Un dialog neterminat

Intr-un dialog amical, cineva mi-a spus:
- " Esti un visator incurabil, nu pricepi nimic din ce se petrece pe lume, traiesti intr-un vis, deschide ochii!"
- "I-am deschis de mult" i-am spus "Sunt fericit ca sunt asa cum spui tu, pentru ca visul meu ma obliga sa nu judec pe aproapele meu. In schimb, tu nu visezi la nimic?"
- "Ba da" mi-a raspuns el "visez sa-mi construiesc o casa".
- "Unde?" l-am intrebat eu
- "Aici la Simeria" a raspuns el
- "Aaaa" am spus eu zambind "credeam ca sus in cer!"
- "Ti-am spus eu ca esti incurabil!" spuse amicul meu si pleca.

Da, recunosc, imi place sa visez, sunt un visator, imi place sa cred in puterea iubirii, a sinceritatii, desi sunt ranit adeseori de lipsa lor, din cei pe care mi-i credeam aproape, am o gramada de vise, multe dintre ele sunt constient ca vor ramane doar vise... Dar, sunt inconjurat de pace, de o pace pe care nu o pot descrie in cuvinte, atunci cand visez, adica am nadejdea, nadajduiesc, ca intr-o zi ceva minunat o sa se intample, ceva care sa-mi dea aripi, sa zbor spre marele albastru si sa ma intorc apoi imprastiind iubire...
Pot spune ca sunt un visator, dar oare cine nu viseaza?
In fond si la urma urmelor visele sunt un fel de candela a nadejdilor noastre in ziua de maine... cu totii dorim ceva frumos, mai alfel, ca ziua de ieri. Visele... ne scapa uneori de grijile de zi cu zi...
Ne dorim cu totii ca visele sa devina realizabile, ...si totusi, uneori e mai bine sa ramana vise...uneori...ca e frumos sa visezi.. visul nu-l poate rani nimeni...
Un vis frumos e ca si soarele ce ne lumineaza diminetile...
Amicul meu, se pierdu in zare, tare as fi vrut sa-mi auda aceste ganduri. Dar nu-i tarziu nicodata, cine stie, poate chiar acum le citeste.