Calauza Ortodoxa

Pentru că stresul lovește fără milă în mine și în toți cei din jurul meu, m-am gandit că de această dată să nu întorc obrazul și să lovesc și eu dându-i o palmă creștinească ,sănătoasă și bine meritată. 
Potrivit DEX-ului stresul se definește ca fiind: ”un efect nefavorabil produs asupra organismului uman de un factor de mediu”. 
Eu l-aș defini altfel: Stresul este o stare apăsătoare, ce se cuibărește în suflet cu multă nerușinare, alimentându-se mereu și mereu din problemele, încercările și durerile vieții de zi cu zi.
Căutând o soluție la această problemă, sărmanul om încearcă tot felul de metode.Unii iau calmante, alții își iau concediu, alții se refugiază în băutură, droguri ... dar surpriză! Când toate acestea își pierd efectul, ”amicul nostru” își face din nou apariția. Toate aceste soluții oferă rezultate numai pe moment și nu sunt deloc eficiente. E ca si cum iei un anelgezic foarte puternic pentru o durere cumplită de măsea; pe moment te simti binișor, dar caria e tot acolo și măine te va durea mult mai tare.
Stresul e ca o buruiană, impodobită cu spini ascuțiți și înzestrată cu rădăcini puternice. Dacă vrei să scapi de ea, nu te poți mulțumi numai să-i tunzi câte o frunzuluță, de parcă ar fi vreo plantă ornamentălă ținută în ghiveci, acasă în pervaz, la căldură și lumină.
Nu așa frate, trebuie să te apuci să sapi, să cauți rădăcina și să o scoți cu totul din ogorul inimii tale și să o arunci departe. Mulți dintre noi nu se descurcă la această operațiune, nu știu unde și nici cum să sape ca să-i găsească rădăcina și atunci trebuie să mergem la cineva care se pricepe la acest lucru: la duhovnic! El cunoaște atăt de bine ogorul sufletului tău, pentru că el este cel ce l-a semănat cu sămânța Cuvântului lui Dumnezeu și l-a udat cu Învățătura Bisericii Dreptmăritoare. 
Cei mai mulți se streasează pentru că se văd neputincioși în fața diverselor probleme din viața lor. Marea greșală aceasta este: Își pun nădejdea în ei înșiși! Cu alte cuvinte sunt egocentrici, ei se consideră miezul, iar toți ceilalți se raportează la ei, inclusiv Dumnezeu. Dar dacă L-am pune pe Dumnezeu în centru, în inima noastră, atunci am deveni Hristocentrici și nu am mai fi numai noi cu noi înșine, ci am fi noi cu Dumnezeu. 
E, cum par problemele când le înfrunți singur și cum par probleme când le înfrunți cu Cineva, cu Dumnezeu, în care îți pui nădejdea. 
Stresul este neam bun cu mândria. Atunci când nu vedem nici o ieșire dintr-o situație grea, suntem terminați. Știți de ce? Pentru că nu ne place sa pierdem! De ce nu ne place să pierdem? Pentru că suntem mândri! Dar uneori în viață mai și pierdem și dacă suntem smeriți vom trece mult mai ușor de aceste momente, iar dacă suntem scufundați în prapastia mândriei, stresul produs de eșec, duce la pierzare, ducându-l pe om până în pragul sinuciderii și dincolo de acesta, iar de acolo nu mai e nici o întoarcere.
În concluzie, oamenii stresați sunt oamenii care nu își pun toată nadejdea în Dumnezeu, pentru că de atâta mândrie nu mai e, sau e prea puțin loc și pentru Dumnezeu în inima lor; și totuși inima noastră e atat de mare!
Cu dragoste Părintele Ciprian!