Am invatat ...

Am invatat sa zambesc. Uneori un simplu zambet te face sa te simti puternic
Am mai invatat ca atunci cand iubesti inveti sa ierti si-atunci cand ierti nimic nu pierzi.
Am invatat, calauzit de cuvantul Sf. Ap. Pavel :" Incolo, fratii mei, tot ce este adevarat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice fapta buna, si orice lauda, aceea sa va insufleteasca." (Filipeni 4:8 ), sa ma concentrez doar asupra a ceea ce pot face, nu asupra a ceea ce as fi putut sau ce ar fi trebuit sa fac.
Am invatat, ca daca iubim sincer si dezinteresat, orice poveste de iubire are un final fericit...
Am invatat ca numai in lumina dragostei dintai putem iubi cu adevarat.
In seara de colinda, am invatat cat adevar este in faptul ca, nu-i putem face pe altii fericiti, daca noi insine nu suntem fericiti.
Am invatat sa-mi fac timp pentru Dumnezeu, pentru sufletul meu si pentru cel al semenilor mei.
Am invatat ca pentru o viata linistita, lipsita de grijile lumesti trebuie sa-mi simplific viata de zi cu zi. Am invatat aceasta citindu-l pe Cuv. Paisie Aghioritul, in cartea “Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan“
Am invatat de la Parintele Paisie de la Sihla, sa nu cred tot ce aud; sa nu faci tot ce pot; sa nu spun tot ce stiu si sa nu dau tot ce am. Pentru ca e "vai de acel om caruia ii va prisosi mai mult lauda decat viata si faptele."
Am invatat ca iubirea de Dumnezeu si iubirea de aproa¬pele, merg mana in mana. Sentimentele mele fata de aproapele oglindesc, pur si simplu, sen¬timentele mele fata de Dumnezeu.
Am invatat ca uneori rautatea semenilor nostri face ca noi sa ne mobilizam mai mult, gasind in noi puteri neobisnuite, realizand astfel ceea ce nu am fi crezut nicodata ca putem face.
Puterile aceste neobisnuite au izvorul in dragostea noastra fata de Dumnezeu si fata de frati.
Am invatat ca sunt stari si probleme care trebuiesc aduse doar inaintea Domnului sau doar inaintea celor mai apropiati si atunci cu mare grija. Oricat de slabi am fi, in fata celor mai slabi ca noi, nu trebuie sa ne aratam slabiciunile. Trebuie sa ne luptam pentru a ne ajuta semeni, trebuie sa punem umarul mai des sub crucea semenilor nostri stiind ca Domnul Iisus este primul care vine in ajutorul nostru.
Am invatat, uitandu-ma la fiul meu si amintindu-mi de o intamplare de acum 10 ani, ca atunci cand el mi-a strans cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul meu cel mic, m-a acaparat pentru totdeauna....acelas lucru se intampla si cu Dumnezeu...
Am invatat..viata m-a invatat ca una e sa plangi, alta este sa te plangi...ca uneori plansul te elibereaza ,alteori el iti alina dorul pe care-l porti, iar in cele mai multe cazuri simti nevoia de a plange doar pentru ca-ti simti sufletul incarcat.
Sa nu ai sentimente si resentimente fata de cel ce plange langa tine inseamna sa fi de piatra....In fata ochilor care plang, ar trebui fiecare dintre noi sa realizam cat de mult ne asemanam noi oamenii si cat de multe lucruri avem in comun. Numai cel care face asa va dovedii ca stie si poate iubii. Si aceasta pentru ca el va pune intodeauna pe primul loc asemanarile dintre semenii (fratii) sai si nu pe diferente.
Cu cel ce plange, plangi...cu cel ce se bucura, bucura-te...