Ceasul al 11-lea - Ceasul pocaintei

Potrivit invataturii Sfintilor Parinti, crestinul trebuie sa traiasca in asa fel, incat sa implineasca numai voia lui Dumnezeu si sa se fereasca de pacate, ca si cum ar trai penultimul ceas, dinaintea marii Judecati. „Drept aceea, privegheati, ca nu stiti nici ziua, nici ceasul cand vine Fiul Omului”, spune Cuvantul lui Dumnezeu.
Intr-un fel sau altul si noi, cei de astazi, traim un astfel de ceas, anume ceasul socotelilor. Daca am intelege mesajul inaintasilor nostri am vedea ca suntem in ceasul al 11-lea, cand nu mai putem lasa pe maine intoarcerea noastra la Dumnezeu. Azi, daca auzi glasul Domnului, nu-ti impietri inima, ne spune Sf. Ap. Pavel, fiecaruia dintre noi. Iar Sf. Ap. Petru, ne sfatuieste: „Smeriti-va sub mana tare a lui Dumnezeu, ca sa va inalte la timpul cuvenit” ( 1 Petru 5, 6).
„Timpul cuvenit” este ceasul cand ni se va plati fiecaruia pentru tot binele sau raul facut. Ni se va cere socoteala despre felul cum am trait in lumea aceasta. Talharul de-a dreapta Mantuitorului s-a mantuit in ceasul al 12-lea, pentru ca lui atunci i s-a facut cunoscut Domnul Iisus. Pentru el atunci a fost ceasul pocaintei, dar pentru noi ceasul ultim este chiar acesta de acum. Acest ultim ceas nu-l putem sti niciunul dintre noi, el poate fi chiar cand, dragul meu cititor, citesti aceste randuri. Si cine va fi gasit priveghind va intra impreuna cu Mirele-Hristos, dar cine nu va fi gasit veghind va fi aruncat in intunericul cel mai dinafara, unde vor fi plansul si scrasnirea dintilor.
Parintele Cleopa avea o vorba pentru credinciosii care-l vizitau: „ Sa aveti mereu inaintea ochilor moartea, moartea si iar moartea!”.
A face asa inseamna a fi mereu pregatit pentru a da socoteala de faptele tale, inseamna a fi constient ca esti in ceasul al 11-lea, adica la un pas de moarte. Sa traim deci ca in timpul zilei, pentru ca venirea Domnului nostru sa ne afle veghind!
Sa invatam sa iubim

Noi ne-am nascut din dragoste si pentru dragoste. Pe pamant trebuie sa invatam sa iubim, caci in ceasul mortii vom avea de sustinut un examen de iubire. Daca aici, jos, vom dovedi un progres suficient, atunci vom avea de trait o vesnicie in Iubire. Pe cand, ori de cate ori ne iubim numai pe noi insine dintr-un egoism instinctiv, comitem o mare gresala impotriva propriului nostru scop, impotriva propriei noastre soarte.
De altfel, sunt doar doua iubiri : iubirea fata de noi insine si iubirea fata de ceilalti si in Dumnezeu. A trai inseamna sa alegi intre cele doua iubiri.“Nimeni nu poate sa slujeasca la doi domni, caci sau pe unul il va uri si pecelalalt il va iubi, sau de unul se va lipi si pe celalalt il va dispretui; nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui mamona. “; “Cine iubeste pe fratele sau ramane in lumina si sminteala nu este in el. Iar cel ce uraste pe fratele sau este in intuneric si umbla in intuneric si nu stie incotro se duce, pentru ca intunericul a orbit ochii lui.” (Matei 6, 24 si 1 Ioan 2, 10 – 11)
Iata cum vede aceasta iubire Cuviosul Paisie Aghioritul, in cartea "Patimi si virtuti", Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2007:
"..In persoana fratelui nostru Il vedem pe Hristos. Caci tot ce facem ca sa-l odihnim pe fratele nostru este ca si cum o facem pentru Insusi Hristos. "Intrucat ati facut unuia dintre acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut" (Matei 25, 40).
Intr-o zi a venit la Coliba un copil indracit impreuna cu tatal sau. In acel moment a venit si un cunoscut de-al meu, iar eu l-am luat pe tatal copilului deoparte ca sa-i spun cateva lucruri, caci din cauza lui se indracise copilul. Bietul de el era intr-o stare jalnica. Ditamai flacaul si-i curgeau mucii… Cand cunoscutul meu l-a vazut, s-a apropiat de el, si-a scos batista, i-a sters nasul si a bagat-o iarasi in buzunar. Si-a scos apoi crucea de aur de la gat si a pus-o la gatul copilului. Dar nu lucrul acesta era atat de important, cat sa fi vazut cu cata dragoste, cu cata afectiune a sters nasul copilului - de-ati fi vazut in ce hal era! Am ramas impresionat. L-a durut pentru el ca pentru un frate. Daca nu-l simtea ca pe un frate, ar fi facut aceasta? Daca il iubesti pe celalalt ca pe un frate, ii stergi nasul cu propria batista si o pui iarasi in buzunar! Dar daca nu-l simti ca pe un frate, este ca un corp strain: putin sa te atinga, imediat sari in sus; putin scuipat sa cada pe tine, te duci repede sa te speli. De vreme ce Bunul Dumnezeu ne-a dat daruri din belsug si n-a ingaduit sa vina vreo nenorocire peste noi, trebuie sa ne doara pentru aproapele nostru care se chinuieste....Omul duhovnicesc este tot o durere. Se topeste de durere pentru ceilalti, se roaga, mangaie. Si, luand asupra lui durerea celorlalti, este intotdeauna bucuros, caci Hristos ii ia durerea si ii daruieste mangaiere duhovniceasca..."
Dragostea lui Hristos Domnul sta dincolo de cunoastere si se revarsa cu imbelsugare asupra celor ce o cer. Daca o vom cere cu credinta, o vom primi. Daca vom sti sa o pastram, o vom avea si ne vom bucura de ea.
Dragostea e o bucatica din raiul ce s-a coborat pe pamint, este dovada de netagaduit ca Imparatia lui Dumnezeu este in mijlocul nostru. Acelas lucru il spune si arhim.Teofil Paraian, de la Manastirea Brancoveanu, Sambata de Sus – judetul Brasov:
" Cand iubesti pe cineva, adaugi ceea ce-i lipseste si inlaturi ceea ce e rau adaugat la fiinta lui. A iubi pe cineva ca pe tine insuti inseamna nu numai a-l sprijini, a-i da ceva, ci insemna si a cauta promovarea lui, a cauta inaintarea lui, a cauta odihna lui; sa fie odihnit prin existenta ta. In jurul tau sa poti sa-i fericesti pe toti. Iubesti atunci cand primesti pe cineva in suflet, cand ti-l impropriezi, cand ii faci loc in inima ta. Aceasta inseamna sa-l iubesti. Cata vreme il tii in afara de tine, cata vreme il tii departe de tine, cata vreme il respingi sau il impingi, cata vreme il marginalizezi, cata vreme il ocolesti, nu-l iubesti. Cand il iubesti, il primesti, il faci al tau. Face parte din lumea ta de gand, face parte din inima ta, intra in cuprinsul fiintei tale, intra in componenta ta, face parte din tine insuti. Atunci il iubesti. "
Iubirea nu are masura, nu are sfarsit, pentru ca este intreaga de la Dumnezeu Cel desavarsit, Cel fara de sfarsit, Cel negrait, Cel care ( Tatal, Fiul si Duhul Sfant) este iubire ( 1 Ioan 4, 8 ) Si aceasta iubire creste in noi si se inmulteste si sporeste prin credinta, prin rugaciune, prin post, prin smerenie, prin rabdare si prin celelalte sfinte virtuti evanghelice. Si nu e numai aceasta. Cu ajutorul acestor sfinte virtuti, se si verifica iubirea in cresterea si in progresul ei.
Inchei o istorioara deosebita si cu un minunat cuvant al arhim. N. Steihardt, din cartea ”Jurnalul fericirii”, pag. 129 : Se spune ca odata un copil a mers undeva departe de casa, fara sa aiba binecuvantarea parintilor lui. In aceasta calatorie fost victima unui accident, in care si-a pierdut ambele picioare. Cand parintii au venit si l-au vazut asa, el le-a spus: "Ma veti ierta pentru neascultarea mea?" Parintii alergand spre el, l-au imbratisat si i-au spus: "Desigur, deja te-am iertat." Plin de bucurei copilul a exclamat: "Atunci pot sa traiesc fara picioare!"
Morala acestei istorioare?
Nu putem trai fara iertare
Si acum din ”Jurnalul fericirii”:
"La diavolul - contabil nu incape nici stersatura cea mai mica, Hristos dintr-o data, sterge un intreg registru de pacate. Hristos, boier, iarta totul. A sti sa ierti, a sti sa daruiesti, a sti sa uiti. Hristos nu numai ca iarta, dar si uita. Odata iertat nu mai esti sluga pacatului si fiu de roaba, esti liber si prieten al Domnului. Si cum i se adreseaza Acesta lui Iuda, pe care il stie doar cine e si de ce a venit? Prietene, ii spune. Acest “prietene” mi se pare mai cutremurator chiar decat interzicerea folosirii sabiei si decat vindecarea urechii lui Malhus. Exprima ceea ce la noi, oamenii, se numeste inaltul rafinament al stapanirii de sine in prezenta primejdiei, virtute suprema ceruta samuraiului. Poate ca vorbe pasnice ( nu scoateti sabia) si fapte milostivnice (tamaduirea ranii) sa le fi putut grai si face si un sfant. Dar “prietene” implica o maretie si o liniste care, numai venind din partea divinitatii, nu dau impresia de irealitate. "

Doamne Duhule Sfinte, lumineaza-ne pe fiecare sa intelegem cat de important este sa ramanem ascultatori si implinitori ai Cuvantului lui Dumnezeu. Ajuta-ne pe fiecare dintre noi sa devenim model de ascultare, de dragoste neconditionata, altruista si nemarginita! Ajuta-ne sa alungam suspiciunile noastre, ca noi sa vedem intentiile bune in aceia pe care ii intalnim. Ajuta-ne sa biruim mandria noastra, pentru a putea sa ne iubim aproapele ca pe noi insine. Da-ne iubirea, cel mai dulce dar dintre toate, ce nu cunoaste dusman. Da-ne in inimi iubirea curata, pentru ca noi sa ii putem iubi pe ceilalti dupa cum ne-ai iubit Tu.