Stergarul

La cina cea de Paste, în camera de sus,
înconjurat de-apostoli, S-a asezat Iisus.
Se revarsa din sfesnic o galbena lumina
pe azimile calde, pe mielul... fara vina...
Era placut prilejul. Si toate pregatite.
Dar, vai, uitase gazda o sluga a trimite,
un rob sau o camila, ca, dup-a vremii lege,
cureaua de pe glezne pe rând sa le-o dezlege,
sa le aline talpa de colbul de pe drum.
Si-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,
se întrebau în cuget: Cum vor sedea la ruga?
Sau cine îsi va pune stergarul cel de sluga?
O, iata-i cum se-ncrunta, privind cu tulburare
când vasele cu apa, cand praful pe picioare.
Si Duhul îi întreaba, în fiecare zboara:
— N-ai vrea sa-ti pui tu, Petre, stergarul asta seara?
— Chiar eu?... Nu-mi sade bine. Eu doar sunt mai batran.
— Dar tu? Tu cel mai tanar? — Eu stau lânga Stapân...
— Dar tu? întreaba Duhul acuma pe Andrei.
— Chiar eu?... Sunt cel din urma la Domnul între ei?
— Dar tu ce tii doar punga? — Eu am facut de-ajuns.
Am cumparat merinde. Si mielul l-am strapuns...
— Tu, Toma, nu vrei oare sa fii tu cel ce spala?
— Sunt trist. Se lupta-n mine o umbra de-ndoiala...
— Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu? Dar tu...?
Si-n fiecare cuget raspunsul a fost: Nu.
Atunci, lasându-Si braul si haina-ntr-un ungher,
S-a ridicat Stapanul cel coborât din cer
Si-n infasurand stergarul, S-a aplecat usor
sa-si spele ucenicii, ca rob al tuturor.
De-atunci pe apa vremii, atâtia ani s-au dus.
Si-acum — a câta oara? — Se-aseaza iar Iisus
sa-ntrebe, tot prin Duhul, pe cei ce-L înconjoara:
— N-ai vrea sa-ti pui tu, Gheorghe, stergarul asta seara?...
Tu, sora Marioara? Tu, Radu? Tu, Mihai?...
Frumos va fi odata acolo sus în Rai!
Dar azi sunt mii de-amaruri. Necazul greu se curma.
Nu vrei, în lumea asta, sa fii tu cel din urma?
E bun un vas de cinste, dar trebuie si-un ciob!
Nu vrei sa fii tu, frate, al fratilor tai rob?

Sunt rani neîngrijite, sunt mucuri ce se sting,
batiste-n care lacrimi în taina se preling,
sunt vaduve bolnave, batrani fara putere,
sunt oameni singuratici, lipsiti de mangaiere,
sunt prunci ramasi acasa, cu-o mama în spital,
bolnavi care asteapta-un salvator semnal.
Se cere osteneala si jertfa uneori.
Si nopti de priveghere si iarasi munca-n zori.
Nu manui Cuvantul, cand harul nu ti-e dat,
cat matura si acul si rufa de spalat,
cat cratita, toporul si roata la fântâna.
ciocanu-n tabla casei si-n gard la vreo batrâna.
Sa stai de veghe noaptea la cate-un capatai,
sa-ntorci cu greu bolnavul, sa rabzi si sa mângâi;
sa-l scoti apoi la soare si sa-i alini amarul.
... Nu vrei cu Mine, frate, sa-ti înfasori stergarul?
— Chiar eu?... Nu sade bine. Eu doar sunt mai batrân.
— Chiar eu?... Eu sunt prea tânar. Eu stau lânga Stapan...
— Chiar eu?... Eu nu am vreme. Eu am facut de-ajuns.
— Chiar eu? — Chiar eu? Se-aude acelasi trist raspuns.
Si-atunci, lasând sa-I cada cununa Lui si haina,
iubirii fara margini traindu-si iarasi taina,
încet — a câta oara? — Se-apleaca iar Iisus
Si, plin de-atâtea gânduri, stergarul iar si-a pus.
Si-asa cum o mladita se-apleaca lânga trunchi,
Stapânul omenirii Se-apleaca în genunchi.
La jugul fara slava Iisus iar Se-njuga,
El, Împaratul Vietii, din nou e rob si sluga.
Veniti, leprosi ai lumii, murdari de-ai ei tarâna!
Iisus va spala iarasi cu propria Sa mâna!
Veniti, voi ce-n pacate nadejdea vi se frange!
Iisus va spala astazi cu propriul Sau sange!...
*
Voi, frati, goniti mandria, visarile si somnul!
Luati cu drag stergarul alaturea de Domnul!
Si nu uitati: pe cale, orice lucrare-i buna;
dar cine ia stergarul, acela ia cununa!

de Costache Ioanid