Sfantul Apostol Iuda, fratele Domnului dupa trup
SFANTUL APOSTOL IUDA, FRATELE DOMNULUI DUPA TRUP
(19 iunie)
Sfantul Apostol Iuda a fost unul din cei doisprezece Sfinti Apostoli ai lui Hristos, tragandu-se din semintia lui David si a lui Solomon. El s-a nascut in Nazaretul Galileii, din tatal sau, Iosif teslarul - care a fost dupa aceea logodnicul Preacuratei Fecioare Maria - si din maica sa Salomeea, nu cea din Betleem, ci alta, care a fost fiica lui Agheu, fiul lui Varahie si fratele lui Zaharia. Pe ea a luat-o Iosif in insotire legiuita si i-a nascut pe acesti fii, care sunt pomeniti in Evanghelia lui Matei: Iacob, Iosie, Simon si Iuda. insa acest Sfant Iuda se numeste Iuda al lui Iacov - adica fratele lui Iacov cel numit fratele Domnului, caci pentru smerenie, singur se facea nevrednic sa se numeasca fratele Domnului dupa trup, de vreme ce la inceput a gresit din nestiinta fata de El, pe de o parte pentru necredinta, iar pe de alta pentru neiubirea de frate. Cu necredinta a gresit, precum adevereste despre aceasta Sfantul Ioan, zicand: Nici fratii lui nu credeau in El.
Talcuind aceasta, Sfantul Teofilact spune ca feciorii lui Iosif sunt frati ai Lui si zice: „Il ocarasc fratii lui, feciorii lui Iosif, intre care este si acest Iuda. Insa de unde aveau ei aceasta necredinta? Din socoteala cea putreda si din zavistie, pentru ca obiceiul rudeniilor este ca totdeauna sa urasca mai mult pe ai sai, decat pe cei straini". Deci este aratat ca Iuda de la inceput a gresit intru nestiinta catre Hristos, cu necredinta si cu zavistia. El a mai gresit si cu neiubirea de frate, precum se scrie despre aceasta in Viata Sfantului Iacov, fratele Domnului, pentru ca Iosif - dupa intoarcerea din Egipt - impartind pamantul sau fiilor lui cei firesti, pe care i-a avut cu femeia cea dintai, a voit sa faca parte si Domnului nostru Iisus Hristos, Cel nascut fara de stricaciune, mai presus de fire, din Preacurata Fecioara, fiind Acela atunci inca prunc mic, iar ceilalti fii ai lui Iosif - intre care si acest Iuda - nu voiau sa-L primeasca la mostenire impreuna cu ei, ca pe Cel ce nu era nascut din aceeasi maica. Iar Iacov L-a primit pe El impreuna mostenitor la partea sa, si de aceea Iacov s-a numit dupa aceea „fratele Domnului". Deci Sfantul Iuda, stiind greselile sale cele mai dinainte, nu indraznea sa se numeasca fratele Domnului, ci numai al lui Iacov, precum scrie si in scrisoarea sa, zicand: „Iuda, sluga lui Iisus Hristos si fratele lui Iacov...". Acest sfant apostol are inca si alte felurite numiri.
Astfel, Sfantul Matei Evanghelistul il numeste Levi sau Tadeu si aceasta nu fara oarecare taine, pe care le putem cunoaste in parte din talcuiri, pentru ca Levi se numeste „impreunat" sau „din inima" sau „ca un leu". Deci Sfantul Iuda s-a numit Levi, pentru ca dupa greseala lui cea mai dinainte, ce o facuse din nestiinta, dupa ce a cunoscut ca Iisus este adevaratul Mesia, s-a alaturat langa Dansul cu dragoste din inima si ca un leu s-a nevoit cu barbatie pentru El. Drept aceea, cu dreptate si cu cuviinta s-au zis despre dansul aceste cuvinte, care oarecand s-au zis si despre Iuda cel dinainte, fiul lui Iacov si stramosul lui Hristos: ludo, pe tine te lauda fratii tai; culcandu-te, ai dormit ca un leu si ca un pui de leu. Iar Tadeu se talcuieste "laudator" si "marturisitor" sau "sanii laptelui". Deci Sfantul Iuda a fost numit Tadeu, caci, laudand si marturisind pe Hristos Dumnezeu, hranea din invataturile sale apostolesti ca prin niste sani de lapte pe cei ce erau prunci in credinta, adica pe cei dintai credinciosi ai Bisericii.
Mai sunt inca si unii care socotesc cum ca acest Sfant Iuda, iar nu altul, este numit Varsava in Faptele Apostolilor. Acolo se zice: Au voit apostolii si batranii cu toata adunarea sa aleaga pe un barbat dintr-insii si sa-l trimita in Antiohia cu Pavel si cu Varnava, anume pe Iuda, care se numea Varsava. Deci Varsava se talcuieste „fiul intoarcerii" si de aceea se numeste Sfantul Iuda Varsava, fiindca, dupa greselile sale cele de mai inainte catre Hristos, s-a intors la El prin pocainta, cu credinta si cu dragoste. Caci, in cele ce gresise mai mult, in acelea a aratat mare indreptare. El gresise mai intai prin necredinta, dupa aceea a crezut intr-insul fara indoiala si s-a facut Apostolul si propovaduitorul Lui. Gresise catre Hristos si prin neiubire, iar dupa aceea atat L-a iubit, incat si-a pus si sufletul pentru Dansul, pentru ca avea mare ravna pentru Hristos si dorea ca toata lumea sa-L cunoasca pe Hristos, adevaratul Dumnezeu, sa creada intr-insul, sa-L iubeasca si sa-si castige mantuirea. Aceasta ravna a lui este povestita si in Sfanta Evanghelie. Caci, pe cand Domnul graia catre ucenicii Sai: Cel ce ma iubeste pe Mine, va fi iubit de Tatal Meu si Eu il voi iubi pe el si singur Ma voi arata lui... atunci Iuda -nu Iscarioteanul, ci acest frate al Domnului dupa trup - a zis catre dansul: Doamne, ce este ca ai sa Te arati noua, si nu lumii? Ca si cum ar fi zis: „Doamne, nu numai noua sa ne dai cunostinta Ta, ci la toata lumea. Nu numai noua singuri sa ne arati mantuirea Ta, ci si la tot neamul omenesc, ca nu numai noi, robii si ucenicii Tai, ci si toata lumea, cunoscandu-Te pe Tine Facatorul si Mantuitorul sau, sa Te iubeasca cu caldura, sa-Ti slujeasca cu credinta si sa Te proslaveasca in veci".
Iar dupa inaltarea Domnului, Sfantul Apostol Iuda a propova¬duit pe Hristos in felurite tari. Despre aceasta ne spune Nichifor, istoricul bisericesc, zicand despre dansul astfel: „Dumnezeiescul Iuda, nu Iscarioteanul, ci altul, care avea doua nume, Tadeu si Levi, fiul lui Iosif si fratele lui Iacov, cel aruncat de pe aripa bisericii, a propovaduit mai intai Evanghelia in Iudeea, Galileea, Samaria, si Idumeea, apoi in cetatile Arabiei, in partile Siriei si ale Mesopo-tamiei; iar mai pe urma, s-a dus in Edesa, in cetatea lui Avgar, unde mai inainte propovaduise pe Hristos alt Tadeu, care era unul din cei saptezeci de apostoli. Acolo, daca lipsea ceva din slujba acelui Tadeu, acest Iuda Tadeu le-a implinit bine".
Inca sa se mai stie ca Sfantul Iuda a binevestit cuvantul mantuirii si in Persia, iar de acolo a scris in limba greceasca Epistola soborniceasca catre toti credinciosii, care, desi este scrisa pe scurt, este insa de mare intelegere si plina de invataturi folositoare. Unele cuvinte din acea scrisoare sunt dogmatice, adica despre taina Prea Sfintei Treimi si a intruparii lui Hristos, despre deosebirea ingerilor buni de cei rai si despre infricosata judecata ce va sa fie; iar altele sunt invatatoare de obiceiuri, care sfatuiesc pe oameni a fugi de necuratiile pacatelor trupesti, de huliri, de mandrie, de neascultare, de zavistie si de uraciune, de mestesugiri si de viclesuguri, ca fiecare sa fie statornic in chemarea sa, in credinta, in rugaciune si in dragoste. Asijderea, ele mai invata a se ingriji de intoarcerea celor rataciti la adevarata credinta si a se pazi de eretici, ale caror obiceiuri vatamatoare de suflet le-a vadit luminos, iar pierzarea lor a aratat-o asemenea cu a sodomitenilor.
In scrisoarea sa arata inca si aceasta, ca nu este destul pentru mantuire, ca sa se lepede cineva de paganatate si sa fie chemat la sfanta credinta, ci se cuvine ca, pe langa credinta, sa faca si fapte bune cuviincioase chemarii si vrednice de mantuire. Pentru aceasta el aduce spre pilda pe ingerii si oamenii pedepsiti de Dumnezeu. Pe ingerii rai Dumnezeu i-a legat in intuneric cu legaturile cele vesnice si spre judecata Sa ii pazeste, deoarece nu si-au pazit randuiala lor. Pe oamenii cei scosi din Egipt i-a pierdut in pustie, deoarece n-au umblat dupa chemarea lui Dumnezeu, ci s-au abatut la indaratnicii. Astfel Sfantul Apostol Iuda a aratat in trimiterea sa prin cuvinte scurte lucruri mari.
El a suferit multe dureri si osteneli, trecand prin multe tari, propovaduind pe Hristos, botezand si incredintand popoarele si pova-tuindu-le la mantuire. Apoi, dupa ce s-a dus in partile Araratului, intorcand multime de popor de la inselaciunea idoleasca la Hristos, a fost prins de inchinatorii la idoli si, dupa ce l-au muncit mult, l-au spanzurat pe un lemn in chip de cruce. Si fiind strapuns cu sageti de cei necredinciosi, si-a sfarsit nevointa si alergarea sa, si a trecut la Hristos Dumnezeu, ca sa-si ia cununa cea vesnica a rasplatirii aposto-lesti la ceruri.