Cuvioasa Apolinaria fecioara
Murind Arcadie, imparatul grecilor (395-408), iar Teodosie, fiul lui, fiind de opt ani, si deci nedestoinic pentru ocirmuirea imparatiei, Honoriu, imparatul Romei (395-423), fratele lui Arcadie, a incredintat invatatura tinarului imparat, precum si ocirmuirea a toata imparatia greceasca unui nobil dintre cei de frunte, anume Antemie, barbat intelept si drept-credincios.
Acesta, pina la venirea in virsta a lui Teodosie, era socotit de toti imparat, pentru aceea si Sfintul Simeon Metafrast, incepind a descrie viata aceasta, zice: "Imparatind drept-credinciosul imparat Antemie". Acest Antemie avea doua fiice: una din ele, mai mica, avea duh necurat inca din scutece, iar cea mai mare, din tinerete se indeletnicea cu rugaciuni pe la sfintele biserici; iar numele ei era Apolinaria. Venind in virsta cea desavirsita, parintii ei voiau s-o insoteasca cu barbat, dar ea se lepada, zicindu-le: "Voiesc sa merg la manastire, sa ascult dumnezeiestile Scripturi si sa invat rinduiala monahala". Parintii ei ii ziceau: "Noi voim sa te casatorim". Iar ea le raspundea: "Nu voi sa am barbat, ci nadajduiesc ca pe mine ma va pazi Dumnezeu curata intru frica Sa, precum a pazit neprihanite pe sfintele Sale fecioare".
Deci, se parea parintilor un lucru nou si minunat ca in anii tineretelor ei graia unele ca acestea, fiind cuprinsa de o asemenea dumnezeiasca dorire. Apoi Apolinaria a rugat pe parintii ei sa-i aduca o monahie care s-o poata invata Psaltirea si citirea sfintelor Scripturi.
Imparatul Antemie se mihnea mult de dorirea ei, pentru ca voia s-o insoteasca cu barbat. Vazind ca fecioara a ramas neschimbata in hotarirea sa si nu voia sa primeasca darurile ce-i aduceau tinerii cei de neam mare, care doreau s-o ia de sotie, parintii au zis: "Ce voiesti, fiica?" Iar ea a raspuns: "Ma rog voua ca sa ma dati lui Dumnezeu, ca veti lua rasplata pentru a mea feciorie". Deci, vazind gindul ei neschimbat, tare si iubitor de Dumnezeu, a zis: "Voia Domnului sa fie". I-au adus, deci, o monahie iscusita, care a invatat-o a citi dumnezeiestile carti.
Dupa aceasta, a zis catre parinti: "Rogu-ma voua, sa ma lasati ca sa vad Sfintele Locuri de la Ierusalim, sa ma rog acolo si sa ma inchin cinstitei Cruci si Sfintei Invieri a lui Hristos". Dar ei n-au vrut s-o lase, de vreme ce pe dinsa singura o aveau mingiiere in casa lor. Apoi o iubeau mai mult decit pe sora ei cea chinuita de duhul necurat. Insa, dupa ce i-a rugat multa vreme, ei s-au invoit s-o lase.
Deci, i-au dat slugi si slujnice multe, aur si argint destul si i-au zis: "Primeste, fiica, acestea si sa mergi sa-ti implinesti fagaduinta ta, pentru ca Dumnezeu voieste sa-I slujesti Lui ca roaba". Apoi, suind-o intr-o corabie, au sarutat-o si i-au zis: "Pomeneste-ne si pe noi, fiica, la Sfintele Locuri". Ea le-a raspuns: "Precum voi impliniti dorinta inimii mele, asa sa implineasca si Dumnezeu cererea voastra, iar in ziua rautatii sa va izbaveasca". Astfel, despartindu-se de parinti, a plecat cu corabia.
Ajungind la Ascalon, a ramas citeva zile, din pricina furtunii de pe mare si a inconjurat toate bisericile si manastirile de acolo, rugindu-se Domnului si dindu-le ajutoare. Apoi, aflind impreuna calatori, a mers in Sfinta Cetate a Ierusalimului si s-a inchinat Invierii Domnului si cinstitei Cruci, facind rugaciune cu dinadinsul pentru parintii sai. Dupa aceea mergea in toate zilele la manastirile de fecioare, dind acolo multa milostenie; apoi a inceput a libera slugile si slujnicele cele de prisos, milostivindu-se spre dinsele si incredintindu-se in rugaciunile acestora.
Dupa citeva zile, implinindu-si rugaciunile la Sfintele Locuri si fiind la Iordan, ea a zis catre cei ce erau cu dinsa: "Fratii mei, voiesc sa va liberez si pe voi; dar sa mergem mai intii in Alexandria, sa ne inchinam Sfintului Mina". Ei au raspuns: "Fie precum voiesti, stapina".
Deci, cind s-a apropiat de Alexandria, antipatul s-a instiintat de venirea ei si a trimis oameni cinstiti ca s-o intimpine si sa se inchine ei ca unei fiice imparatesti; iar ei, neplacindu-i cinstea ce i se facea, a venit noaptea in cetate si intrind singura in casa antipatului, i s-a inchinat lui si femeii lui. Iar antipatul cu femeia sa au cazut la picioarele ei, zicindu-i: "De ce ai facut asa, stapina? Noi am trimis la tine ca sa ne inchinam tie, iar tu, fiind stapina noastra, ai venit la noi plecindu-te". Fericita Apolinaria a zis catre dinsii: "Voiti sa-mi faceti un lucru placut?" Ei au raspuns: "Da, stapina". Sfinta zise catre dinsii: "Lasati-ma, nu ma suparati cu cinstea, pentru ca vreau sa ma duc sa ma inchin Sfintului Mucenic Mina".
Deci, cinstind-o cum se cadea, au liberat-o cu daruri. Fericita a impartit acele daruri la saraci, insa a zabovit in Alexandria, inconjurind bisericile si manastirile. Apoi a aflat in casa in care gazduia o batrina, pe care miluind-o cu daruri, a rugat-o sa-i cumpere in taina o mantie, paraman, camilafca, briu de curea, si toata imbracamintea barbateasca a rinduielii monahicesti. Batrina, cumparindu-le si aducindu-le fericitei, a zis: "Dumnezeu sa-ti ajute, maica mea".
Apolinaria, luind acele haine, le-a ascuns, ca sa nu stie despre ele cei ce erau cu dinsa; apoi a liberat pe celelalte slugi si slujnice, oprindu-si numai o sluga batrina si un eunuc. Dupa aceea, suindu-se in corabie, a mers la Lemmos; iar de acolo, luind patru dobitoace, s-a dus la manastirea Sfintului Mucenic Mina, caruia inchinindu-se si implinindu-si rugaciunea, a mers la schit ca sa se inchine sfintilor parinti care erau acolo.
Era seara cind a pornit in cale si a poruncit eunucului sa stea inapoia carutei; iar sluga cealalta fiind inainte, cirmuia dobitoacele; insa fericita sezind inauntru acoperamintului, si avind cu sine imbracamintea monahala, se ruga in sine, cerind ajutor de la Dumnezeu, pentru scopul sau. Caruta a ajuns intr-o vale mlastinoasa, ce avea linga dinsa un izvor, care mai pe urma s-a numit "izvorul Apolinariei". Fericita Apolinaria, ridicind acoperamintul carutei si vazind pe amindoua slugile dormind, pe eunuc si pe vizitiu, s-a dezbracat de hainele mirenesti si s-a imbracat cu hainele monahicesti, cele barbatesti, si a zis catre Dumnezeu: "Cel ce mi-ai dat inceputul acestui chip, invredniceste-ma sa-l port pina la sfirsit, dupa voia Ta cea sfinta, Doamne". Apoi, insemnindu-se cu semnul Sfintei Cruci, s-a pogorit incet din caruta, pe cind dormeau slugile amindoua si intrind in lunca, s-a ascuns, pina ce s-a dus caruta mai departe; si astfel s-a salasluit sfinta in pustiul acela, vietuind singura cu Dumnezeu, pe care L-a iubit. Dumnezeu, vazindu-i dragostea cea osirdnica, o acoperea cu mina Sa, ajutindu-i asupra nevazutilor luptatori si dindu-i trupeasca hrana din pomii finicului.
Cei din caruta aceea, din care sfinta s-a pogorit in taina, adica eunucul si batrinul, dupa ce au mers mai departe, s-au desteptat tocmai cind se lumina de ziua. Vazind caruta desarta, s-au inspaimintat foarte, pentru ca vedeau numai hainele stapinei, iar pe dinsa nu. Se mirau, nestiind unde s-a dat jos, unde s-a dus si pentru ce si inca dezbracindu-se de toate hainele. Cautind-o mult si strigind-o cu mare glas, dupa ce n-au putut s-o gaseasca, nu se pricepeau ce sa faca, decit numai sa se intoarca inapoi. Astfel, intorcindu-se in Alexandria, au spus toate antipatului. El, minunindu-se de lucrul ce i s-a spus, indata a anuntat prin scrisoare pe imparatul Antemie, tatal Apolinariei, despre toate, cu de-amanuntul, iar hainele fiicei lui, care ramasesera in caruta, le-a trimis cu eunucul si batrinul.
Imparatul, citind scrisoarea nobilului, a plins foarte mult; iar mai ales, privind spre hainele iubitei lor fiice, amindoi, tatal si mama, se tinguiau cu nemingiiere, si impreuna cu dinsii plingeau toti boierii. Dupa aceea, Antemie multumind lui Dumnezeu, a zis: "Dumnezeule, Tu ai ales-o, intareste-o cu puterea Ta". Plingind toti iarasi, unii boieri mingiiau pe imparatul, zicindu-i: "Apolinaria s-a facut adevarata fimica a bunului Tata, ea acum este adevarata ramura a Imparatului Cel dreptcredincios". Acestea si mai multe graind, s-a potolit putin tinguirea lui amara. Toti se rugau lui Dumnezeu pentru dinsa, ca s-o intareasca la o viata ca aceea, caci au inteles ca la o viata aspra s-a dus in pustie, dupa cum era si adevarat.
Deci, aceasta sfinta fecioara a petrecut citiva ani in acel loc, unde s-a coborit din caruta, salasluindu-se in pustietatea din lunca, din care ieseau multime de tintari cumpliti, ca un nor. Acolo se lupta cu diavolul si cu trupul sau, care la inceput era molatec, fiind crescuta in casele imparatesti; iar mai pe urma se slabise de osteneli, de posturi si de privegheri. Era dogorita de zaduful zilei si chinuita in tot felul de neincetatele muscaturi ale tintarilor. Cind a voit Domnul ca ea sa fie rinduita in ceata Sfintilor Parinti celor din pustie si sa fie stiuta de oameni, spre folosul multora, a facut-o sa plece din locul acela; caci ingerul Domnului aratindu-i-se in vis, i-a poruncit sa mearga in schit si Dorotei sa se numeasca. Deci, a iesit in astfel de chip, ca nimeni nu putea sa cunoasca ce fel de trup este, barbatesc sau femeiesc.
Umblind ea prin pustie, intr-o dimineata a intimpinat-o Sfintul Macarie, si i-a zis ei: "Binecuvinteaza, parinte". Iar ea inca cerea binecuvintare de la dinsul, si binecuvintindu-se unul pe altul, au mers la schit. A intrebat sfinta pe staretul acela: "Parinte, cine esti tu?" El i-a raspuns: "Eu sint Macarie". Apoi ea a zis: "Sa faci dragoste, parinte, ca sa ma lasi sa locuiesc intre fratii tai". Indata staretul a dus-o in schit, i-a dat chilie, nestiind ca este femeie, ci socotind ca este un famen. Pentru ca Dumnezeu nu i-a aratat lui acea taina, pentru cel mai mare folos ce avea sa fie mai pe urma la toti si pentru slava Sfintului Sau nume.
Apoi a intrebat-o cum o cheama, iar ea a raspuns: "Dorotei imi este numele si, auzind despre Sfintii Parinti care petrec aici, am venit sa ma fac partas al vietii lor, de ma voi afla vrednic". Staretul iarasi a intrebat-o: "Ce fel de mestesug ai, frate?" Dorotei raspunse: "Ce-mi vei porunci, parinte, aceea voi lucra". Deci i-a aratat ei sa lucreze la impletituri din rogojini. Acea sfinta fecioara traia acolo, avind chilie in mijlocul barbatilor, ca un barbat si ca unul din parintii schitului, aparind-o Dumnezeu ca sa nu i se afle firea; apoi se silea sa fie neincetat ziua si noaptea la rugaciune si la lucrul rogojinilor.
Dupa o vreme a inceput a fi slavita de parinti pentru asprimea vietii sale cu care intrecea pe altii. Ba, ceva mai mult, i se daduse de la Dumnezeu darul de a tamadui neputintele, incit numele lui Dorotei era in gurile tuturor. Pentru ca toti il iubeau pe acest parut Dorotei si ca pe un mare parinte il cinsteau. Trecind vreme indelungata, diavolul care se afla in fiica cea mai mica a imparatului Antemie, sora Apolinariei, a inceput mai grozav a o chinui si a striga: "De nu ma veti duce in pustie, nu voi iesi dintr-insa". Dar aceasta cu viclesug a mestesugit-o diavolul, ca sa dea pe fata pe Apolinaria, care locuia in mijlocul barbatilor si s-o izgoneasca din schit. Dar Dumnezeu nu-l lasa ca sa zica ceva de Apolinaria. Deci, chinuia diavolul mereu pe fecioara ca sa fie dusa in pustie.
Atunci boierii au sfatuit pe imparat ca s-o trimita la sfintii parinti din schit, ca sa se roage pentru dinsa. Astfel a facut tatal ei, adica pe fiica sa cea indracita a trimis-o cu multime de slugi la parintii pustnici. Venind ei in schit, a iesit intru intimpinarea lor Sfintul Macarie si i-a intrebat: "Pentru ce ati venit aici, fiilor?" Iar ei zisera: "Dreptcredinciosul nostru imparat Antemie a trimis pe fiica sa, ca voi, rugindu-va lui Dumnezeu, s-o tamaduiti de boala".
Luind-o staretul de la postelnic, a dus-o la parintele Dorotei - care era Apolinaria, sora celei indracite -, si i-a zis: "Sa faci dragoste, frate, de vreme ce este fiica imparatului, caci are nevoie de rugaciunile parintilor care sint aici, precum si de ale sfintiei tale, sa te rogi pentru dinsa si s-o tamaduiesti; pentru ca tie s-a pregatit de la Dumnezeu aceasta fapta buna". Dorotei auzind aceasta, a inceput a plinge si a zice: "Cine sint eu, pacatosul, ca sa ginditi astfel de mine, ca si cum eu as avea putere sa izgonesc diavolii?" Ingenunchind, ruga pe staretul, zicind: "Lasati-ma, parinte, ca sa-mi pling pacatele mele cele multe, pentru ca eu sint neputincios, prea simplu si neiscusit la un lucru ca acesta".
Macarie i-a zis: "Oare nu sint alti parinti facatori de semne intru Dumnezeu? Insa acest lucru, tie ti s-a dat". Iar Dorotei a zis: "Fie voia Domnului". Deci, milostivindu-se spre cea indracita, a luat-o in chilia sa si a cunoscut-o ca este sora ei; apoi plingind pentru dinsa si imbratisind-o, ii zicea: "Bine ai venit la noi, soro". Dar Dumnezeu a astupat gura diavolului ca sa nu vadeasca pe roaba lui Dumnezeu Apolinaria, ce era in chipul cel barbatesc; caci isi tainuia numele firii femeiesti in mijlocul barbatilor si se lupta cu diavolul prin rugaciune.
Intr-una din zile, incepind diavolul a chinui mai mult pe fecioara, s-a sculat fericita Apolinaria ridicindu-si miinile spre Dumnezeu si se ruga cu lacrimi pentru sora sa. Atunci, diavolul nesuferind mai mult puterea rugaciunii, a racnit cu glas mare: "Tu izgonindu-ma, ies de aici". Deci, aruncind pe fecioara, a iesit. A-tunci Sfinta Apolinaria, luind pe sora sa sanatoasa, a dus-o in biserica si, cazind la picioarele sfintilor parinti, a zis: "Iertati-ma pe mine, pacatosul, cel ce am gresit mult intre voi". Iar ei chemind pe oamenii imparatesti, le-a dat pe fiica imparatului, tamaduita prin rugaciunea si cu binecuvintarea lui Dorotei.
Deci s-a facut bucurie mare parintilor pentru fiica cea tamaduita. Atunci toata suita se bucura cu imparatul, slavind pe Dumnezeu de atita mila, pentru ca vedeau pe fecioara sanatoasa si cu fata frumoasa. Sfinta Apolinaria mai mult se smerea intre parinti si se nevoia peste masura, apoi s-a facut purtatoare de semne desavirsita.
Dupa aceasta, diavolul a aflat un alt mestesug prin care sa mihneasca pe imparat si casa lui s-o necinsteasca si s-o ocarasca, apoi sa faca rau si parutului Dorotei. Deci, a intrat iarasi in fiica imparatului cea tamaduita; dar tainuindu-se, nu parea a fi indracita, ci o facea ca si cum a zamislit, incit din zi in zi i se marea pintecele si, vazind-o parintii, s-au tulburat foarte. Acestia intrebau pe fecioara cu cine a gresit si cine a ingreunat-o. Iar ea, curata fiind cu trupul si cu sufletul, le zicea: "Nu stiu nimic si nu cunosc de unde imi este aceasta". Dar parintii, staruind cu asprime si cu bataie silind-o sa spuna cu cine a pacatuit, diavolul a zis prin gura ei: "Monahul acela din schit, intr-a carui chilie am gazduit, acela m-a silit si am zamislit de la dinsul".
Atunci imparatul s-a miniat foarte si a trimis sa piarda schitul. Mergind voievodul cu oastea la schit, a zis cu minie: "Dati-ne pe monahul care a silit si a ingreunat pe fiica imparatului, dati-l noua pe acela degraba, mai inainte de a nu va pierde pe voi toti". Aceasta auzind-o toti parintii, s-au infricosat foarte. Iar fericitul Dorotei stind in mijloc, a zis: "Eu sint, despre care voi intrebati, pe mine sa ma prindeti, eu sint singur vinovat; iar pe ceilalti parinti, ca pe niste nevinovati sa-i lasati in pace". Acestea auzindu-le parintii, s-au mihnit si ziceau catre Dorotei: "Sa mergem si noi cu tine". Pentru ca nu-l credeau pe dinsul a fi vinovat. Fericitul Dorotei zicea catre dinsii: "Stapinii mei, rugati-va numai pentru mine; caci eu nadajduind la Dumnezeu si in rugaciunile voastre, degraba ma voi intoarce sanatos la voi".
Deci, l-au dus pe el cu tot soborul in biserica, facind pentru dinsul rugaciune si, incredintindu-l lui Dumnezeu, l-au dat voievozilor imparatesti, care erau trimisi, pentru ca avva Macarie si ceilalti parinti stiau ca Dorotei nu este partas la nici o rautate. Ducind pe Dorotei la imparat, a cazut la picioarele lui, zicind: "Rogu-ma dreptei voastre credinte ca sa-mi ingaduiti si in tacere sa ma ascultati, a grai despre fiica voastra; sa mergem numai la un loc deosebit, ca eu voi spune voua toate; caci fecioara nu este prihanita si nici nu s-a facut curatiei ei vreo sila".
Deci, imparatul si imparateasa luara pe Dorotei si, fiind singuri, ea a zis catre dinsii: "In numele lui Dumnezeu, ma rog voua, sa-mi fagaduiti, ca dupa ce veti cunoaste adevarul, aveti sa ma lasati la locul meu". Deci, dupa ce i-au fagaduit si au intarit cuvintul imparatesc, atunci fericita Apolinaria le-a zis: "Cel ce a tamaduit in numele lui Dumnezeu pe fiica voastra, cu rugaciunile sfintilor parinti, eu sint, smeritul". Aceasta auzind-o imparatul si imparateasa, s-au mirat si au ramas ca muti, tacind; apoi, luind aminte la ea, sfinta a grait: "Eu voi adeveri voua lucrul acesta, iar taina cea nestiuta pina acum, o voi descoperi pentru preamarirea numelui lui Dumnezeu si spre rusinarea diavolului, care cleveteste pe cei nevinovati".
Aceasta zicind-o si-a descoperit pieptul si s-a aratat ca nu este fire barbateasca, ci femeiasca. Apoi a zis: "Tata, eu sint fiica Apolinaria". Acestea auzindu-le parintii, s-au facut ca mortii, de spaima si de mirare. Cunoscind ca este fiica lor, s-au bucurat nespus si multe lacrimi de bucurie au varsat in ziua aceea. Apoi au adus la fericita Apolinaria pe sora ei, care parea ingreunata, si i-au zis ei: "Cunosti pe acest monah?" Ea a raspuns: "Cu adevarat acesta este parintele care m-a facut sanatoasa in numele lui Dumnezeu".
Cazind la picioarele sfintei, se ruga sa-i tamaduiasca si pintecele cel umflat. Iar Apolinaria, ridicind de la pamint pe sora sa, si-a pus palma pe pintecele ei si indata a fugit diavolul; apoi pintecele s-a tamaduit si s-a asezat in masura sa cea mai dinainte. Aceasta vazind-o parintii, au preamarit pe Dumnezeu si au zis: "Cu adevarat aceasta este fiica noastra, Apolinaria".
Atunci s-a facut plingere cu bucurie in casa imparatului, despre doua lucruri: intii ca Apolinaria, fiica cea mai mare, de care pina atunci nu aveau instiintare, fara nadejde, s-a aflat; si al doilea, ca cealalta fiica s-a izbavit de rusine. Apoi Sfinta Apolinaria a petrecut la parintii ei citeva zile, povestind cu amanuntul toate cele despre ea si slavea pe Dumnezeu pentru toata rinduiala Sa.
Apoi sfinta, voind sa se duca la locul ei, parintii o rugau ca sa ramina la dinsii, dar n-au putut s-o induplece, nici sa-si schimbe cuvintul lor dat ei, caci mai inainte de descoperirea tainei, se fagaduisera ca imparati s-o lase la locul ei. Deci, chiar nevrind, au liberat pe fiica lor cea iubita, plingind si tinguindu-se; apoi in urma veselindu-se cu duhul, pentru o fiica buna ca aceea, care s-a dat spre slujba lui Dumnezeu.
Apolinaria a rugat pe parintii ei ca sa ii ajute cu rugaciunile lor. Ei au zis: "Dumnezeu, Caruia te-ai facut mireasa, sa te pazeasca intru dragostea Sa si sa te acopere cu mila Sa. Apoi sa ne pomenesti si pe noi, iubita fiica, in sfintele tale rugaciuni". Ei voiau sa-i dea multime de aur ca sa-l duca in schit, spre trebuinta sfintilor parinti, dar ea n-a voit sa ia, zicind: "Parintii mei n-au trebuinta de bogatiile acestei lumi, ca sa nu cada din bunatatile cele ceresti". Deci, facind rugaciune, mult plingind, si sarutind pe fiica cea iubita, au lasat-o sa mearga la locul ei, bucurindu-se si veselindu-se intru Dumnezeu.
Dupa ce a ajuns in schit, s-au bucurat de dinsa parintii si fratii, ca fratele lor Dorotei s-a intors la dinsii intreg si sanatos; de aceea au facut in ziua aceea praznic, multumind lui Dumnezeu. Insa in schit nu stia nimeni ce i s-a intimplat ei la imparat; nici despre firea ei cea femeiasca n-a stiut nimeni. Deci, vietuia Sfinta Apolinaria, adica parutul Dorotei, in mijlocul fratilor, ca si mai inainte, in a sa chilie. Iar cu putine zile mai inainte, vazind ducerea sa catre Dumnezeu, a zis catre avva Macarie: "Sa faci dragoste, parinte, de mi se va intimpla a ma duce din viata aceasta, sa nu ma spele, nici sa ingrijeasca fratii trupul meu". Iar staretul i-a zis: "Cum se poate una ca asta?"
Mutindu-se ea catre Domnul, au mers fratii sa-i spele trupul si vazind ca este cu firea femeiasca, au strigat, zicind: "Slava Tie, Hristoase, ca ai multi sfinti ascunsi!" Apoi, minunindu-se Sfintul Macarie ca nu i s-a descoperit lui taina aceasta, a vazut in vis pe cineva, zicindu-i: "Sa nu te mihnesti ca s-a ascuns de tine acea taina; caci se cade si tie ca sa fii incununat cu Sfintii Parinti cei din veac". Cel ce se aratase i-a spus lui numele, viata si neamul fericitei Apolinaria.
Desteptindu-se din somn staretul si chemind pe frati, le-a spus vedenia, si toti mirindu-se, au slavit pe Dumnezeu cel minunat intre sfintii Sai. Apoi ingrijind de trupul sfintei, l-au ingropat cu cinste in partea dinspre rasarit a bisericii, in mormintul Sfintului Macarie si se faceau multe tamaduiri de la sfintele ei moaste, cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia se cuvine slava, in veci. Amin!