Darul cel mai de pret
Acum, cand ziua isi absoarbe ultimii ei stropi si lumina se retrage lasand loc astrului noptii, acum cand ceasul pare mai grabit ca oricand, acum... Doamne, vin la Tine, dupa atata timp de tacere. Si o zi este mult daca nu e adusa inaintea Ta, si un ceas este greu daca nu e petrecut in prezenta Ta.
- O, Doamne, esti aici! Nici nu am apucat sa te chem, caci ai si aparut. Te vad inconjurat de atatea daruri. Pentru mine sunt, oare?
Imi faci semn cu mana ca "Da". Inima imi tresare, caci am vazut semnul mantuirii mele in palma Ta. Mi-ai zambit si mi-ai spus sa-mi aleg cu foarte multa grija, un dar. Dar toate darurile care sunt pe langa Tine sunt asa de imbietoare, incat am hotarat sa le iau pe toate.
- O, nu, nu le poti duce pe toate - mi-ai raspuns Tu.
- Pot Doamne, eu pot sa duc totul!
- Preabine copile, imi spui Tu, lasand trist capul in jos, iale pe toate, daca asa vrei...
Oare de ce Te-ai intristat? Dar nu am timp sa ma gandesc, ma grabesc sa imi iau darurile si ma zoresc sa le cuprind pe toate. Singura, le pun unul cate unul, pe spate si in brate, ... de-abia mai pot zari drumul.
Merg un pas, doi; insa darurile Prietenului meu sunt asa de grele. Ce-ar fi daca as mai lasa unul? Din neatentie, imi cazura mai multe, insa bucuria este ca acum pot zari drumul in departare. Trebuie sa ajung la acel drum, dar, vai cat de ingust este... nu pot pasi pe el incarcata cu aceste daruri.
Si uite-asa, un dar lasat aici, altul mai incolo, m-am trezit la capt de calatorie, singura, fara daruri, iar in drumul meu, statea El.
- Ei, copile, ce faci? Singur esti? Fara daruri?
- Doamne, au fost grele, nu le-am putut duce! Dar, Tu, unde ai fost? De ce nu m-ai ajutat? M-ai ascultat, apoi ai adaugat:
- Adu-ti aminte ca ti-am spus sa ai grija ce daruri alegi, desii ai spus ca tu poti singura duce. Nu te puteam convinge mai deslusit decat lasandu-te sa iti dai singura seama.
- Dar Doamne, ai spus sa imi aleg orice dar doresc, insa toate erau grele, pana si cel mai mic pe care il oprisem la sfarsit era dureros de greu. Deci, nu puteam duce niciunul, singura!
- Ai fi putut, copile, dar te-ai grabit. Ai fi putut sa ma alegi pe Mine. Eu eram singurul dar care iti lipsea. Celelalte iti erau dureros de grele, dar Eu as fi fost fericit de usor.
- O Doamne, mi-ai incercat dragostea si ai vazut cat e de slaba! Puteam sa am Totul, alegandu-te pe Tine, dar iata, ca nu am nimic.
Ma uit spre cer sa te aflu, insa nu te zaresc.
.............................................................................
Intr-un tarziu al sufletului meu, apari.
- Nu, nu-mi sterge lacrimile, nu merit, Prietene Statornic, iarta-ma! Dar, Doamne, cum imi poti zambi? Nu merit nici o farama din raza ta de zambet.
- Zambesc, pentru ca ai biruit prin Mine! Zambesc pentru ca esti copilul Meu! Zambesc pentru ca indiferent ce vei face, nu uita: Eu, Domnul Tau, te iubesc nespus!
Lacrimile mele au izvorat intr-un plans de margaritar, margaritar ce i-a incununat picioarele Domnului Meu. La plecare mi-a spus:
- Iti las pacea Mea, nu ti-o dau cum o da lumea, ci ti-o pecetluiesc in suflet de la Dumnezeu. Iar zambetul Meu - sa-ti fie darul stralucitor, ca M-ai primit.
- Stapane, pot duce aceste daruri?
- Vei putea, caci Eu voi fi cu tine, nu te teme de nimic, caci Eu te izbavesc, te chem pe nume: esti al Meu!
Iar in sufletul meu, glasul Sau, soptea: "Cerul si pamantul vor trece, dar cuvintele Mele, nu vor trece"!