Titina Nica Tene-poet

Cãrarea

Doamne Te caut mereu
Undeva acolo-n cer
Si de n-am sã te gãsesc
Doamne Sfinte simt cã pier.
Cãci nimic nu are rost
In astã lume muritoare
Dacã nu putem umbla
Pe ingusta Ta cãrare.
Ne desprindem tot mai greu
De plãcerile desarte
Si ne temem tot mai mult
De pretinsa noastrã moarte.

De Paste

De Paste soarele e altfel,
are o altfel de lumina,
mama cu tata parca-s tineri
şi parca nu mai sant batrana.
Ma vad copil pe Dealul Mare
dintr-un satuc indepartat,
purtand rochiţa înflorata,
din sat de parca n-am plecat.
Ma joc cu fratii mei pe Beica,
raul ce curge-nvolburat,
ne salutam cu voie buna
zicand „ Hristos a Inviat”!
Ce fericita eram, Doamne,
şi ce departe sant acum!
Am mers asa de mult prin viata
ajuns-am capatul de drum?
Privesc la pomul inflorit
pe care canta o pasarica
nepoata vine langa mine
“Hristos a Inviat”,  bunica!