Cuviosul Antonie al Pecerscai

Pe vremea domniei binecredinciosului marelui domn Vladimir Sviatoslavici, singur stapanitorul pamantului Rusiei, Dumnezeu a binevoit ca sa arate pe luminatorul Bisericii Sale si povatuitorul monahilor, pe pururea pomenitul barbat, Cuviosul si de Dumnezeu purtatorul parintele nostru Antonie. Acesta s-a nascut in cetatea Liubeci si din tinerete avea frica lui Dumnezeu, si dorea sa se imbrace in chipul monahicesc. Iar Domnul cel iubitor de oameni i-a pus lui in inima ca sa mearga in tara greceasca si acolo sa se tunda monah.
    Iar el indata s-a pornit spre calatorie, instrainandu-se pentru Domnul Cel ce S-a instrainat si S-a ostenit pentru a noastra mantuire. Si ajungand la Constantinopol, a mers si la Sfantul Munte al Atonului, unde inconjurand sfintele manastiri, a vazut petrecerea cea mai presus de firea omeneasca a sfintilor parinti, care urmau in trup vietii ingeresti, si s-a aprins mai mult cu dragostea lui Hristos. Deci dorind ca sa ravneasca vietii parintilor acelora, a mers intr-una din manastirile ce erau acolo, si a rugat pe egumen ca sa puna pe dansul ingerescul chip al randuielii monahicesti, iar egumenul mai inainte vazand bunatatile cele ce aveau sa fie intr-insul, ascultandu-l, l-a tuns si l-a invatat viata monahiceasca cea desavarsita. Iar Antonie intru toate placand lui Dumnezeu, se nevoia intru faptele bune, intru supunere si in ascultare sporea, incat toti se bucurau de dansul. Iar dupa ce a petrecut nu putina vreme in Sfantul Munte, cuvios intru toate lucrurile sale, folosindu-se de dansul multi, s-a facut instiintare egumenului de la Dumnezeu, ca sa slobozeasca pe cuviosul acesta in Rusia; iar egumenul chemandu-l, a zis lui Antonie: „Du-te inapoi in Rusia, ca si acolo spre sporirea si intarirea celorlalti sa fii, si va fi tie blagoslovenie de la Sfantul Munte".
    Iar Cuviosul Antonie, luand blagoslovenie ca din gura lui Dumnezeu, s-a dus in Rusia si a mers in cetatea Kievului. Si intrand in ea, se gandea unde ar putea petrece. Deci a umblat prin manastirile care atunci incepusera a se zidi de monahii care mersesera cu mitropolitul Mihail de la greci pentru Botezul Rusiei, dar nu tineau desavarsit randuiala si asezamantul vietii de obste. Si n-a iubit nici intr-una din acelea a vietui, Dumnezeu nebinevoind aceea. Deci a inceput a umbla prin vai si prin munti, si prin toate locurile, pana ce a mers la Berestov si a aflat o pestera, pe care au sapat-o oarecand nemtii, si, facand rugaciune, s-a salasluit acolo si petrecea intru mare infranare.
    Iar dupa pristavirea binecredinciosului cneaz Vladimir, luand stapanirea neindumnezeitul si ticalosul Sviatopolc, acesta a sezut in Kiev, si incepand a-i omori pe fratii sai, a ucis pe Sfintii Mucenici Boris si Gleb. Iar Cuviosul Antonie vazand o varsare de sange ca aceea, s-a dus iarasi la Sfantul Munte.
    Si cand binecredinciosul domn Iaroslav a biruit pe Sviatopolc si a sezut in Kiev, atunci iubind el Berestovul, a zidit intr-insul o biserica a Sfintilor Apostoli, adunand preoti multi. Si era acolo un preot pe nume Ilarion, barbat bine credincios, priceput intru Dumnezeiasca scriptura si postitor. Dupa multi ani, binecredinciosul domn Iaroslav, care iubea sa se inconjoare cu oameni din randuiala duhovniceasca, prin voia lui Dumnezeu si prin intelegerea episcopilor adunati de el, l-a ales pe Ilarion mitropolit si l-a asezat in Sfanta biserica a Sofiei. Insa mai inainte de aceea a fost tuns in randuiala monahiceasca de Cuviosul Antonie. Deci acest preot umbla de la Berestov la Nipru, la dealul unde acum este locul manastirii celei vechi a Pecerscai, iar atunci era padure mare. Si a sapat acolo o pestera mica ca de doi stanjeni, intru care facea cantare de psalmi si inchinaciuni, rugandu-se lui Dumnezeu in taina.
    Iar Cuviosul Antonie fiind intru acea vreme in Sfantul Munte, in manastirea unde s-a tuns, iarasi s-a facut vestire egumenului de la Dumnezeu: „Sa-mi trimiti mie iarasi pe Antonie in Rusia, ca acolo imi trebuie el". Iar egumenul chemand pe cuviosul, i-a zis lui: „Antonie, mergi iarasi in Rusia, Dumnezeu asa voind, si-ti va fi tie blagoslovenie de la Sfantul Munte". Si i-a proorocit lui ca „multi monahi se vor face de tine acolo". Apoi, blagoslovindu-l pe el, l-a slobozit, zicandu-i: „Mergi cu pace". Iar Cuviosul Antonie luand blagoslovenie, a mers a doua oara la Kiev si s-a suit in dealul unde Ilarion sapase pestera acea mica de doi stanjeni. Si iubind locul acela, s-a rugat lui Dumnezeu cu lacrimi, graind: „Doamne, sa fie in locul acesta blagoslovenia Sfantului Munte al Atonului si rugaciunea parintelui meu celui ce m-a tuns; si ma intareste ca sa ma salasluiesc aici". Acestea zicandu-le, s-a salasluit acolo si a inceput a vietui rugandu-se lui Dumnezeu totdeauna, mancand paine uscata si band apa cu masura, si aceasta o data in zi, iar uneori si a doua zi. Alteori nu manca toata saptamana, petrecand ziua si noaptea intru priveghere si sapand cu mainile sale pestera mai mare.
    Si instiintandu-se unii, veneau aducandu-i cele de trebuinta, si cerand blagoslovenie de la dansul. Iar altii doreau ca sa si vietuiasca cu dansul, dintre care era si fericitul Nicon. Deci atunci a venit la Cuviosul Antonie in pestera si Cuviosul Teodosie, avand 23 de ani, pe care Cuviosul Antonie a poruncit fericitului Nicon sa-l tunda, fiind acela preot si monah iscusit.
    Iar dupa multi ani, pristavindu-se binecredinciosul domn Iaroslav, a luat stapanirea Iziaslav, fiul lui cel mai mare, si a sezut in Kiev. Iar Cuviosul Antonie al Pecerscai a fost atunci proslavit cu prea multe fapte bune in pamantul Rusiei, precum si marele Antonie cel de demult in Egipt. Si instiintandu-se domnul Iziaslav, iubitorul de Hristos, de viata lui, a mers la el cu prietenii sai, cerand de la dansul blagoslovenie si rugaciune. Si de atunci Cuviosul Antonie a fost stiut si cinstit de toti, si au inceput a veni la dansul unii iubitori de Hristos, voind sa se tunda monahi. Iar el ii primea pe ei si-i tundea.
    Intru acea vreme a venit la Cuviosul Antonie fericitul Varlaam, fiul lui Ioan, marele boier; dupa acesta Efrem, famenul domnesc, pe care, dupa a lor dorire, cuviosul a poruncit fericitului Nicon sa-i tunda. Apoi, pentru calugaria acestor doi, multa tulburare a suferit Cuviosul Antonie cu fratii. Caci Ioan, marele boier, luand slugi multe, a mers cu manie in pestera, si izgonind turma cea de Dumnezeu aleasa a Cuviosului parintelui nostru Antonie, a scos pe fiul sau, fericitul Varlaam, din pestera; apoi dezbracandu-l din hainele calugaresti, l-a imbracat in podoabe luminate boieresti si l-a tras pe el cu sila la palatele sale. Inca si insusi voievodul Iziaslav instiintandu-se de calugaria fiului boieresc, precum si de a iubitului sau famen, s-a maniat foarte pe aceeasi turma a lui Hristos si a Cuviosului Antonie, si a poruncit ca sa rapeasca pe fericitul Nicon, care i-a tuns pe ei, spre care mult se iutea, pe de o parte pentru ca a indraznit a-i calugari, iar pe de alta, ca sa-i indemne sa petreaca iarasi in lume, si se lauda ca-l va trimite la surghiunie cu povatuitorul Antonie, si cu toti cei din pestera, inca si pestera lor o va risipi.
    Atunci Cuviosul parintele nostru Antonie, silit fiind de atata manie domneasca, care se ridicase de la domnul intunericului, s-a dus din pestera in alta parte, cu fratii cei ce ramasesera. Insa auzind de aceea cneaghina lui Iziaslav, a rugat pe cneaz cu deadinsul, ca sa nu goneasca cu mania sa pe robii lui Dumnezeu din stapanirea sa, pentru o manie ca aceea a lui Dumnezeu, precum s-a facut in patria ei, in pamantul lesesc, dupa izgonirea monahilor. Ca era cneaghina aceasta de la lesi, fiind fiica a viteazului Boleslav, si ii aducea aminte lui Iziaslav de mania lui Dumnezeu, care a fost dupa izgonirea monahilor cea pentru tunderea Cuviosului Moise ungurului, cand tatal ei, Boleslav, izgonind pe acei robi ai lui Dumnezeu, a fost dat la moarte naprasnica, si sculandu-se razboi mare intre lesi, si-a ucis norodul pe episcop si pe boierii sai. Deci atunci voievodul Iziaslav abia plecandu-se, si-a venit in simtire, si temandu-se de Dumnezeu, a trimis cu rugaminte, ca sa se intoarca staretul la locul sau. Pe carele abia dupa trei zile aflandu-l, l-a rugat sa se intoarca.
    Si asa intorcandu-se Cuviosul Parintele nostru Antonie iarasi in pestera, neincetat se ruga lui Dumnezeu, ca sa-i dea lui sa rabde cu vitejie toate ispitele ce se aduceau asupra sa de vrajmasul, uratorul binelui, si ca sa nu dea fiarelor sufletele ce se marturiseau lui, si sufletele saracilor sai sa nu le uite pana in sfarsit. Iar Dumnezeu, pentru rugaciunile lui, i-a daruit, ca nu numai oile cele risipite s-au intors cu pace la pastorul lor inapoi, ci si multime de altii ce voiau sa se mantuiasca au venit la dansul in pestera, rugandu-se, ca sa-i izbaveasca pe dansii de intuneric ca de o cale alunecacioasa, si sa-i povatuiasca la calea luminii celei mantuitoare. Iar el pe toti ii primea cu dragoste, si invatandu-i cum vor urma lui Hristos, poruncea fericitului Nicon sa-i calugareasca. Si s-au adunat la dansul 12 frati si au sapat pestera mare, unde au facut biserica si chilii, care sunt si pana astazi sub Manastirea Pecerscai celei vechi, in pestera in care a petrecut Cuviosul Antonie 40 de ani.
    Si adunati fiind fratii, Cuviosul Parintele nostru Antonie le-a zis: „Iata Dumnezeu v-a impreunat, fratilor, si sunteti din blagoslovenia Sfantului Munte, prin care pe mine m-a calugarit egumenul Sfantului Munte si eu pe voi v-am tuns. Fie asupra voastra blagoslovenie mai intai de la Dumnezeu si a Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, iar a doua de la Sfantul Munte". Aceasta zicandu-le, le-a vestit lor, graind: „Vietuiti singuri, iar eu voi pune voua egumen, ca eu voiesc sa vietuiesc singur, precum si inainte m-am obisnuit". Si asa le-a pus lor egumen pe fericitul Varlaam, iar el mai intai nesuferind toata tulburarea si galceava, s-a inchis intr-o chilie dintru aceeasi pestera, iar dupa aceea s-a mutat de acolo la alt deal, si a inceput a sapa alta pestera, care este sub manastirea cea mare a Pecerscai.
    Iar egumenul, fericitul Varlaam si fratii, luand blagoslovenie de la Cuviosul Antonie, au ramas si vietuiau in cea dintai pestera. Si inmultindu-se fratii, incat nu mai puteau sa mai incapa in pestera in vremea cantarii sobornicesti, au socotit sa zideasca o biserica mica dinafara de pestera. Atunci au mers egumenul si fratii la Cuviosul Antonie in cealalta pestera si i-au zis lui: „Parinte, se inmultesc fratii si nu mai putem de acum sa incapem in pestera in vremea cantarii sobornicesti. Deci prin porunca Domnului si a Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, si cu a ta sfanta rugaciune, blagosloveste ca sa zidim o biserica mica dinafara de pestera". Si i-a blagoslovit pe dansii cuviosul. Iar ei inchinandu-se lui pana la pamant, s-au dus si au inceput a zidi deasupra pesterii o biserica mica, a Adormirii Sfintei Nascatoarei de Dumnezeu.
    Si au savarsit deasupra pesterii biserica aceea mica. Si tinand egumenia in pestera fericitul Varlaam, voievodul Iziaslav a zidit o biserica de piatra, in numele Sfantului Marelui Mucenic Dimitrie, ca al celui ce era de un nume cu el - caci se numea din Sfantul Botez Dimitrie -, si langa dansa a asezat manastire. Si a luat acolo la egumenie pe fericitul Varlaam, pentru ca voia sa-si faca a sa manastire mai aleasa decat Manastirea Pecerscai, punandu-si nadejdea in bogatie. Dar multe manastiri de imparati si de boieri se intemeiaza cu bogatia, insa nu sunt asa precum acestea care se intemeiaza cu rugaciunile sfintilor si cu lacrimile, cu postirea si cu privegherea. Deci asa si Cuviosul Antonie, nu avea aur, nici argint, dar udand-o cu lacrimile, a crescut o neasemanata manastire. Si iesind din ea egumenul - fericitul Varlaam - pentru a merge la manastirea Sfantului Marelui Mucenic Dimitrie, precum s-a zis, cand manastirea de la pestera era inca in samanta, caci abia se incepuse, au facut sfat fratii cei ce ramasesera, si mergand la Cuviosul Antonie, i-au zis lui: „Parinte, pune-ne noua egumen".
    Iar el le-a zis lor: „Pe cine voiti?" Raspuns-au ei: „Pe care il voieste Dumnezeu si Preasfanta Nascatoarea de Dumnezeu, si tu, cinstite parinte". Apoi cuviosul le-a grait: „Care este intre voi ascultator bland, si smerit, acesta sa va fie egumen". Atunci au cerut la dansul pe Cuviosul Teodosie, ca pe cel de un obicei cu el, si intru toate bine iscusit. Si l-a blagoslovit pe el cuviosul la egumenie, iar fratii toti, in numar de 20, s-au inchinat Cuviosului Antonie pana la pamant, fiind bucurosi de un povatuitor ca acela.
    Si luand Cuviosul Teodosie egumenia in pestera, si incepand a avea mare sarguinta cu postire multa, si cu rugaciuni pline de lacrimi, mult ii ajuta lui blagoslovenia si rugaciunea povatuitorului sau, a Cuviosului Parintelui nostru Antonie, care se linistea la singuratate. Caci incepuse Dumnezeu a inmulti mai mult pe monahi, si se adunasera la egumenul Teodosie 100 de calugari. Si vazand Cuviosul Teodosie, egumen fiind, inmultirea fratilor foarte mare, a facut sfat cu dansii ca sa zideasca manastire, si a mers iarasi la Cuviosul Antonie, si i-a spus lui: „Parinte, se inmultesc mai mult fratii si voim sa zidim manastire". Iar Cuviosul Antonie umplandu-se de bucurie, a zis: „Bine este cuvantat Dumnezeu pentru toate si rugaciunea Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu si a parintilor ce sunt in Sfantul Munte sa fie cu voi si sa va ajute voua".
    Acestea zicand, a trimis pe unul din frati la voievodul Iziaslav, zicand: „Iubitorule de Hristos voievod, Dumnezeu inmulteste pe frati si avem loc stramt. Rugamu-ne sa binevoiesti a ne da noua muntele cel de deasupra pesterii". Iar voievodul auzindu-le acestea, foarte s-a bucurat si a trimis un boier al sau ca sa le dea lor muntele cel de deasupra pesterii, pe care Cuviosul Teodosie egumenul si fratii au intemeiat o biserica mare de lemn si, zidind-o, au impodobit-o cu icoane si au facut chilii multe, si au ingradit manastirea cu stalpi, mutandu-se din pesteri in ea. Si de atunci manastirea aceea, care era din blagoslovenia Sfantului Munte, a inceput a se numi Pecersca, de vreme ce monahii vietuisera mai inainte in pestera.
    Dupa aceasta Cuviosul Teodosie a voit, fiind egumen, a intari manastirea sa si cu ingradire afara de cea simtita, cu cea gandita, adica cu asezamant de randuiala pentru cei ce petrec calugareste in manastire si nu se afla inca intru zavorare. Si a inceput a cauta indreptarile manastiresti, precum se scrie in viata lui. Si i-a ajutat la aceasta rugaciunea si blagoslovenia Cuviosului parintelui nostru Antonie. Caci dupa blagoslovenia si rugaciunea lui, Dumnezeu asa randuind, s-a aflat atunci cinstitul Mihail, monahul sfintei manastiri a studitilor, care venise cu mitropolitul Gheorghe din Grecia, pe care Cuviosul egumen Teodosie l-a intrebat despre randuiala parintilor studiti: cum canta cantarile si citesc citirile, si inchinaciunile cum le tin, si starea in biserica si sederea la masa si ce fel de mancare in care zile. De acestea toate instiintandu-se cu incredintare de la Mihail si asijderea de la fericitul Efrem famenul, care fusese la Sfintele Locuri, cele scrise acolo si aduse aici le-a luat si le-a dat manastirii sale; si de la acea manastire au luat randuiala toate manastirile Rusiei. Si pentru aceasta mai cinstita este Manastirea Pecersca decat toate cu intaietatea, si cu cinstea mai sus de toate.
    In zilele egumeniei Cuviosului Teodosie, se ocarmuia imbunatatita viata in manastire dupa randuiala, cu ajutorul rugaciunii si blagosloveniei Cuviosului Parintelui nostru Antonie. Atunci a venit in obste si Cuviosul Parintele nostru Nestor, cronicarul Rusiei si scriitorul vietii Cuviosului Teodor si a celorlalti, avand 17 ani de la nasterea sa, precum scrie el insusi despre sine aici. Pe acela l-a primit cu osardie Cuviosul Teodosie, dupa sfatul si blagoslovenia Cuviosului Parintelui nostru Antonie. Iar el cercetand in letopisetul sau pentru ce s-a chemat Manastirea Pecersca, a scris aici in scurt pentru folos, la incepaturile nevointelor intaiului egumen al manastirii aceleia, a Cuviosului Parintelui nostru Antonie.
    Insa pentru minuni, desi nu despre toate, precum si despre cinstita inaintea Domnului moarte a cuviosului, sa povestim cate ceva de ia fericitul Episcop Simon, si de la Policarp, ajutatorul lui, lasand deocamdata letopisetul, in care sunt scrise nevointele si ispitele care le-a rabdat. Caci Cuviosul parintele nostru Antonie, fiind la singuratate in alta pestera si vazand inmultirea si buna randuiala a turmei sale celei de Dumnezeu alese, proslavea pe Dumnezeu foarte in trupul sau si in sufletul sau, sporind intru toate faptele bune trupesti si sufletesti si mergand din putere in putere. De aceea si Dumnezeu l-a proslavit pe el, ca stralucea el in pamantul Rusiei cu feluri de minuni, mai ales prin darul tamaduirii si al proorocirii.
    Pentru ca s-a aratat Cuviosul Parintele nostru Antonie doctor prea minunat, si prooroc in Rusia. Doctoria lui cea de minuni facatoare era intr-acest chip: Cuviosul staret slujea el insusi bolnavilor si ii tamaduia pe aceia cu rugaciunea sa, insa isi acoperea prin smerita cugetare darul tamaduirii cel din rugaciunea sa, blagoslovind verdetu-rile cu care se hranea si dandu-le ca pe niste doctorii, pe care bolnavii gustandu-le, indata se faceau sanatosi, ori de ce boala era cuprinsi. La aceasta doctorie de minuni facatoare a sa, a lasat urmator pe fericitul Agapit. Iar proorocia sfantului o marturiseste afara de altele, lucrul acesta.
    Odata trei voievozi Iaroslavici, Iziaslav domnul Kievului, Sviatoslav al Cernigovului, Vsevolod al Periaslavului, mergand la razboi impotriva polovtilor, au venit la Cuviosul Antonie pentru blagoslovenie, iar el mai inainte vazand cu duhul mania lui Dumnezeu asupra lor, a lacrimat si le-a proorocit zicand: „Pentru pacatele voastre veti fi biruiti de barbari, de care fiind goniti, multi din ostasii vostri se vor ineca in rau, altii se vor prinde in robie, si ceilalti vor cadea in ascutisul sabiei". Acest lucru s-a si implinit la raul Altii, incat abia numai voievozii au scapat cu viata, Iziaslav si Vsevolod in Kiev, iar Sviatoslav in Cernigov, iar polovtii prin tot pamantul Rusiei s-au raspandit, pradand-o si pierzand-o pe ea.
    Intru aceeasi vreme cand a proorocit domnilor Rusiei, acelasi cuvios a proorocit si lui Simon, fiul lui African, voievodul nemtesc, ca acela, cu darul lui Dumnezeu, nu numai ca avea sa fie slobozit de la moarte in acel razboi, dupa ce va fi in mijlocul mortilor, dar si ca dupa multi ani avea sa fie pus cel dintai in biserica cea de piatra a Pecerscai; de care asijderea a proorocit, ca se va zidi cu facere de minuni, care toate adevarate au fost. Pentru ca singur Simon intorcandu-se de la acel razboi, a spus cuviosului: „Zaceam ranit intre cei ucisi, dar oarecare putere dumnezeiasca m-a scos dintre aceia si m-a tamaduit de toate ranile mele; inca si pe ostasii mei i-am aflat intregi". Apoi si de biserica cea proorocita a zis: „Asemanarea bisericii ce are sa se zideasca, in care eu am sa fiu pus, am vazut-o de doua ori in vazduh: o data acum cand zaceam intre cei morti langa raul Altii, si inca o data, fiind pe mare, cand am fost izgonit de unchiul meu Iacunom de la domnia nemteasca si am fugit in Rusia la voievodul Iaroslav".
    Acestea zicandu-le, Simon a adeverit cu insusi lucrul buna voire a lui Dumnezeu cea aratata lui, la zidirea sfintei biserici, pe care a proorocit-o cuviosul. Pentru ca a dus atunci un brau si o coroana de aur si le-a dat Cuviosului Antonie, zicand: „Acestea le-am luat de la icoana lui Hristos cel rastignit pe cruce, cand am iesit de la patria mea. Deci de vreme ce ai zis ca aici ma voi pune eu, am auzit glasul Domnului ca sa se masoare cu acest brau temelia bisericii, intru care am sa fiu pus si pe a carei asemanare am vazut-o; iar coroana aceasta sa se atarne deasupra jertfelnicului". Si asa s-a aratat aievea, ca proorocia Cuviosului Parintelui nostru Antonie se intocmea cu dumnezeiasca buna voire, care s-a implinit si mai desavarsit, cand, dupa multi ani, Simon a fost cel dintai pus in biserica de piatra a Pecerscai, cea de Dumnezeu zidita.
    Dar mai inainte de aceea, sa pomenim iarasi din letopiset de o ispita nu mica, pe care a suferit-o cuviosul. Caci domnul intunericului - diavolul -, uratorul luminii faptelor bune, s-a ispitit prin domnul Iziaslav, ca sa departeze de la cetatea de scaun a Kievului, ca si mai inainte, pe luminatorul cel atat de mare, pe Cuviosul Parintele nostru Antonie, care lumina ca sub obroc, in pestera cea intunecoasa, prin fapte bune si prin minuni. De aceea a chivernisit o tulburare ca aceasta: Biruind polovtii, dupa proorocia sfantului, la razboiul ce s-a zis mai inainte, norodul Kievului silea pe voievodul sau Iziaslav, ca sa iasa cu dansii iarasi impotriva vrajmasilor celor raspanditi prin Rusia. Iar el nevrand, au ridicat tulburare si au scos din temnita pe Vseslav, voievodul polovtilor, care era atunci in robie in Kiev, facandu-l domn lorusi in Kiev. Iar voievodul Iziaslav a fugit in pamantul lesesc. Apoi sezand Vseslav in Kiev sapte luni, a venit asupra lui din pamantul lesesc Iziaslav cu Boleslav smileanul, iar Vseslav impotriva iesind, a fugit la Polotca in taina. Atunci Iziaslav intrand in Kiev, a inceput a se mania foarte asupra Cuviosului Antonie, diavolul indemnandu-l la aceasta.
    Caci a clevetit oarecine pe Antonie inaintea lui Iziaslav, ca si cum l-ar fi iubit pe Vseslav si l-ar fi sfatuit, fiind pricinuitor la toata tulburarea aceea. Iar Cuviosul Antonie slujea atunci in pestera bolnavului Isachie cel inchis (Vezi Vietile Sfintilor la 14 februarie.), pe care diavolul l-a inselat, aratandu-i-se in chipul lui Iisus Hristos, si abia l-a lasat viu, ostenindu-l prin jucare. Deci la aceasta slujire a sfantului mai mult zavistuia inselatorul, pazind ca Isachie cel inselat sa nu fie tamaduit degrab cu trupul si cu sufletul, prin slujirea aceluia. Si pentru aceea indemna vrajmasul cu totul pe Iziaslav, ca sa izgoneasca cu manie pe Cuviosul Antonie din hotarele Kievului, precum la o vreme si-a si castigat dorirea. Pentru ca instiintandu-se de aceea Sviatoslav, voievodul Cernigovului, ca Iziaslav, fratele lui, se manie foarte asupra Cuviosului Antonie, a trimis noaptea dupa sfantul si l-a luat la Cernigov, unde el a iubit un loc aproape de cetate, in muntele Boldinei, si acolo sapandu-si o pestera, locuia intr-insa; la care loc s-a zidit mai pe urma si manastire.
    Dar nu mult a dantuit uratorul binelui, caci nu dupa multa vreme voievodul Iziaslav bine socotind, si nerautatea sfantului in-telegand-o, a cunoscut lucrarea ispititorului, si jale fiindu-i, a trimis in stapanirea lui Sviatoslav, la hotarele Cernigovului, catre Cuviosul Antonie, rugandu-l ca sa se intoarca inapoi in stapanirea lui in Kiev, la turma sa cea aleasa de Dumnezeu. Iar Cuviosul Antonie fiind bland si smerit cu inima, s-a plecat la rugaminte, si s-a intors la fratii sai, care erau tulburati si lepadati, ca oile ce n-au pastor. Pentru ca nu voia Dumnezeu ca acest prea stralucit luminator, soarele cel cu raze luminoase al Rusiei, Cuviosul Parintele nostru Antonie, sa lumineze intru alta cetate, afara de Kiev, cetatea scaunului cea mantuita de Dumnezeu, prin incepatura vietii monahicesti celei cu buna randuiala. Ci de unde a rasarit lumina credintei ortodoxe in tot pamantul Rusiei, prin binecredinciosul domn Vladimir, de acolo a binevoit ca sa straluceasca si raza asezamantului pustnicesc celui desavarsit, prin Cuviosul Parintele nostru Antonie.
    Deci dupa atatea ispite n-a slabit Cuviosul Parintele nostru Antonie, ci trecand treptele cele de mai mari nevointe, se ostenea in pestera pana ce a biruit desavarsit puterea diavolului cea netare. Caci a izgonit cu rugaciunea si cu postul pe acest neam inselator - dupa cuvantul Evangheliei -, si cu celelalte imbunatatite osteneli: cu privegherea, cu starea in picioare, cu cea nenumarata plecare a genunchilor. Insa nu-si lasa niciodata pestera sa, desi toata viata lui avea de-a pururea razboi intru acel loc intunecos cu stapanitorul lumii intunericului acestui veac.
    Si s-a intors cuviosul iarasi la cele mai dinainte faceri de minuni ale sale, si mai mari decat acelea a aratat. Pentru ca a inceput a avea sarguinta mare pentru Pecersca, biserica cea de piatra proorocita de el, pentru care a luat si marturie de la Simon despre buna voire a lui Dumnezeu. De aceea, sfatuindu-se cu Cuviosul egumen Teodosie, se ruga cu dinadinsul Teslarului Celui Preainalt, ca el singur cu mainile sale cele fara de prihana sa binevoiasca, si sa ajute a se zidi casa Maicii Sale celei fara de prihana, a Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu. Pentru ca, urmand lui David, zicea: De n-ar zidi Domnul casa, in desert se vor osteni cei ce zidesc. Iar cand se nevoia sfantul intr-o rugaciune ca aceasta, o, minune! nedepartandu-se nicaieri din manastirea Pecersca - precum oarecand preaslavitul Nicolae din Mira, facatorul de minuni -, s-a aratat impreuna cu cel de un obicei al sau prieten, cu Cuviosul Teodosie in Constantinopol, stand inaintea imparatesei Cerului, a Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, de la care si aur luand cu acela, l-a dat mesterilor zidari de piatra, ca sa mearga in Rusia spre zidirea Bisericii Pecerscai, dupa porunca Imparatesei Cerului.
    Deci au venit de la greci zidari de piatra si au spus acea mare minune. Si iata, Cuviosul Parintele nostru Antonie s-a pornit la alte minuni prea de mirare - potrivite cu proorocii cei de demult, Ghedeon si Ilie -, pentru ca, intreband mesterii pentru locul la care ar zidi biserica cea poruncita lor de catre Preasfanta Nascatoarea de Dumnezeu, s-a rugat Cuviosul Parintele nostru Antonie trei zile, ca Insusi Dumnezeu cel in Treime sa le arate cu semn din cer locul cel vrednic spre lacas Cerestii Imparatesc Si atunci neajungand aceea, ca voievodul Sviatoslav a venit prin indemnare dumnezeiasca la oamenii ce se adunasera spre alegerea unui loc ca aceluia, si a daruit campul sau pentru aceea; Insusi Iisus, Imparatul slavei, s-a aratat Cuviosului Antonie, rugandu-se el pentru aceasta in noaptea intai, si i-a zis: „Antonie, ai aflat dar inaintea mea".
    Iar Cuviosul Antonie auzind aceasta, a cerut de la dansul in noaptea aceea, ca peste tot pamantul dimineata sa fie roua, iar la locul Bisericii, uscat. Apoi intr-alta noapte a cerut peste tot pamantul uscaciune, iar la locul bisericii roua. Iar a treia zi, blagoslovind locul acela, si cu braul lui Hristos cel de aur dat de Simon poruncind sa se masoare 30 de braie in lungime si 20 in latime, precum se poruncise de sus lui Simon, a pogorat si foc din cer cu rugaciunea sa, care nu numai prin arderea copacilor, ci si prin saparea pamantului, a gatit din destul locul acela, unde acum straluceste sfanta biserica a Pecerscai, cea facatoare de minuni si asemenea cu cerul, precum se scrie in povestirea cea pentru aceasta sfanta biserica.
    Cu o facere de minuni ca aceasta blagoslovind Cuviosul Parintele nostru Antonie gatirea locului si incepatura zidirii bisericesti in sfantul lacas al Pecerscai, a inceput a se gati singur pe sine pentru calatoria la Biserica cea nefacuta de mana, vesnica, care este in lacasurile ceresti, de care Sfantul Ioan a scris intru Apocalipsa, zicand: Domnul Dumnezeu Atottiitorul este Biserica a ei. Pentru ca asa a insemnat si Imparateasa Cereasca in vremea aratarii sale in Vlaherna, cand s-a infatisat zidarilor de piatra si le-a zis: „Acest Antonie doar va va blagoslovi pe voi la lucru, caci el se va duce la vesnica odihna, iar Teodosie se va duce dupa dansul in anul al doilea". Dar ce fel de gatire era de trebuinta la cinstita inaintea Domnului moartea Cuviosului Parintelui nostru Antonie? Care avand locuinta imbunatatita in pestera, ca intr-un mormant de-a pururea, putea sa graiasca cu apostolul: In toate zilele mor. De aceea si cu proorocul, prin nemincinoasa gura in toate zilele graia: Gatitu-m-am si nu m-am tulburat a pazi poruncile tale. Deci Cuviosul fiind gata in inima sa si netulburat pentru lucrurile sale, se ingrijea numai ca sa nu lase tulburata turma sa cea aleasa de Dumnezeu, incat s-a implinit intru cuviosul acest grai al apostolului: Tinut sunt de amandoua, dorire avand ca sa ma dezleg, si sa fiu cu Hristos, cu mult mai bine. Iar a petrece in trup, mai de folos este pentru voi.
    Insa vazand ca a sosit acum vremea dezlegarii si a lepadarii trupului lui, isi mangaia pe fiii sai, fagaduindu-se, ca si dupa ducerea sa nu va parasi locul acela sfant, la care s-a nevoit, ci totdeauna il va apara si-l va cerceta, ingrijindu-se de dansul, si ajutand celor ce vietuiesc intr-insul, si alearga cu credinta la dansul. Iar mai ales a lasat la sfantul sau loc aceasta fagaduinta de buna nadejde, mai buna decat toata mostenirea: Ca s-a fagaduit ca sa mijloceasca cu rugaciunile sale, ca precum singur iesea din trup plin de pocainta si incredintat de miluire, asijderea sa se invredniceasca si cei ce sunt acolo, de vor avea dragoste spre dansul, sa iasa intru pocainta si sa fie miluiti.
    Si petrecand in cealalta pestera 16 ani, si-a sfarsit intr-insa viata sa cea vremelnica si s-a dus la cea nesfarsita, in anul 1073 de la Hristos, in 10 zile ale lunii lui iulie, avand de la nasterea sa 90 de ani, in domnia lui Sviatoslav Iaroslavici, domnul Kievului, si intru imparatia lui Roman Diogen, imparatul grecilor. Iar cinstitele moaste ale acestui cuvios intai incepator sunt puse de atunci intru aceeasi pestera intru care s-a si sfarsit, sub manastirea cea mare. Si precum singur cuviosul se departa in viata sa de ochii omenesti, rugandu-se lui Dumnezeu in taina la singuratate, asa a cerut si pentru moastele sale aceeasi daruire, ca sa fie departate de ochii omenesti. Pentru ca se cadea datatorului nostru de lege celui rus ca sa se invredniceasca daruirii celei de asemenea cu cel israelitean.
    Israelitenii nu puteau oarecand sa priveasca la fata lui Moise inca viu fiind, din pricina stralucirii celei mari, cand a adus legea lui Israel din muntele Sinaiului. Asijderea nu puteau nici pe Cuviosul Parintele nostru Antonie, inca vietuind in pestera, sa-l vada intru lumina lucrurilor celor bune, cand a adus legea in pamantul Rusiei, din muntele Atonului. Ascunse sunt de vedere moastele preaslavitului Moise, israeliteanul datator de lege; ascunse sunt de vedere si moastele Cuviosului Parintelui nostru Antonie, datatorul de lege al Rusiei, pe care a le vedea ne opreste pe noi cu minune pana acum Dumnezeu cel minunat intru sfintii sai. Pentru ca multi indraznind a sapa la locul acela, la care este pus cinstitul trup al Cuviosului Parintelui nostru Antonie, au fost pedepsiti cu slobozire de foc si au patimit multe pe trupurile lor, pana ce s-au cait de o indrazneala ca aceea. Insa macar desi prin vedere se osebesc de la noi moastele Cuviosului Parintelui nostru Antonie, dar cu ajutorul sunt totdeauna aproape de noi si de toti cei ce-l cheama pe el, caci fac neimputinate minuni, ajutand tuturor celor ce alearga cu credinta la cinstitul mormant al cuviosului.
    Iar mai ales intunericul dracesc il gonesc din oameni, ca o adevarata lumina, care lumineaza si intru intunericul intunecatului mormant, si pe care intunericul dracesc niciodata nu a cuprins-o, ci s-a obisnuit totdeauna a pieri de stralucirea ei.
    Cinstitele moaste ale Cuviosului Parintelui nostru Antonie izbavesc si de feluri de neputinte, care dau razboi nu numai asupra trupului, ci si asupra sufletului insusi, precum s-a instiintat Sfantul Ioan mult patimitorul. Caci acela luptandu-se cu patimile necurate trei ani si mult patimind, se chinuia de curvie; deci a mers la mormantul Cuviosului Antonie si a petrecut la dansul rugandu-se ziua si noaptea, si iata a auzit glasul cuviosului: „Ioane, Ioane, se cade tie ca aici sa te inchizi in pestera, ca prin nevedere si prin tacere razboiul sa ti se usureze, si Domnul iti va ajuta tie". Iar Ioan a facut aceea, si cu darul lui Dumnezeu, prin rugaciunile Cuviosului Antonie s-a mantuit, caci nu l-au biruit patimile trupesti cele necurate, desi mai in toti acei 30 de ani se intrarmau asupra lui impreuna cu necuratele duhuri, precum se scrie in viata lui.
    Precum s-a fagaduit, Cuviosul Parintele nostru Antonie n-a parasit locul sau cel sfant, de vreme ce grijindu-se de dansul, s-a aratat dupa adormirea sa, ca si inaintea adormirii, cu Cuviosul Teodosie, in Constantinopol, unde a facut sfatuire cu zugravii greci pentru zugravirea cinstitelor icoane din biserica Pecerscai, si le-a dat si aur destul, ca si mai intai zidarilor, cu acelasi Cuvios Teodosie. Si i-a trimis in cetatea Kievului, in manastirea sa Pecersca, la fericitul Nicon ce era atunci egumen, precum se scrie in spunerea cea pentru impodobirea sfintei biserici a Pecerscai.
    Vrednic de credinta este Cuviosul Parintele nostru Antonie si intru fagaduinta aceea cu buna nadejde, ca s-a fagaduit ca celor ce-l iubesc pe el sa le ajute dupa ducerea sa, ca cei ce locuiesc la locul acel sfant sa se sfarseasca intru pocainta si sa se invredniceasca de miluire. Cuvantul fagaduintei lui s-a implinit cu lucrul prin facere de minune la fericitul Erasm, monahul Pecerscai, de vreme ce acela mahnindu-se pentru aurul cel impartit la impodobirea bisericii, cand a cazut in boala cea cumplita, si acum langa sfarsit fiind, a zacut sapte zile nesimtitor, neputand nicidecum sa se sfarseasca fara de pocainta si sa fie ingropat la locul acela sfant.
    Si iata a opta zi i s-a aratat Cuviosul Antonie cu Teodosie, si i-a grait: „Ne-am rugat lui Dumnezeu pentru tine, si ti-a daruit tie Domnul vreme de pocainta". Iar Erasm indata s-a facut sanatos, si asa desavarsit s-a pocait, si a fost miluit, ca a treia zi sfarsindu-se, s-a invrednicit a fi numarat cu sfintii, precum se scrie in viata lui.
    Deci sa proslavim si noi pe Acelasi iubitor de oameni atoateda-ruitor, pentru daruirea acestui facator de minuni intai incepator al monahilor din pamantul cel rusesc, a Cuviosului Antonie, ale carui alte multe ispravi, mai ales cele care au fost inaintea pristavirii, de vreme ce a voit a se linisti in taina in singuratatea pesterii, niciunul din oameni nu poate sa le scrie sau sa le spuna, fara numai singur stiutorul de inimi, Cel ce stie cele nearatate si cele ascunse, a Carui limba este condeiul scriitorului ce scrie degrab. Acela a scris singur mai pe larg, in cartile vietii vesnice, viata Cuviosului Parintelui nostru Antonie.
    Iar noi neafland acum celelalte carti, risipite prin multe razboaie, ci primind acestea cateva, se cuvine sa ne rugam cu dinadinsul acestui facator de minuni intai incepator, ca si noi, fiind partasi fagaduintei lui celei cu buna nadejde, sa ne invrednicim -mijlocind el pentru noi - sa ne sfarsim viata noastra intru pocainta si sa fim miluiti. Ca asa si noi impreuna cu Cuviosul acesta intai incepator Antonie, ca fiii cu parintele, sa aflam numele noastre scrise in cartile vietii celei vesnice, cu Darul si cu iubirea de oameni a Celui intru toti intai incepator al mantuirii noastre, a Domnului Iisus Hristos, Caruia impreuna cu Cel fara de inceput al lui Parinte, si cu Duhul cel de o fiinta, se cuvine cinstea, slava, lauda, si stapanirea, acum si de-a pururea si intru nesfarsitii vecii vecilor. Amin.