete la cele inalte;
Bucura-te, ca, prin slujire adevarata si viata curata, ai inmultit ceata monahilor;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Teodosie, Mucenice al lui Hristos!
Condacul 9:
Trambita duhovniceasca s-au aratat povatuirile tale pentru fiii tai sufletesti, Sfintite Ierarhe, pe care implinindu-le si-au impodobit vietuirea cu mireasma Duhului. Pentru aceasta, si noi invatam de la tine a merge pe calea virtutilor, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 9:
Nici prigonirile, nici primejdiile, nici chinuirile necredinciosilor nu te-au indepartat de la calea Adevarului, Parinte, caci ai rabdat pana la sange silnicia lor. Pentru aceasta, minunandu-ne de patimirea ta, iti cantam unele ca acestea:
Bucura-te, cel ce ai luat pe umeri Crucea lui Hristos;
Bucura-te, ca te-ai luptat pentru dreapta credinta;
Bucura-te, pastorule cel bun, ca ti-ai dat viata pentru turma cea cuvantatoare;
Bucura-te, cel ce te-ai facut vrednic de cununa muceniciei;
Bucura-te, ca varsarea sangelui tau a fost ca un mir de mare pret adus lui Hristos;
Bucura-te, ca ai urcat pe scara care duce la Dumnezeu, prin patimirile tale;
Bucura-te, ca, prin mucenicia ta, Hristos usa Raiului ti-a deschis;
Bucura-te, cel ce ca o sluga buna si credincioasa ai intrat intru bucuria Domnului tau;
Bucura-te, cel ce ai stiut sa unesti pe cele de jos cu cele de sus;
Bucura-te, ca ai intrat cu cinste in Ierusalimul cel ceresc;
Bucura-te, cel ce te-ai invrednicit a trai impreuna cu Hristos in veci;
Bucura-te, ca pamantul Vrancei l-ai sfintit prin sangele muceniciei tale;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Teodosie, Mucenice al tui Hristos!
Condacul 10:
Mare Ierarhe si Mucenice al lui Hristos, Teodosie, aparatorule al dreptei credinte a Bisericii, te-ai invrednicit de viata cea fara de sfarsit, unde acum stralucesti in lumina cea neinserata, aducand, de-a pururi, lauda lui Dumnezeu si cantand: Aliluia!
Icosul 10:
Vazand patimirea si mucenicia ta, calugarii din Manastirea Brazi si binecredinciosii crestini s-au adunat in jurul trupului tau si in cantari duhovnicesti l-au ingropat cu cinste in biserica acestui asezamant, iar dupa ingroparea ta, n-au incetat a veni la mormantul tau ca la un parinte preaiubit, cantandu-ti laude ca acestea:
Bucura-te, cel ce ti-ai savarsit viata marturisind pe Hristos;
Bucura-te, ca ai primit de la El cununa muceniciei;
Bucura-te, ca te-ai facut vrednic mostenitor al vietii celei de veci;
Bucura-te, Ierarhe, mult patimitorule;
Bucura-te, stea ce straluceste in ceata mucenicilor Bisericii;
Bucura-te, impodobitorule al marturisitorilor lui Hristos;
Bucura-te, floarea arhieriei, adapata cu sange mucenicesc;
Bucura-te, ca ai avut parte de moartea cea purtatoare de viata;
Bucura-te, mielule nevinovat, care ai intrat in ceata celor ce s-au jertfit pentru Hristos;
Bucura-te, ca te-ai imbracat cu haina preastralucita in ceruri;
Bucura-te, ca impreuna cu Maica Domnului si cu sfintii te odihnesti in camara lui Hristos;
Bucura-te, ca te-ai invrednicit de viata cea vesnica;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Teodosie, Mucenice al lui Hristos!
Condacul 11:
Intru bucuria cea nespusa a Imparatiei celei de sus petrecand, Ierarhe Teodosie, te indulcesti de lumina cea intreit stralucitoare a Prea Sfintei Treimi, de unde, trimite-ne si noua, celor ce praznuim dupa cuviinta sfanta pomenirea ta, rabdare in necazurile vietii si nadejdea mantuirii, ca, intru dragostea lui Dumnezeu vietuind, impreuna cu tine sa-I cantam: Aliluia!
Icosul 11:
Dupa ingroparea ta, minunate Parinte, prin randuiala dumnezeiasca s-a aflat comoara de mult pret a moastelor tale, cinstite dupa vrednicie de Cuviosul Antipa. Pentru aceasta, si noi iti cantam unele ca acestea:
Bucura-te, ca trupul tau ni l-ai lasat ca un dar sfintit;
Bucura-te, ca afland moastele tale ne veselim cu duhul;
Bucura-te, Ierarhe indumnezeit, care dai mireasma duhovniceasca credinciosilor;
Bucura-te, cununa adevarului si slava arhiereilor;
Bucura-te, mangaierea oamenilor cuprinsi de primejdii si de intristari;
Bucura-te, jertfa bineprimita de Dumnezeu;
Bucura-te, limanul cel lin si neinviforat al celor necajiti;
Bucura-te, ancora tare si nemiscata;
Bucura-te, ca pe cei ce se roaga cu credinta, cu daruri duhovnicesti ii impodobesti;
Bucura-te, luminarea si scaparea celor deznadajduiti;
Bucura-te, cel ce cu mir de nard alini suferintele celor neputinciosi;
Bucura-te, ca Dumnezeu asculta rugaciunile tale pentru neamul romanesc;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Teodosie, Mucenice al lui Hristos!
Condacul 12:
Vrednicule urmator al Apostolilor, ca un adevarat arhiereu al Bisericii lui Hristos, ai patimit pana la mucenicie si ai dobandit daruri mai presus de fire, pentru care te rugam sa fii noua mijlocitor, ca sa aperi de tot raul mostenirea ta, care canta impreuna cu tine Sfintei Treimi: Aliluia!
Icosul 12:
Mare Ierarhe Teodosie, pe drumul Crucii lui Hristos, lupta cea buna ai luptat, primind cununa muceniciei, fiind impreuna-sezator cu toti sfintii in camarile ceresti. Iar noi, pacatosii, pe pamant, iti cinstim pomenirea ta si cu osardie te rugam: ajuta-ne sa deschidem poarta nadejdii catre Dumnezeu, ca sa-ti aducem aceste cantari:
Bucura-te, ca intru tine chipul lui Dumnezeu s-a implinit;
Bucura-te, cel ce ai fost randuit de-a dreapta lui Dumnezeu impreuna cu toti sfintii;
Bucura-te, cel ce te odihnesti in cer, ca un sfintit mucenic al lui Hristos;
Bucura-te, cel ce esti piatra cea scumpa a Bisericii, pastrata in vistieriile ceresti;
Bucura-te, trambita apostoleasca si alauta duhovniceasca;
Bucura-te, ca prin jertfirea vietii tale ai desavarsit pecetea chipului dumnezeiesc;
Bucura-te, ca te adapi pururea din izvorul vietii si al vesnicei lumini;
Bucura-te, floarea cea nevestejita din gradina Raiului;
Bucura-te, ca vezi de-a pururi fata lui Dumnezeu;
Bucura-te, cel ce, ca un prinos bogat, impodobesti camarile ceresti;
Bucura-te, mirul cel ceresc, care ne umpli pe noi de buna mireasma;
Bucura-te, izbavirea cea scumpa a sufletelor noastre;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Teodosie, Mucenice al lui Hristos!
Condacul 13: (acest condac se zice de trei ori)
O, mult patimitorule, Sfinte Mucenice al lui Hristos, Ierarhe Teodosie, trimis fiind de Dumnezeu la vreme de stramtorare sa fii pavaza Bisericii Moldovei, noi, cei impovarati cu multe si grele pacate, iti aducem din toata inima cuvenita cinstire, ca aceluia in care a prisosit darul Sfantului Duh. Aflandu-te acum slujitor la Altarul cel ceresc, te rugam, fii mijlocitorul nostru catre Atotputernicul Dumnezeu, Izvorul tuturor bunatatilor, ca prin harul Sau ocrotitor sa ne dea intelepciune, sanatate, pace si iertare de pacate, ca sa prisosim in credinta si in dragoste fata de El si catre aproapele, pentru a ajunge la limanul cel mult dorit al mantuirii si impreuna cu tine sa-I aducem neincetata lauda, zicand: Aliluia!
Apoi se zice iarasi Icosul 1 si Condacul 1.
Dupa aceea zicem aceasta rugaciune:
Rugaciune catre Sfantul Teodosie de la Brazi
Sfintite Ierarhe Teodosie, care - de cununa muceniceasca invrednicindu-te, prin taierea cinstitului tau cap de catre pagani, pe cand te aflai la Manastirea Brazi din Tinutul Vrancei -, acum, impreuna cu ingerii locuind, te bucuri de marirea cea gatita sfintilor, nu ne uita pe noi, pacatosii, cei ce, nadejde avand in puterea ta de mijlocitor catre Imparatul Hristos - ca unul ce stai inaintea tronului Sfintei Treimi -, tie, cu credinta, graim unele ca acestea: Bucura-te, ca la Manastirea Brazi ai stralucit prin mucenicie! Bucura-te, ca acel loc al muceniciei tale s-a facut cunoscut tuturor prin tine si, acolo, calugari si calugarite s-au nevoit cu nevointa cea bineplacuta lui Dumnezeu, pomenindu-te necontenit intre ctitori! Bucura-te, ca, pentru credinta cea adevarata si pentru apararea sfintelor odoare ale bisericii, spre a nu le lasa prada nelegiurii, ti-ai jertfit viata! Bucura-te, ca Dumnezeu a insuflat gand de evlavie ucenicilor tai, si Lavrentie episcopul ti-a pus piatra de marmura deasupra cinstitului tau mormant! Bucura-te, ca o caramida pusa sub patimitorul tau cap, cu numele Teodosie inscris pe ea, te-a facut cunoscut urmasilor de peste ani! Bucura-te, ca trupul tau, cazut sub ascutisul sabiei celei salbatice, s-a descoperit in vremurile cele mai de pe urma! Bucura-te, ca te-ai invrednicit de proslavire din partea lui Dumnezeu, Care a dat gandul cel bun ieroschimonahului Dimitrie spre a cauta in pamant, unde, sapand, a gasit piatra de marmura a mormantului tau si caramida cu inscrisul de pe ea, pe care era asezat capul tau cel desprins de trup, ca si intreg trupul tau! Bucura-te, ca, si prin moarte, s-a aratat intreaga ta smerenie, caci capul asezat, cu gura in jos, pe caramida, arata ca mereu ai avut fruntea plecata spre pamant, rugandu-te, cu caldura, ca si vamesul: "Dumnezeule, fii milostiv mie, pacatosului!" Bucura-te, ca prin randuiala dumnezeiasca s-a facut lucrarea de dezgropare a cinstitului tau trup, dupa mai bine de o suta cincizeci de ani si, cu sobor de preoti, in cantari duhovnicesti, a fost pus in paraclisul de taina din pestera Manastirii Brazi, unde se savarsea Sfanta Liturghie pana nu demult! Fericindu-te pe tine, mult nevoitorule si mult rabdatorule Mucenice Teodosie, ne cucerim si zicem: Roaga-te pentru noi, cei ce facem, cu dragoste, pomenirea ta si ne intarim duhovniceste de lucrarea ta in pamantul scumpei noastre Patrii si in ogorul Sfintei noastre Biserici Ortodoxe Romane. Bucura-te, Mucenice Teodosie! Amin