Calauza Ortodoxa

      În urmă cu câțiva ani, în biserica noastră, la Sfânta Liturghie erau prezenți ca de obicei mai mulți copilași, ce așteptau cu bucurie și nerăbdare momentul Împărtășirii.
Cel mai micuț dintre ei, Robert, ajuns la vârsta venerabilă de un anișor statea cuminte în brațele mamei sale luând aminte la ce se întâmpla în jurul lui.
Nu era prima dată când venea la biserică și știa foarte bine că părintele la un moment dat îi va da să guste din ceva foarte foarte bun. Dar oare mai era mult până atunci?
Sosise momentul heruvicului, așa că după obicei, rostind psalmul 50 am ieșit din Sfântul Altar, pentru a duce tămâie ” întru miros de bună mireasmă duhovnicească”. 
Micuțul nemaiputând răbda, cu mâinile întinse către mine a început să strige cât putea el de tare: Papa! Papa! Papa! Probabil era singurul cuvânt pe care îl mai știa pe lângă ”mama” și ”tata”. Am rămas blocat. Îmi venea să zâmbesc dar să și lăcrimez. 
Mă bucuram pentru că un copil de un an, mărturisea deschis în fața tuturor că el iubește și dorește Sfânta Împărtășanie. Minunat! Dar m-am și întristat, gândindu-mă că mulți sunt aceia care rămân reci și indiferenți la chemarea: ”Cu frică de Dumnezeu cu credință și cu dragoste să vă apropiață!”. Nu era și cazul acestui prunc. 
Mă întreb câți au înțeles și câți au pus în inima lor ceea ce au văzut și ceea ce au auzit, de la micuțul Robert.
A fost cea mai frumoasă predică-mărturisire despre Sfânta Euharistie, din câte am auzit sau citit în viața mea.

”Din gura pruncilor şi a celor ce sug ai săvârşit laudă” (Ps. 8,2)

Cu dragoste, Părintele Ciprian!